Ei intra in politica din doua motive: protejarea sau promovarea propriilor afaceri. Constienti ca parghiile institutionale si economice sunt in mana clasei politice, acestia aleg un partid politic in speranta ca afacerile le vor fi protejate de imixtiuni nedorite din partea organelor de control impotriva atacurile altor competitori, dar si ca vor avea, la randul lor, posibilitatea sa atace pe alti competitori. Garda Financiara, D.N.A., corpuri de control, politii de toate felurile, toate astea sunt doar mici buzunarase la portofelul lor vesnic plin cu sute de mii de euro.
Legitimati de vreun proces electoral obscur, uninominal sau pe lista, in care au mobilizat camioane intregi de pachete pentru magraoanii de la periferie, politicienii penali se privesc, intotdeauna, pe ei insisi, ca pe niste lideri providentiali. Ei sunt cei care vor veni sa ne rezolve problemele, ei sunt niste veritabili Mesia politici si administrativi. Ei se considera frate cu Hercule. Niste semizei.
Din nefericire, acesti Hercule puscariabili isi aroga insusiri supraomenesti. Si, chiar daca nu ar fi ele supraomenesti, sunt dincolo de posibilitatile omului de rand. Dincolo de orice suspiciune sau atingere a legii. Pe ei Fiscul nu-i atinge, Politia se rusineaza in prezenta lor, Justitia e un obiect de sex televizat, iar opinia publica e doar un prilej de vesnica mistocareala.
In schimb, fara ei, primaria nu va mai functiona, consiliul local (sau judetean) nu va mai avea buget, fara ei partidul va pierde alegerile. Ei sunt obiectul de adulatie al babelor din cartier carora le trimit lunar pachete alimentar-electorale si al suburbiei noroioase pe care-o incanta de doua ori pe an cu vreun concert de manele cu sani dezgoliti, bere si mici. Din fonduri publice, evident.
Fara scrupule
Fara niciun scrupul in protejarea propriilor interese, politicienii penali invata inca de la inceput cum sa zambeasca in timp ce se injunghie unul pe altul intr-o veselie.
Proveniti din mediul talciocurilor si al bisnitarilor de blugi arabesti, politicienii penali ar fi ramas pe veci niste “valutisti” de cartier sau niste fufe uscate uscate inainte de vreme, pe la vreun coafor de duzina, daca n-ar fi mirosit, magistral, directia politicii post-decembriste.
Spirit gregar si, adeseori aventurier, ei cauta in mod frecvent o recunoastere publica pe care altfel nu ar putea-o obtine. Sunt, in acelasi timp, si detestati si simpatizati. Ei nu sunt oile negre ale politicii, ei sunt insasi chintesenta politicii dambovitene.
De obicei parveniti puri ai economiei de piata, politicienii penali isi fac loc cu coatele la toate manifestarile publice, etaland prostul gust alaturi de bogatie si zgomotul alaturi de ineptie. Au micile lor trupe de sustinatori platiti care, pe de o parte isi striga propriile refulari, dar, pe de alta parte, prin adoptarea aceluiasi stil, ii iau drept modele comportamentale.
Ajuns pe vreo functie politica cu o treapta mai sus de nasul lor vesnic cautator de oportunitati, politicianul penal ajunge sa isi deformeze pana si modul de gandire: mica spaga pe care o primeste (pentru vreo punere ilegala in posesie) nu e altceva decat rasplata noptilor sale de nesomn in slujba cetateanului; contractul favorabil (pe care-l primeste nepotu-sau pentru vreo livrare de energie electrica) nu e altceva decat o manifestare a pietei libere; excursiile in tarile exotice (pe care le are cadou de la vreun interlop) nu sunt altceva decat binemeritatele perioade de odihna dupa atata truda.
Nimic nu este de-ajuns pentru politicianul penal: de la pachetul de cafea pana la cardul cu suta de mii de euro, de la Rover-ul ultimul racnet pana la mielul de Paste, de la Bacalaureatul luat cu 10 de analfabetul de fi-su pana la vila din Elvetia: nimic nu i se pare prea putin pentru a se impauna cu “succesurile” publice. Astfel isi afiseaza potenta politica: prin avere si nu prin stiinta (sau, mai grav, prin constiinta!)
Partidul ca scut anticoruptie
Se ascund las in spatele vreunui lider de partid mai ingaduitor si flutura din spatele acestuia drapele si doctrine politice pe care nici nu le pricep si cu care se sterg pe picioare. Exista, totusi, o relatie simbiotica intre partid si politicienii penali. Caci acestia stiu ca partidul are nevoie de cat mai multi dintre ei.
Partidul ii pretuieste si ii alinta pentru multele conexiuni economice, pentru contributiile electorale pe care le au la dispozitie, pentru contracararea adversarilor politici dar, mai ales, pentru cantitatea de voturi pe care le pot pune la dispozitia partidului. Caci forta lor, valoarea lor consta in cantitate si nu in calitate: in cantitatea de bani si influenta pe care o pot aduce.
Ei ii cunosc si se bat pe burta cu toti liderii de clan si cu toti mafiotii de generatie noua. Ei sunt sponsorii de baza ai partidului, ei sunt cei care influenteaza numirile in functii, ei sunt cei care se iau in piept cu toti “doctrinarii” si “talibanii” partidului.
Ei sunt cei care ridica sau coboara un sef de partid. Si-atunci cand chemarile prea dese pe la Parchet le strica somnul dulce de la Monte-Carlo, imediat isi gasesc alta gasca politica, fie ea si independenta, la care sa se afilieze: din lipsa de identificare doctrinara, bineinteles.
Telul lor suprem este agatarea contractelor cu statul. Aici pot ei sa se desfasoare in voie: firme-mama, subsidiare, contractoare si subcontractoare care mulg bugetele locale, judetene sau nationale. Borduri de inlocuit, sosele de intretinut, sali de sport facute la foc automat, energie electrica vanduta de doua ori mai scump, carbune mai scump decat cel din Australia, autostrazi construite in sute de ani, concesionari de gaze, apa, lemn si marmura. Toate sunt visul de o viata al politicienilor penali. Castigul posibil merita orice risc probabil.
Si-atunci cand cate vreun jurnalist mai necopt la minte sau mai masochist se ia de viata lor, au grija sa-l aduca pe calea cea buna cu cate-un “agent de paza” sau vreun “doi-si-un-sfertist”.
In schimb, daca-s formatori de opinie mai cunoscuti, cu priza pe la vreo televiziune nationala de stiri, au grija sa-i mai catifeleze cu cate vreun nou Audi A-8. In definitiv si formatorii de opinie sunt oameni, nu? Si-atunci cand vreunul dintre “tulusi” se mai impiedica de ei cu cate vreun dosar de coruptie ii auzi tipand ca din gura de sarpe: “facatura, razbunare politica, dosar instrumentat politic! Adversarii vor sa loveasca in partidul meu!” Si, aicea tind sa le dau dreptate: pai cum sa nu fie asa?
Caci si celalalt partid are penalii lui. Care, la randul lor, au si ei interesele lor de afaceri. Si propriul electorat care trebuie ingrosat. Ca, doar mai avem alegeri si peste doi ani, nu?
Ovidiu Mihalache,
sursa: ziare.com