Recentul raport analitic al Goldman Sachs trebuia să fie o lectură destinată în exclusivitate clienţilor instituţionali ai acestei bănci americane, dar pe căi nebănuite a ajuns în domeniul public. Conţinutul raportului este atât de pesimist, iar limbajul este atât de cinic, încât un jurnalist american a reuşit să sintetizeze conţinutul acestuia într-o singură frază: “vine sfârşitul lumii, deci haideţi să profităm de pe urma lui!”. Problemele semnalate de Goldman Sachs sunt foarte serioase şi printre ele se numără: creşterea anemică a economiilor europene, deficitele bugetare mari, dificultăţile de finanţare a datoriilor publice, expunerea mult prea mare a băncilor europene faţă de criza datoriilor suverane, eşecul măsurilor de austeritate şi deficienţele procesului decizional la nivel european. Din perspectiva băncii americane, atât Europa, cât şi China se vor confrunta cu probleme deosebit de serioase din punct de vedere economic. Deşi nu împărtăşim opinia analiştilor de la Goldman Sachs în privinţa perspectivelor negative ale economiei chineze, suntem absolut convinşi că toate prognozele sumbre referitoare la economia europeană se vor îndeplini.
Până nu demult, discuţiile despre destrămarea zonei euro erau considerate o veritabilă erezie de către “lumea bună” a economiştilor, politicienilor şi jurnaliştilor economici. Doar personaje marginale aveau tupeul să sugereze că euro va dispărea sau că zona euro îşi va modifica drastic componenţa din cauza crizei economice. Până la urmă, industriaşii germani care susţin plecarea Germaniei din zona euro şi-au exprimat opinia prin intermediul unui articol semnat de Hans-Olaf Henkel şi publicat în Financial Times. Prin acest articol, fostul lider al principalei organizaţii de lobby a industriei germane a reuşit să schimbe direcţia discuţiilor despre viitorul uniunii monetare europene. Planul “C” al lui Henkel a devenit pentru mulţi germani, olandezi, finlandezi sau austrieci o alternativă viabilă bâlbâielilor haotice ale eurocraţilor. Banca elveţiană UBS, deţinătoare a unui impresionant portofoliu de active denominate în euro, a publicat un raport în care descrie consecinţele dezastruoase ale destrămării zonei euro. Analiştii de la UBS consideră că printre consecinţele destrămării zonei euro se vor număra scăderea dramatică a nivelului de viaţă al tuturor europenilor şi un război civil. Evident, autorii raportului încearcă să nu sperie cititorii peste măsura necesară şi acordă scenariului în care Germania va părăsi zona euro un grad de probabilitate de zero la sută. Este ironic că, într-un raport al UBS din anul 2007, aceeaşi probabilitate de zero la sută a fost acordată scenariului în care criza imobiliară americană se va transforma într-o criză economică globală.
În acelaşi timp cu raportul “apocaliptic” al UBS, unul dintre cei mai respectaţi columnişti ai planetei, Gideon Rachman publică în Financial Times un articol în care explică faptul că Germania poate supravieţui fără a salva moneda unică europeană, iar hărţuirea mediatică şi diplomatică la care este supusă Angela Merkel, pentru că nu doreşte sacrificarea bunăstării Germaniei pentru finanţarea statelor falimentare este nedreaptă. Se pare că elita politico-economică a Germaniei începe să întreprindă măsuri pentru a crea o imagine publică favorabilă pentru spargerea zonei euro şi aşteaptă un moment oportun pentru a lăsa Franţa, Italia, Spania şi Portugalia să se descurce singure pe nava care se scufundă în timp ce Germania, Finlanda, Olanda şi Austria se vor bucura de o nouă monedă care va fi stabilă şi viabilă. Desigur, un asemenea gest va genera anumite probleme pentru solvabilitatea băncilor germane şi competitivitatea exporturilor germane, însă faptul că rezolvarea problemelor economiei germane este mult mai ieftină decât rezolvarea problemelor economiei europene este o certitudine matematică.
Încet, dar sigur, din ce în ce mai mulţi politicieni, analişti şi economişti ajung la concluzia că economia europeană nu mai poate fi salvată de la prăbuşire, iar zona euro de la dezintegrare. Institutul Internaţional de Finanţe a calculat că un eventual efort de recapitalizare a sistemului bancar va costa 1,3 trilioane de Dolari. Este clar că nimeni nu dispune de un asemenea capital, ceea ce înseamnă că economia europeană este oricum condamnată la prăbuşire, fie din cauza crizei datoriilor suverane, fie din cauza insolvenţei generalizate a sectorului bancar. Procesul a devenit absolut ireversibil şi catastrofa este doar o chestiune de timp.
sursa: cronicaromana.ro