Trăim vremuri în care, sub pretextul unei contagiuni mortale, s-au insinuat pe mapamond tot felul de regimuri politice autoritare. Prin intermediul falselor elite medicale, și cu ajutorul lor neprecupețit (dar bine plătit), pretinsa contagiune impune tuturor pământenilor supunere necondiționată și ascultare obligatorie. Pentru că, indiferent de valoarea argumentelor, nu suferă contrazicerea, falsa elită medicală nu admite nici cea mai firavă replică, uzând și abuzând de dreptul singular de a da verdicte. Povestea cu virusul contagios care ucide oameni în masă nu este decât pretextul teoretic menit a argumenta autoritarismul de tip nou.
De-a lungul vremurilor, oriunde în lume, autoritarismul s-a instalat mereu în momentele în care o societate era într-atât de permisivă cu oamenii puternici, încât ei deveneau atotputernici. De la dorința de atotputernicie au pornit întotdeauna relele, nenorocirile, pacostele, suferințele. De la dorința de atotputernicie pornesc și acum.
Oriunde în lume, autoritarismul a găsit mereu făgașuri pentru a se cultiva și a se dezvolta. Pentru instaurarea autoritarismului, sunt născocite, mereu, conjuncturi socio-politice și pretexte de diverse naturi care să justifice teroarea. Și, desigur, mereu există oameni dispuși să vadă în autoritarism calea spre rezolvarea problemelor și temerilor lor.
În epoca modernă a lumii, odată cu progresul accelerat al societății umane și cu realizările tehnologice (mereu de ultimă oră), autoritarismul s-a instaurat pe planetă prin propovăduirea asiduă a antagonismului, ca formă a aversiunii supreme împotriva a ceva anume, ca act coercitiv față de nedreptățile sociale, rasiale, morale și ca șablon existențial care, dincolo de conviețuirea în sine, privește și diversitatea de gen.
Autoritarismul nu mai este de mult doar produsul finit al eternelor lupte de clasă, de castă și de rasă. Acum, el se axează și pe impunerea minorităților sexuale drept forțe societale dominante. Pentru a antagoniza o societate umană este nevoie întotdeauna de două tabere. Pe calapodul organizatoric al acestor mulțimi opuse, apar liderii de tabere. Ei sunt cei care dirijează lupta și care o întrețin. Antagonizarea societății scoate la suprafață oameni care nu au niciun Dumnezeu, pentru că Dumnezeu se consideră ei înșiși. Oameni care sunt capabili de orice. Oameni care își fac un țel din deținerea supremației. Or, supremația conduce la puterea de decizie neîngrădită. Când puterea de a decide nu mai poate fi contrapusă dezbaterii, iar controlului nici atât, ea se transformă în putere excesivă. Apoi, în putere nelimitată. Adică, în atotputernicie. Adică, în autoritarism!
Autor: Matei Florin