Primul lucru pe care trebuie sa-l stii despre Goldman Sachs este ca se afla pretutindeni. Banca de investitii cea mai puternica din lume este o mare caracatita vampir inlantuita in jurul chipului umanitatii, infingandu-si palnia de sange in orice care miroase a bani.” (Matt Taibbi – Rolling Stone Magazine)
In timp ce oamenii obisnuiti se chinuie din cauza austeritatii si a slujbelor, coridoarele de putere ale zonei euro au trecut printr-o transformare remarcabila.
Ascensiunea lui Mario Monti la conducerea guvernului italian este remarcabila din mai multe motive decat e posibil sa ne imaginam. Inlocuindu-l pe scandalagiul Silvio Berlusconi, Italia a reusit sa stramute ceea ce era de nestramutat. Impunand guvernarea din partea unor tehnocrati nealesi, a suspendat regulile normale ale democratiei si chiar poate democratia insasi. Si prin numirea unui consilier senior de la Goldman Sachs dandu-i puterea de a stapani o natiune vestica, a dus la un nou nivel puterea politica a unei banci de investitii despre care se putea crede ca ar fi fost interzis de toxica pentru politica.
Acest lucru este cel mai remarcabil: un urias pas inainte pentru, sau poate chiar apogeul succesului pentru, Proiectul Goldman Sachs.
Nu este vorba doar de Monti. Banca Centrala Europeana, un alt jucator important in teatrul datoriei suverane, se afla sub conducerea fostei Goldman, iar ucenicii bancii de investitii au influenta in coridoarele de putere in aproape fiecare natiune europeana, la fel cum au facut in Statele Unite in timpul crizei financiare. Pana de curand, Fondul Monetar International, divizia europeana a fost condusa si ea de un om de la Goldman, Antonio Borges, care a demisionat recent din cauza unor probleme personale.
Chiar inainte de convulsia din Italia, nici urma de Goldman Sachs, de unde si porecla de “Caracatita Vampir”, iar acum tentaculele sale ajung pana la varful zonei euro, iar voci sceptice au dubii pana unde poate ajunge aceasta influenta. Deciziile politice care saptamanile careau urmat vor arata daca zona euro va fi capabila sa-si plateasca datoriile si care sunt interesele Goldman legate intrinsec de raspunsul la aceasta intrebare.
Simon Johnson, fostul economist de la Fondul Monetar International, spunea in cartea sa “13 Bancheri” ca Goldman Sachs si alte banci mai mari au devenit atat de apropiate de guvern in pragul crizei financiare incat Statele Unite au devenit in fapt o oligarhie. Cel putin, politicienii europeni nu sunt “cumparati si vanduti”de catre corporatii, ca in Statele Unite, spune el. “In schimb, ceea ce avem in Europa este o viziune impartasita asupra lumii a elitei politice si a bancherilor, un set de obiective impartasite si sprijinirea mutuala a iluziilor.”
Acesta este Proiectul Goldman-Sachs. Simplificat, inseamna sa imbratisezi strans guvernul. Fiecare afacere doreste sa-si faca cunoscute interesele catre cei care fac regulile, catre cei care ii pot impiedica si catre politicienii care le pot face o reducere la impozite, dar asta nu e doar un simplu efort de lobby. Goldman este acolo pentru a oferi consiliere pentru guverne si pentru a finanta, pentru a-si pune oamenii in functii publice si pentru afisa slujbele lucrative in fata oamenilor care ies de la guvern. Proiectul inseamna crearea unui schimb atat de profund de oameni, idei si bani incat este imposibil sa mai faci diferenta intre interesul public si interesul Goldman-Sachs.
Domnul Monti este unul dintre cei mai eminenti economisti ai Italiei si si-a petrecut cea mai mare parte din cariera sa in academie si ocupandu-se de think tanks, dar abia atunci cand Berlusconi l-a pus in functie la Comisia Europeana in 1995, Goldman-Sachs a inceput sa fie interesat de el. Mai intai fiind comisar pentru piata interna si mai apoi comisar pentru concurenta, el a luat decizii care puteau sa favorizeze sau sa impiedice afacerile de preluare si fuziune la care lucrau bancherii de la Goldman-Sachs sau chiar il finantau pe domnul Monti, care mai tarziu a ocupat scaunul de presedinte al comisiei Trezoreriei Italiei pe domeniul banci si finante, care trasa si politicile financiare ale tarii.
Cu aceste legaturi, a fost usor pentru Goldman sa-l invite sa se alature board-ului sau de consilieri internationali. Cele doua duzini de consilieri internationali puternici ai bancii actionau ca lobby-isti neoficiali pentru interesele sale, iar politicienii legiferau activitatile sale. Alt consilier a fost Otmar Issing, care, in calitatea de membru in board-ul Bundesbank din Germania si mai apoi la Banca Centrala Europeana, a fost unul dintre arhitectii monedei euro.
Poate cel mai proeminent fost politician din cadrul bancii este Peter Sutherland, Procuror General al Irlandei in anii ’80 si un alt fost comisar UE pe domeniul concurentei. Acum el este presedinte non-executiv la Goldman Sachs International si pana la prabusirea si nationalizarea sa, a fost director non-executiv al Royal Bank of Scotland. A fost o voce remarcabila in Irlanda pe tema ajutorului dat de catre UE, sustinand ideea ca termenii obtinerii unor imprumuturi de urgenta ar trebui usurati, tocmai pentru a nu inrautati greutatile financiare ale tarii respective. UE a fost de acord sa reduca dobanda Irlandei vara trecuta.
Atragerea unor persoane cu influenta in politici publice de pe drumul lor catre guvern este doar jumatate din Proiect, trimiterea de ucenici Goldman la guvern este cealalta jumatate. Ca si domnul Monti, Mario Draghi, care a devenit presedinte al ECB pe 1 noiembrie 2011 s-a plimbat de la si dinspre guvern si Goldman. A fost membru al Bancii Mondiale si managing director al Trezoreriei din Italia inainte de a petrece trei ani ca managing director la Goldman Sachs Internatioanal intre 2002 si 2005- doar pentru a se reintoarce la guvern ca presedinte al Bancii Centrale din Italia.
Domnul Draghi a fost ferit de controversa starnita de trucurile contabile al Italiei si ale altor tari de la periferia zonei euro, incercand sa se strecoare in zona euro acum 10 ani. Folosind derivate complexe, Italia si Grecia au fost capabile sa subtieze marimea aparenta a datoriei guvernelor lor, care, conform regulamentelor euro, nu puteau depasi 60 la suta din economia lor. Creierul din spatele mai multor astfel de derivate erau barbati si femei de la Goldman-Sachs.
Comerciantii bancilor au creat o serie de afaceri financiare care au permis Greciei sa stranga banii pentru a reduce urgent deficitul de buget, in schimbul unor plati esalonate in timp. Intr-o afacere, Goldman a canalizat 1 miliard de dolari finantare catre guvernul din Grecia in 2002, intr-o tranzactie numita schimb incrucisat de valuta. De cealalta parte, la Banca Nationala a Greciei lucra Petros Christodoulou, care isi incepuse cariera sa la Goldman si care fusese promovat ca sef de departament la guvern pe domeniul datorii ale Greciei. Lucas Papademos, acum Prim Ministru al Greciei, a fost un tehnocrat care a condus Banca Centrala a Greciei la acea vreme.
Goldman spune ca reducerea datoriilor obtinute prin acele trucuri numite schimb a fost neglijabila in legatura cu regulile euro, dar isi exprima regretul pentru acele afaceri. Gerald Corrigan, un partener Goldman care a venit la banca dupa ce a condus ramura New York a Rezervei Federale a Statelor Unite, a mentionat intr-o audiere parlamentara din UK acum 2 ani: “Este foarte clar ca standardele de transparenta ar fi putut si ar fi trebuit sa fie mai ridicate.”
Cand aceasta problema a fost ridicata la audierile pentru confirmarea sa in jobul de la Parlamentul European la ECB, domnul Draghi a spus ca el nu a fost amestecat in afacerile cu acele schimburi, nici la Trezorerie si nici la Goldman.
S-a dovedit imposibil sa se sustina supravietuirea Greciei. Combinarea masurilor de auseritate impuse de noile guverne tehnocrate din Atena si Roma si liderii din alte tari ale zonei euro (Irlanda), fondurile de salvare de la IMF si Facilitatea pentru Stabilitate Financiara Europeana, foarte sustinuta de Germania, toate astea duc la aceasta concluzie.
“Fostii mei colegi de la IMF se dau de ceasul mortii incercand sa justifice ajutoare financiare, dar de fapt ce inseamna asta?”, spune Simon Johnson. “Inseamna ajutarea creditorilor 100 la suta. Este de fapt un alt ajutor bancar, ca si in 2008. Mecanismul este diferit, in sensul ca se intampla la nivel de suveranitate, nu la nivel bancar, dar justificarea este aceeasi.”
Atat de sigura este elita financiara ca bancile vor fi ajutate, incat unii sunt gata sa pariaze pe veniturile companiei, increzatori in asa un rezultat. Jon Corzine, un fost director executiv la Goldman Sachs s-a intors pe Wall Street acum 2 ani dupa aproape zece ani de politica si a preluat controlul asupra unei firme istorice care se numeste MF Global. El a pariat 6 miliarde de dolari din banii firmei ca actiunile guvernului italian vor fi platite.
Cand acest pariu a fost dezvaluit acum un an, clientii si partenerii comerciali au decis ca este prea riscant sa faca afaceri cu MF Global si firma s-a prabusit in cateva zile. A fost una din cele zece cele mai mari falimente din istoria Statelor Unite.
Marele pericol este acela ca, daca Italia nu isi mai plateste datoriile, bancile creditoare ar putea deveni insolvente. Goldman Sachs, care are o asigurare uriasa, inclusiv o cantitate nedezvaluita din datoriile tarilor din zona euro, nu are cum sa scape fara nicio zgarietura, mai ales daca o parte din asigurarea pe care o are se dovedeste a fi cu o banca care s-a dus la fund. Nicio banca, si nici macar “Caracatita Vampir” nu isi poate desclesta usor tentaculele de tentaculele semenilor sai. Aceasta este justificarea pentru ajutoarele financiare si austeritate, motivul pentru care primim mai mult si nu mai putin din Goldman. Alternativa este o alta criza financiara, un alt colaps economic.
Iluzii impartasite, poate? Cine are curajul sa incerce?
Traducerea: Alina Stredie