Am văzut ce s-a ales de M.A.G.A. (Make America Great Again!) a lui Donald Trump. Prin Joe Biden, S.U.A. se întoarce la afacerile imperiale, la războaiele sale, as usual (business as usual). Imperiul a pus şi va pune în continuare la pământ naţiunea suverană americană, reprezentată azi mai ales de Partidul Republican, care a preluat idealurile populare, chiar şi pe cele de stânga. Partidul Democrat este numai expresia integrală a establishment-ului.
Şi astfel, drumul spre guvernul mondial, atât de drag globaliştilor de pretutindeni, nu numai celor din America, este din nou larg deschis, o autostradă. Se pot înstăpâni Marele Reset şi teoriile sale absurde (malthusiene, schimbarea climatică, agenda verde, moneda digitală exclusivă, venitul unic universal, austeritate pentru toţi şi prosperitate pentru miliardari) ale lui Klaus Schwab şi Bill Gates (şi ale patronilor lor din umbră). Noul totalitarism banksteresc, financiarist, cămătăresc va salva, în sfârşit, lumea. Desigur, asociat cu totalitarismul L.G.B.T.Q.I.+, cu rasialismul, cu tirania minorităţilor împotriva tiraniei majorităţii (democraţia !), cu cenzura oarbă (noua Inchiziţie) şi alte idei halucinante, bune pentru a băga lumea în sperieţi şi într-o mare confuzie.
Dar ce se întâmplă în Europa, în U.E., cealaltă jumătate a imperiului „globalist” (imperiul roman de răsărit) pe lângă imperiul roman vestic, S.U.A.? Europa nedemocratică, tehnocratica U.E. (la fel ca Imperiul Bizantin), cu moneda sa fantomatică euro, e pe cale să se prăbuşească M.E.G.A. (în loc de Make Europe Great Again) ! În Italia, călcâiul lui Ahile al Europei, a fost numit prim-ministru Mario Draghi, fostul vicepreşedinte al Goldman Sachs Europe şi fostul preşedinte al Băncii Centrale Europeane (B.C.E.).
Deşi nu mai e de mult cea mai mare putere economică europeană, de sute de ani toate lucrurile mari se întâmplă mai întâi în Italia. Italia dă tonul în Europa (şi în lume) în artă şi design, în modă, inclusiv cea gastronomică, în idei. Renaşterea i-a dat această întâietate pe care nu a mai pierdut-o (tot ea a inventat Contrareforma, modernitatea artistică şi o bună parte a avangardei, a inovat în film etc.). Poate şi moştenirea Romei, a marelui imperiu, trebuie pusă la socoteală. Apariţia lui Draghi în prima linie a politicii italiene şi europene ne dă o idee despre ce se va întâmpla în Europa de mâine. Guvernele se vor forma, probabil, în jurul băncilor centrale, al băncilor şi multinaţionalelor în general : „Italienii pot fi siguri de un lucru: Draghi nu va face nimic care ar putea să dăuneze cenaclului financiar care l-a promovat în vârf. Numirea sa vine, de altfel, la momentul oportun pentru a-l înlocui pe un Giuseppe Conte care începuse să ceară renunţarea la creanţele B.C.E. Astfel, Mario Draghi, care n-a fost niciodată deputat, senator sau ministru, ci şi-a făcut întreaga carieră în bancă, accede la putere în Italia. Emmanuel Macron, un pic bancher şi el (la Banca Rothschild – n.n.), fusese totuşi un pic ministru! E o nouă versiune a filmului lui Francesco Rosi, Le mani sulla città, care se desfăşoară în faţa ochilor noştri, cu complicitatea mediei mainstream, care nu găseşte nimic îngrijorător în asta. După faimoasa directivă a „Bank Recovery and Resolution Directive” (B.R.R.D.),votată de Parlamentul European şi apoi de Parlamentul francez, care va permite băncilor să-şi restabilească rezervele luând economiile clienţilor lor, ce ne mai pregătesc oare marii finanţişti acum că deţin şi cheile a două dintre cele trei principale puteri ale Zonei Euro?”[1].
Noul guvern de „unitate naţională” al lui Mario Draghi, care va fi trecut prin Parlament săptămâna viitoare, se compune din 16 miniştri politici şi opt miniştri tehnocraţi. Dar toate ministerele cu greutate, cele prin care Draghi va gestiona relaţia cu U.E.[2], sunt conduse de tehnocraţi, apropiaţi ai primului-ministru şi oameni cu suprafaţă publică : ministrul Economiei, al Tranziţiei ecologice, ministrul Inovaţiei digitale, ministrul Justiţiei şi ministrul Instrucţiunii publice. Pe de altă parte, fără ca partidele să fi fost prevenite, li s-au atribuit : patru ministere lui Movimento 5 Stelle (stânga anarhistă), trei ministere lui Partito democratico (stânga), trei ministere lui Lega Nord (centru dreapta), trei ministere lui Forza Italia (Berlusconi) şi câte un minister altor partide mai mici, plus secretari de stat. Italienii au votat în 2018 peste 50 % partide populiste, de stânga sau de dreapta: Movimento 5 Stelle, Lega Nord, Fratelli d’Italia, CasaPound. Guvernul lui Mario Draghi, impus de U.E. (de Germania), e unul antipopulist, tehnocrat, sub aparenţa mai uşor de mestecat a unui guvern de uniune naţională. Banksterul central Draghi dă tonul, direcţia pentru guvernele U.E. din acest an şi din 2022.
Modelul „Mario Draghi prim-ministru” poate fi foarte uşor aplicat şi în România. Chiar cu îmbunătăţiri. Mugur Isărescu, care l-a depăşit de mult la vechime în post pe Nicolae Ceauşescu, ar putea conduce guvernul României direct de la Banca Naţională. Şi ar putea astfel încasa două salarii, pensia şi toate sporurile pe care şi le doreşte sau atribuie singur. Fireşte, Mugur Isărescu nu a fost numit de la Moscova, ci de cei care deţin Banca Reglementelor Internaţionale (B.R.I.) şi controlează Finanţa mondială. Tocmai de aceea Mugur Isărescu nu are doar un trecut în aur, ci şi un viitor (până la 90-100 de ani – vezi cazurile Soros sau Rockefeller) cu totul şi cu totul de aur. Nu e el cel mai vechi bankster central din lume?
Datoria Italiei reprezintă 158 % din P.I.B. În 2010, când Grecia se prăbuşea sub povara datoriilor, datoria Greciei era de doar… 146 % din P.I.B. În 2012, Zona Euro a fost foarte aproape de explozie. Mario Draghi a fost ales în locul lui Conte ca să păstreze Italia în U.E. şi să salveze încă o dată Zona Euro. „Mario s-a întors. Cu ce misiune ? Să salveze Italia, să salveze euro. Ei da, Super Mario s-a întors, oarecum ca un Captain Flame (un supererou de cinema care scoate din degete o flăcăruie izbăvitoare într-un oraş căzut pradă anarhiei – n.n.) pentru a „salva” nu Universul, ci Italia şi Zona Euro, căci datoria italiană ameninţă solvabilitatea Italiei şi sustenabilitatea Zonei Euro într-un chip mult mai periculos decât Grecia în 2011 şi 2012.
Au trecut 10 ani de atunci. Mario Draghi nu e aici din întâmplare. E fostul guvernator al B.C.E. […] Se implementează anumite politici. Ele au fost calibrate anume pentru nişte ţări care prezintă un risc sistemic pentru stabilitatea Zonei Euro. Ştiţi care sunt acele ţări. Spania, Franţa şi Italia. Spania şi Franţa se mai pot ţine un pic pe picioare. Italia este veriga slabă actuală a Zonei Euro. Deci în Italia vor fi aplicate, şi cu cel mai mare zel, acele recomandări din raportul pentru G30 redactat şi semnat de însuşi Mario Draghi. Italia va servi de laborator şi cobai pentru politica economică definită în acel raport de 120 de pagini.
Ce se va întâmpla în Italia? Se vor pune în aplicare decizii politice şi economice foarte nepopulare. Ideea este să se practice maximumul de austeritate dar aşa încât să nu se declanşeze o revoluţie socială. Italia o va apuca pe acelaşi drum ca Grecia. În 12 până la 24 de luni, la fel se vor petrece lucrurile şi în Franţa. Şi, credeţi-mă, va fi dureros. Zona Euro va supravieţui acestui tratament ? De fapt, nu ştie nimeni. Nici Draghi şi nici ceilalţi mandarini europeni”[3].
Primele trei ţări cu datorii supradimensionate din U.E. sunt, în ordine, Italia, Spania şi Franţa. Prăbuşirea probabilă a primelor două, Italia şi Spania, nu va antrena numai disparţia monedei euro, ci va însemna şi o grea lovitură pentru România. Pentru că în Italia şi în Spania trăiesc şi muncesc peste 2 milioane de români. Românii ajunşi în ultimii ani în Italia şi Spania vor fi primii atinşi de criza economică majoră care va lovi, după toate estimările, aceste ţări. Mulţi se vor întoarce în România, destui vor rămâne „eroic” pe loc. Celor care se vor întoarce acasă ce le poate oferi România? Klaus Iohannis? Florin Cîţu? Raluca Turcan? U.S.R.? A.U.R.? Da, cam atât!
Autor: Petru Romoşan
Sursa: art-emis.ro