Decizia Curtii Constitutionale NU da dreptul Ministrului Justitiei sa revoce procurorii sefi dupa bunul sau plac, asa cum afirma unii.
La fel, argumentul ca Presedintele este votat de milioane de persoane este complet irelevant in acest context, deoarece procurorii nu sunt nici subordonati si nici sub autoritatea Presedintelui.
Ceea ce spune azi Curtea Constitutionala este ca “Preşedintele României, în temeiul prevederilor art.94 lit.c) din Constituţie, nu are o putere discreţionară proprie în cadrul procedurii de revocare, ci o putere de verificare a regularităţii acesteia. Rezultă că prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei.”
Din acest paragraf se desprind urmatoarele:
1. Propunerea de revocare nu poate fi facuta de Ministrul Justitiei discretionar si abuziv, ci doar “in conditiile legii”.
2. La randul sau, Presedintele nu poate respinge cererea de revocare discretionar, pe motive de oportunitate.
3. Presedintele, in procedura de revocare, nu are un rol decorativ, luand doar act de propunerea de revocare venita de la Ministrul Justitiei, ci are dreptul si obligatia de a verifica daca procedura este legala si daca motivele invocate de ministru se incadreaza – in fapt si in drept – in conditiile de revocare prevazute IN MOD LIMITATIV de lege.
Intr-o postare anterioara pe Facebook, din data de 18 aprilie, am explicat tocmai aceste aspecte.
https://www.facebook.com/dana.girbovan.5/posts/1714924828553958
In mod evident asadar, refuzul Presedintelui Iohannis de revocare a procurorului sef DNA pe motive de oportunitate a fost unul facut cu incalcarea limitelor sale constitutionale si, din acest punct de vedere, decizia Curtii era previzibila.
Mai mult, Presedintele trebuia sa fi emis un decret la finalul procedurii de revocare, lucru pe care nu l-a facut, Constitutia prevazand in mod expres ca acesta isi exercita atributiile prin decrete.
In rest insa, intelesul exact al alin. 2 din decizia Curtii poate fi deslusit doar dupa ce Curtea isi va motiva decizia. Va fi interesant de vazut daca, dupa ce a refuzat deja revocarea pe motiv de oportunitate, Presedintele va mai avea dreptul sa faca o noua examinare a regularitatii si legalitatii procedurii.
Or, dimpotriva, daca prin obligatia de emitere a “decretului de revocare” Curtea a inteles ca Presedintele este in acest moment obligat sa dispuna revocarea, evaluarea sa fundamentata gresit pe oportunitate epuizandu-i dreptul de a face o noua analiza, de data aceasta pe legalitate.
In mod cert, insa, Presedintele este obligat la emiterea unui decret la finalul procedurii de revocare, aceasta obligatie derivand, de altfel, din prevederile art. 100 alin. (1) din Constitutie, care prevad ca “in exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului”.
Refuzul Presedintelui de a fi emis un decret la sfarsitul acestei proceduri a generat un conflict constitutional negativ.
Ramane sa vedem motivarea in extenso a Curtii pentru a putea comenta mai pe larg asupra acestei decizii care, repet, in conditiile raspunsului Presedintelui la cererea de revocare facuta de Ministrul Justitiei, era previzibila.
Autor: Dana Girbovan
Sursa: Dana Girbovan