Februarie 1990. Liderii emanaţi Ion Iliescu şi Petre Roman hotărăsc să fie daţi populaţiei banii luaţi de la ea de Ceauşescu sub formă de “părţi sociale” la întreprinderile unde lucra fiecare şi “contribuţie la fondul pentru spaţii verzi”. În loc să folosească aceşti bani investind în beneficiul public, d-nii Iliescu şi Roman au făcut prima injecţie inflaţionistă României inaugurând programul Mită pentru naţiune, singurul program de guvernare care a funcţionat perfect în România vreme de 20 de ani. 3 luni mai târziu, dl. Iliescu era ales preşedinte cu un scor zdrobitor, iar dl. Roman era consfinţit premier.
Mai 2010. Preşedintele Traian Băsescu îşi donează salariul “în semn de solidaritate”. Îşi permite să facă asta: în 1989, când românii de rând erau chinuiţi de foame şi frig şi arestaţi dacă erau găsiţi cu un dolar în buzunar, dl. Băsescu, “băiat deştept”, trimisul Securităţii la Anvers, poseda cel puţin 60.000 de dolari. Datoria externă a României, plătită cu viaţa de “proşti”, se transformase într-o avere naţională de 3 miliarde de dolari. De atunci, averea României n-a făcut decât să scadă, ajungând acum o gaură de zece ori mai mare decât cea făcută de Ceauşescu, în vreme ce averile d-lui Băsescu şi “băieţilor deştepţi” vopsiţi în toate culorile au crescut ca drojdia. Prin urmare, dl. Băsescu poate să şpăguiască poporul cu salariul său. (Casa din str. Mihăileanu, pe care zicea că o dă înapoi, i s-a părut cam mult.) În ce scop? Acelaşi ca al predecesorului său Ion Iliescu: să voteze lumea PDL: “Dacă veţi scoate România din criză, veţi culege beneficiile în 2012. Dacă nu, vă veţi compromite politic pentru totdeauna.” Deci, asta e problema, că va pierde alegerile partidul lui marionetă, nu că un rateu cât se poate de previzibil al Guvernului Boc va duce la suferinţe teribile pentru cetăţenii români.
Programul Mită pentru naţiune a adus România în pragul incapacităţii de plată în primăvara lui 1999. Unde altundeva să ajungem când niciunul dintre guvernele României libere nu a întreprins nimic eficient în materie de restructurare reală, dureroasă, nepopulară? Falimentul de ţară de atunci a fost amânat prin prestaţia d-lui Mugur Isărescu şi apoi de deschiderea pieţei muncii din Europa pentru căpşunarii români. În 2004, dl. Adrian Năstase a pierdut alegerile deoarece a reuşit să comunice românilor sentimentul acut că e atât de hulpav încât nu le dă şi lor ceva din ce-a furat. Mita pentru naţiune a mers unsă sub Tăriceanu powered by PSD, iar când premierul liberal n-a vrut să dea fantasmagoricul 50% la salarii pentru profesori, a băgat mâna în buzunarul gol al statului dl. Băsescu pentru ca, citez, “să nu fie dezavantajat electoral PDL.”
Asta a fost istoria noastră politică în 20 de ani de libertate: politicienii au dat mită din banul public şi prea mulţi români au luat-o. Ce DNA să ancheteze mita asta?
Acum, s-a ajuns la fundul sacului. E criză. Mita pentru naţiune s-a redus la şperţ, căci asta e salariul donat de dl. Băsescu şi alţi “solidari” în raport cu averile lor personale. De banii ăştia, dl. preşedinte crede că poate să-şi etaleze şi tot cinismul şi dispreţul textil faţă de populime: Ceauşescu recomanda călduros o haină mai groasă românilor învineţiţi de frig prin case, dl. Băsescu identifică în pamperşii pentru copii elementul destabilizator al bugetului României. Aş zice să ia în consideraţie şi pamperşii pentru bătrânii pensionari paralizaţi la pat, că risipa e mare.
Se simte în aer acelaşi sentiment de nedreptate sălbatică şi batjocoritoare din ultimii ani ’80. Aud rostindu-se prin politică şi presă cuvântul Revoluţie. E singurul care mă mai poate face să râd. Acum nu mai există un program cu acest nume pentru ţările Europei de Est, iar Revoluţie de capul lor românii n-au făcut niciodată. Dl. Băsescu avertizează că dacă România ajunge în mare dificultate financiară ar putea fi nevoită să cedeze foarte mult din suveranitate. Subsemnatul cred că, dimpotrivă, asta e ultima speranţă.
Cristian Tudor POPESCU
sursa: gandul.info