Site icon gandeste.org

Preşedintele Tinerelui PNL sfidează milioane de români: ”Îmi doresc din suflet să nu se atingă pragul de validare a acestui referendum!”

Preşedintele Tinerelui Naţional Liberal, Mara Mareş, îi îndeamnă pe români să nu iasă la Referenumul pentru familie, dorind astfel ca votul să nu facă pragul electoral minim pentru a fi validat. La cea mai recentă conferință de presă a sa, Mara Mareș a avut un astfel de îndemn către brașoveni, potrivit brasovmetropolitan.ro.



„Acest referendum nu are de ce să se întâmple, de aceea vă îndemn şi îi îndemn pe români să nu iasă la vot. Din punctul meu de vedere, acesta este un non-subiect, iar un vot pe acest subiect nu face altceva decât să polarizeze populaţia. Oricum, Codul familiei vorbeşte deja despre căsătoria dintre femeie şi bărbat“, a declarat deputatul Mara Mareş care a încheiat răspicat:

„Îmi doresc din suflet ca nu se atingă pragul de validare a acestui referendum. Oricum, avem deja un referendum făcut şi nepus în aplicare (cel pentru scăderea numărului de parlamentari, n.n). Acum ce facem? Aplicăm legea pe sărite, le punem în aplicare doar pe cele care ce convin?“

Referendumul pentru familie va avea loc pe 7 octombrie. El are la bază o iniţiativă cetăţenească de revizuire a Constituţiei, semnată de 3 milioane de români, potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi, aşa cum se specifică azi în legea spupremă a ţării. Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Autor: Florin Puscas

Sursa: Stiri pe surse

Exit mobile version