Este ca a pornit un razboi de care nu e pregatit si a carui amploare nici macar nu e clar ca o constientizeaza.
Cele ce urmeaza sunt observatii strict tehnice, deci nu in registru normativ. Nu in termeni de cat de bun sau cat de rau e PSD, ci in termeni performativi. Nu discutam despre comunicare, mesaje, programe politice, chestii de etica sau justitie. Ci de un actor angajat in lupta politica pentru dobandirea puterii, asa cum scrie la carte ca sunt definite partidele politice.
Asadar:
1. PSD este poate singurul partid “românesc” la ora actuala. In sensul in care este singurul partid realmente inradacinat in teritoriu, care are legaturi structurale cu „tara”, strabatand-o de sus in jos si inapoi. Pe verticala centru-judet-local, are oameni care dezvolta retele si grupuri sociale la toate aceste nivele. Si care are legaturi cu alte corpuri sociale traditionale ne-statale importante.
Problema PSD este ca aceasta structurare a corpului politic pesedist este, in continuare, de forma clientelara. Se construieste pe dependente, nu neaparat pe loialitati. Este puternic atasat de un status-quo care functioneaza in acesti parametri ai dependentei, si deloc clar daca se va pastra in parametrii schimbati, cand oamenii nu vor mai simti dependenta sau cand nu vor mai percepe drept necesara supravietuirii lor.
PSD nu a reusit sa-si construiasca suficiente grupuri sociale relativ autonome, clar conturate, care sa aiba loialitate fata de partid din convingerea ca este vehiculul politic ce le poate reprezenta cel mai bine interesele si valorile. Cel mai activ astfel de grup, clasa de mijloc de sus urbana, castigatoare a politicilor de incurajare a multinationalelor alimentate inclusiv de PSD, este vehement anti-PSD, dupa cum stim si vedem.
Pana acum, PSD a ratat ocazia de a face politici care de care sa beneficieze micii actori economici locali, micii fermieri, liber profesionistii, adica acei oameni mobili la nivel local si intermediar, care intra in contact cu puterea locala si care dezvolta puternice resentimente sau loialitati in functie de cum decurge aceasta interactiune. Singurele grupuri sociale la care a ajuns PSD sunt pensionarii si o parte din micii functionari. Insuficient pentru batalia asupra mintilor si inimilor românilor.
In aceste conditii, PSD ramane puternic pentru ca ceilalti sunt foarte slabi si decuplati de societate. Puternic in sensul in care reuseste sa mobilizeze cel mai mare numar de votanti, care, insa, este minoritar raportat la numarul total al celor cu drept de vot (si nu ma gandesc la numarul fictiv de acum). Totusi, majoritatea PSD (din 2016) este de putin peste 3 milioane de voturi. Nici macar jumatate din cati au votat impotriva lui Basescu in 2012. Este clar ca daca alegerile parlamentare vor beneficia de prezenta ridicata, PSD se va afla in criza.
Da, din punct de vedere strict electoral-legal, PSD a obtinut majoritatea. Conduce legitim România – adica potrivit regulilor. Din punct de vedere politic,acest lucru este insuficient. Daca PSDistii isi spun ca au majoritatea, ca au tara, se mint pe ei insisi. Tara trebuie castigata. Sprijinul implicit pentru PSD poate slabi inclusiv in bazinele lor „traditionale”, chiar daca accentele stridente ale adversarilor politici functioneaza, intr-un pervers pentru unii si virtuos pentru ceilalti, ca un catalizator al votului pro-PSD.
2. Contraselectia ca metoda de dominare si control asupra organizatiei si institutiilor politizate a atins, cu acest PSD, o culme istorica. PSD este partidul care a furnizat premieri ca Nastase si ca Dancila. Nu o spun in sensul propagandei interesate sa fabrice mitul „Veorica”, ci in sensul concret: comparati pe Nastase cu Viorica Dancila. Orice românaș traitor in institutii de partid si de stat stie ca metoda asta este folosita de sefi pentru a elimina posibila concurenta si pentru a-si perpetua controlul. Favorizezi/avansezi nulitati ca sa fii neconcurat.
Problema cu aceasta contraselectie nu e una, ci sunt doua. Odata, se intoarce sever impotriva partidului, mai ales daca se angajeaza in batalii majore. Daca te apuci sa concurezi cu adversarul politic in mitinguri, in litigii atat de importante si delicate ca justitia, cand ai scandaluri ca cel de pe 10 august, nu merge sa defilezi cu Dancila sau cu Dan. Ai nevoie de actori politici de anvergura, experimentati, cu greutate, care sa conteze. Care sa faca o conferinta de presa care chiar sa lase urme. Altfel, te faci de ras sau esti puternic limitat in miscarile pe care le poti face.
Exceptia care confirma regula este Tudorel Toader. Iarasi, nu discut justetea actiunilor sale, ci oportunitatea politica. Singurul personaj cu anvergura pe ministerul cheie al Justitiei. Si aici PSD chiar a raportat unele victorii importante. Ce ar fi insemnat sa aiba oameni similari ca premieri sau la interne? Sa presupunem de dragul argumentului ca PSD nu gaseste oameni sau ca din cauza multiplelor tradari si a fricii de DNA nu mai are incredere decat in oameni strict dependenti. OK, dar, atunci cand te joci de-a guvernarea cu doi securisti care apartin de fapt unei tabere pe care nu o controlezi, inseamna ca aveai la dispozitie ceva timp, nervi si putere ca sa incerci sa gasesti niste oameni buni, competenti si neafiliati unor alte structuri.
A doua problema – contraselectia indeparteaza sau, mai rau, antagonizeaza oamenii simpli, care in conditii normale nu s-ar regasi in escaladarea #rezistdin ultima vreme. Daca nu ai grija pe cine pui in fruntea institutiilor, ce fel de politici urmeaza aceia, atunci nu te mira ca in afara bazinului tau, in afara retelei tale, ai o majoritate care te uraste sau te dispretuieste. Daca pui oameni mediocri, pui o vulnerabilitate la dispozitia adversarului. Le dai munitie. Jignesti oamenii degeaba. Caci da, multi se simt jigniti cand vad oameni slabi, mediocri, pusi in fruntea unor institutii importante, care dau in gropi si fac gafe din zi in zi.
Bun, am inteles, nu esti in stare sa dezvolti structural loialitati, dar de ce trebuie sa antagonizezi oamenii?
3. Dar, care este razboiul la care s-a angajat PSD? Un razboi decisiv, major, enorm, in care a nimerit conjunctural.
Asistam la cutremure geopolitice majore. La schimbari de registru si regimuri si la confruntari acute intra si inter statale. Europa Centrala trece prin mutatii semnificative. In acest sens, România devine, inca odata, un teren important strategic. Partida internationala „euroatlantica” (sa o numim asa, in lipsa de alti termeni) incearca sa stavileasca refluxul „populist” si pentru acest lucru are nevoie de garnizoane pe care sa nu le cedeze. O astfel de garnizoana este România.
Sa ne intelegem. PSD nu a vrut deloc sa fie PiS sau FIDESZ. Pur si simplu a fost impins la ceva oarecum asemanator din cauza optiunii la non-negociere din partea taberei celeilalte. Si nu ma refer la vreo tabara politica. Asadar, atat din cauza inertiei sociale care face ca PSD sa fie, de fapt, un partid conservator ca alura si dinamica (nu ca doctrina), cat si din cauza modului in care a decurs relatia cu partida internationala „euroatlantica”, PSD s-a nimerit in postura partidei suveraniste.
Sa mai citim inca odata: PSD s-a nimerit in postura gruparii suveraniste… Nu va umfla putin râsul? Cu Dancila in frunte, acest PSD crede ca poate sa repete performantele lui Kaczyński si Orban? Pai, ca sa ai aceste performante trebuie sa fii la nivelul lor. Si pana si Dragnea e departe rau de acesti lideri.
Din nou, nu vorbesc de doctrine sau de ce e bine sau rau sa fie politic. Ci de orientare. PSD s-a nimerit in postura „iliberalilor”, chit ca nici macar nu stiu ce inseamna asta. Or, daca PSD este desemnat, obiectiv sau nu, nu conteaza, ca parte din aceasta tabara, atunci el va avea parte de razboiul corespunzator. Si daca PSD vrea sa elimine cel mai important asset al partidei internationale euratlantice in România, anume justitia de tip DNA, atunci razboiul asta nu e doar o gargara, ci devine chiar unul „pe bune”.
La care adaugam interesele majore ale unor state in resursele României, interese care in cazul Austriei sunt strident de manifeste: padurile si gazele.
Atunci asteapta-te la razboi dur, razboi hibrid, la psyop, la infiltrari, la inscenari, la tot ce e mai rau. România e o miza mare. Si Dragnea nu poate castiga astfel de razboaie, astfel de mize, doar pentru ca s-a dumirit in ultimul moment ca patida internationala il vrea la puscarie. E nevoie de mult mai mult decat niste miscari istete, dar punctuale.
In acest context, eu ma mir foarte tare ca PSD a ramas, inca, la putere. Pentru ca raportul e puternic asimetric. PSD are guvernarea si o parte din tara. PSD nu are serviciile si nici macar toate internele la dispozitie. PSD are cateva legaturi externe, insa doar initiate, nu consolidate, nici castigate. Prea putin pentru un razboi atat de mare.
Autor: Anghel Buturugă
Sursa: Anghel Buturugă