În sfârşit, se pare că bravul nostru preşedinte şi-a găsit de lucru la Palatul Cotroceni. Vrea să patroneze realizarea unui ”Proiect de ţară”. Mai mult de-atât, se laudă pe unde îi vine mai la îndemână cu această importantă iniţiativă.
De exemplu, zilele trecute şi-a prezentat intenţiile în faţa elevilor unui liceu din provincie. Auditoriul, familiar preşedintelui, fost profesor şi inspector şcolar, nu i-a pus nici probleme şi nici întrebări încuietoare. Elevii ştiau că în faţa unui profesor taci şi asculţi pentru a putea învăţa încă din clasă lecţiile. Şi ce lecţii… Preşedintele şi-a etalat cunoştinţele de istorie dobândite în ciclul primar, ba chiar le-a pus şi întrebări ajutătoare. Copiii au fost fericiţi că nu le-a dat extemporal, deci totul s-a terminat cu bine. Aşa am aflat şi noi, prostimea, că un proiect de ţară impune şi războaie. Dar nu întotdeauna. De exemplu, intrările în NATO şi UE, ca şi consecinţe ale unor proiecte de ţară, au fost relativ paşnice.
Din cauza constantei scăderi de popularitate a preşedintelui, îndemnul ”Klaus, fă-te că lucrezi!” are din ce în ce mai multă greutate. Însă realizarea unui proiect de ţară superficial nu va avea nici măcar valoarea hârtiei pe care va fi tipărit. Iohannis vrea să stabilim poziţia noastră faţă de ”greii” UE, numind acest lucru proiect. Problema mare a României nu este ”poziţia”. Adevăratul proiect de ţară ar trebui să fie reconcilierea naţională şi, doar în mod secundar, gradul de catifelare a limbii aplicate licuricilor, în funcţie de importanţa lor. Principala vulnerabilitate a ţării noastre constă în faptul că societatea este divizată, elitele se războiesc între ele, bogaţii şi săracii se dispreţuiesc reciproc, tinerii doresc dispariţia pensionarilor, politicienii îi sfidează pe alegători şi lista ar putea continua. Aceste conflicte reale, întreţinute în permanenţă de către cei interesaţi de mai bine de 26 de ani, ne împiedică să gândim şi să acţionăm unitar ca popor, atât acasă, cât şi în lume.
În planul politicii externe, este foarte greu de făcut un proiect de ţară în acest moment în care nu numai actualii lideri mondiali, ci toată ordinea mondială se schimbă. Am văzut o întoarcere cu 180 de grade a poziţiei lui Iohannis, deci şi a României, în privinţa acceptării fără rezerve, în ţara noastră, a emigraţiei islamice, mascată sub forma ”refugiaţilor”. Însă ce nu observă domnul preşedinte, poate că nu i-a spus nimeni sau poate nu are capacitatea necesară, este faptul că Angela Merkel a dat greş, ”big time”, cu acceptarea necondiţionată în Europa a milioane de migranţi economici sub acoperire. A încercat apoi să se fofileze. Ce a reuşit? A forţat Brexit-ul şi a divizat restul ţărilor Uniunii. Este aproape sigur că electoratul din ţara sa o va da jos la următoarele alegeri. Nici Hollande nu stă mai bine. Aşa că linguşirile actuale nu vor avea efecte de lungă durată, mai ales că se cam ştie cine va câştiga alegerile viitoare în ţările ”pivot” ale UE.
Şi atunci, în proiectul de ţară, nu ar trebui să avem şi un ”Plan B”? Pentru că dacă (şi subliniez DACĂ), UE nu se va pulveriza în următorii câţiva ani, oricum se va reaşeza pe cu totul alte principii decât cele de acum. Nici cu apărarea nu stăm mai bine. Decât să ne rugăm să iasă Hillary Clinton preşedinte al SUA, că altfel Donald Trump va scădea dramatic contribuţia Statelor Unite la NATO după cum promite încă de pe acum, nu mai bine ar fi să ne proiectăm un plan de apărare în care să ne bazăm, cât de cât, şi pe propria noastră armată? Politica de vasalitate a preşedintelui Iohannis nu reprezintă decât un mare balon de săpun. O strategie de clasa a noua, realizată parcă de elevii puberi, coordonaţi de profesorul lor distrat.
Proiectul şcolar de ţară al preşedintelui, cu iz electoral, făcut fără componenta reconcilierii naţionale, este ca un zgârie-nori proiectat de la parter în sus, fără fundaţie, subsol şi utilităţi. Iohannis se face că lucrează, adevărata strategie pe termen lung mai aşteaptă. Dar ce să ne facem că, până vom avea nişte lideri, adevăraţi oameni de stat, evenimentele din jurul nostru şi din lumea întreagă se succed atât de repede încât amorţiţii noştri conducători nici măcar nu au capacitatea de a le observa pe toate. D-apăi să mai aibă şi abilitatea să le analizeze. Însă de pe bicicletă, de pe terenul de tenis, de pe munte, din sălile de festivităţi şi din celelalte locuri în care bravul nostru preşedinte caută răspunsurile pertinente la gravele probleme cu care se confruntă ţara, atât pe plan intern, cât şi extern, lumea se vede altfel, mai veselă, mai roz, mai boemă. Inevitabil va fi bine… Klaus, fă-te că lucrezi!
autor: SIMONA POPESCU
sursa: cotidianul.ro