Site icon gandeste.org

Premierul Italiei, Matteo Renzi, DEMISIONEAZĂ după ce majoritatea italienilor au respins, prin referendum, reformele constituţionale

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a anunţat, duminică seară, că a luat decizia de a demisiona, după ce majoritatea cetăţenilor italieni au respins, prin referendum, reformele constituţionale propuse.



“Îmi asum înfrângerea. Însă cine luptă pentru o idee nu poate pierde. Nu a pierdut grupul care a susţinut ideile mele, am pierdut eu. Îi îmbrăţişez pe toţi cei care m-au susţinut. Nu am reuşit să vă aduc victoria. Am făcut tot ce se putea face. (…) Eu cred în democraţie. Cred în Italia. Am propus simplificarea sistemului parlamentar. Aceasta a fost reforma propusă la referendum. Nu am fost convingător. Experienţa Guvernului meu se încheie aici”, a declarat Matteo Renzi în cursul nopţii de duminică spre luni, într-un discurs transmis în direct de postul tv SkyTG24.

“Mâine dimineaţă (luni – n.red.) voi ajunge la şedinţa de guvern, voi mulţumi pentru colaborare, apoi îi voi prezenta oficial demisia mea preşedintelui ţării. Voi rămâne în funcţie până când va decide preşedintele” Sergio Mattarella, a adăugat Matteo Renzi.

Potrivit proiecţiilor privind votul şi a rezultatelor parţiale difuzate până luni la ora 0.40 (1.40, ora României), 59,5% dintre cetăţenii italieni au votat împotriva amendamentelor constituţionale propuse de Guvernul condus de Matteo Renzi (centru-stânga). În favoarea modificărilor au votat 40,5% dintre alegătorii italieni, relatează SkyTG24 şi cotidianul La Repubblica. Prezenţa la urne a fost de 68,4%.

Cetăţenii italieni au fost chemaţi la urne duminică pentru a aproba modificarea Constituţiei în sensul reducerii atribuţiilor Senatului şi a reconfigurării raportului de puteri între Guvernul central şi autorităţile regionale.

Guvernul Matteo Renzi a propus reducerea numărului parlamentarilor, transformarea Senatului în cameră parlamentară reprezentând regiunile şi sporirea prerogativelor Camerei Deputaţilor în hotărâri legislative naţionale. Printre propuneri se număra desfiinţarea Consiliului Naţional pentru Afaceri Economice şi Muncă (CNEL), precum şi dizolvarea provinciilor, subdiviziunile regiunilor italiene.

Autor: Mihai Draghici

Sursa: Mediafax.ro

Exit mobile version