Cu fiecare apariție publică, președintele Iohannis aduce tot mai mult a personaj de desene animate. Mișcări stroboscopice, pronunție dislexică, mimică de hârtii decupate, stereotipii robotice și un schematism comportamental de tambur al fanfarei teutonice.
Am citit ieri în ziarul National un articol care mi se pare că propune o explicație extrem de plauzibilă pentru inadecvarea tot mai stridentă a lui Klaus Iohannis la funcția pe care o deține. Omul acesta se dovedește de un autism pe care l-aș numi antinațional: total indiferent și absolut neinteresat de treburile țării, de obligațiile care, prin Constituție, îi revin.
Indolent, bucuros să-i facă alții treaba, cu creierul într-o permanentă hibernare, este într-atât de rupt de realitățile exterioare încât i se pare că ne face o mare favoare prin simplu fapt că trăiește în aceeași țară cu noi. „Nu știu și nici nu mă interesează” este expresia care o să-l reprezinte și o să-l flageleze cel mai bine peste timp.
Eu nu știu dacă chiar nu deschide televizorul, dacă chiar nu-și citește rapoartele informative ultra secrete despre aspectele importante privind securitatea națională, dacă chiar refuză să-și strice starea zen citind sintezele de presă din mapa neagră, dar, după cum se prezintă publicului, toate aceste bănuieli cu tentă patologică par cât se poate de întemeiate.
Uneori lasă impresia că doar două lucruri contează cu adevărat pentru el (în ordinea prezentată): orgoliul său bolnăvicios și doamna Carmen. Ambele îl distrug pas cu pas.
Orgoliul l-a împins la faza cu „ghinion”, apoi la scena cu aruncatul paltonului, și, în final, la războiul mahalagesc cu Dragnea – Dăncilă în care, de dragul ranchiunei și al răzbunării, își dă în fiecare zi cu coada lopeții peste nas fără să înțeleagă nimic din psihologia populară. Fără să priceapă că astfel de reacții viscerale sunt asociate unui personaj slab, capricios și labil și nicidecum unui conducător puternic pe mâna căruia să-ți lași copiii și țara.
Doamna Carmen îl distruge dominându-l. Prin inteligența de a-i exploata slăbiciunile, prin șiretenia de a-l pune mereu în situația de protector al ei. Omul acesta are un uriaș deficit de bărbăție iar doamna Iohannis creează mereu împrejurări pentru a-i da iluzia că e, totuși, bărbat. Ba îmbrăcându-se ca o jună nonconformistă și obligându-l să infrunte cu scrâșnet de măsele ironiile opiniei publice, ba victimizându-se cu ingineriile imobiliare în care el, ca primar – soț, a împins-o, și cerându-i să nu o abandoneze în mâna procurorilor.
Cât ar părea de ciudat, orgoliul lui Klaus Iohannis s-a expandat la dimensiunile aproape grotești de acum pentru a acoperi un mare complex: DEFICITUL SAU DE BĂRBĂȚIE! Și nu mă refer, Doamne ferește, la aspecte procreative. Nici nu știu și nici nu vreau să știu dacă drama se întinde până acolo. Mă refer, strict, la comportamentul său de cetățean comun investit brusc cu puteri excepționale. Și la modul în care își bate el joc de aceste puteri, de sine și de noi, cu o nonșalanță de rătăcitor care și-a aruncat de bună voie busola în prăpastie.
În loc să folosească această putere pentru a face lucruri dacă nu mărețe măcar pozitive pentru profilul său istoric, el o irosește spre a-și obloji micile ranchiune. Derizoriu! Derizoriu și ruinător pentru țară!
Incapacitatea sa de a se elibera de lanțurile oculților – deficit de bărbăție!
Incapacitatea sa de a recunoaște abuzurile din justiție – deficit de bărbăție!
Incapacitatea sa de a se pune la masa dialogului cu cei care-l contestă – deficit de bărbăție!
Incapacitatea sa de a-și domina pornirile de „Domnu’ Goe” – deficit de bărbăție!
Incapacitatea sa de a o convinge pe doamna Carmen să dea curs citației procurorilor – deficit de bărbăție!
Și aș putea continua lista la nesfârșit. Dar de ce-aș face-o, când lucrurile sunt atât de evidente?
Klaus Iohannis este un președinte laș!
Laș și indolent. Laș și visceral. Laș și mediocru intelectual. Laș și fără valori morale care să-i cenzureze derapajele.
Sper ca România să aibă norocul de a supraviețui întreagă nenorocirii numită „regimul Iohannis”.
Să ai ca președinte un personaj de desene animate, un desen animat caracterizat de o moliciune inerectă, este, orice s-ar zice, inedit. Inedit și demobilizator. Mai ales când până și bărbăția lui este de plastilină!
Sursa: Contele de Saint Germain