Aș vrea să clarific de la bun început un lucru: nu abordez acest subiect pentru că este la modă, pentru că toate televiziunile îl rostogolesc, pentru că toată lumea îl comentează sau pentru… audiență. Persoana în cauză este atât de grețoasă încât nu merită nici măcar să te gândești la ea, dar nu am încotro. Nu am încotro pentru că văd că toate televiziunile discută acuma despre casele lui, despre nesimțirea lui, despre îngâmfarea lui, despre pretențiile lui, despre furturile, despre casa de milioane de euro care i se pregătește, despre dosarele lui ținute până acuma la secret și nepomenite decât de câte o voce răzleață și nebăgată în seamă dar nimeni nu vorbește despre pericolul pe care acest individ, pe nume K.W. Iohannis încă îl reprezintă pentru români.
Am mai spus-o, acest specimen, căci este reprezentantul unei specii, o specie pe cale de multiplicare perpetuă o specie de indivizi, grupuri sau state care consideră că li se cuvine totul, că își pot permite orice, că interesul lor primează, că au lumea la picioare și pot călca peste cadavre fără să fie trași la răspundere, el nu ține cont de nicio lege, este de un orgoliu nemăsurat, privirea lui niciodată nu a exprimat empatie, compasiune, un licăr de umanitate măcar, este cruzimea și nesimțirea personificate și tot ce s-a întâmplat și se întâmplă dovedește faptul că am avut și am dreptate.
Dar tot ce am trăit, îndurat și acceptat în toți acești ani de când serviciile și magistrații l-au cocoțat pe scaunul de președinte cu colaborarea tuturor partidelor politice și în tăcerea complice a tuturor românilor care au știut că au fost furați, dar au tăcut, paltoanele aruncate pe mașină, croazierele prin țări cu care România abia dacă schimbase câteva acorduri în toată istoria ei dar acceptaseră să îl primească, zborurile cu avioane de lux în vizite fără obiectiv, orele de ski și apoi golf în momente în care românii așteptau o reacție la un eveniment de interes public, perioada de pandemie când eram proști dacă nu purtam măști, sau dușmani ai patriei dacă nu ne vaccinam, discursurile pline de tăcere când abia îngăima două cuvinte și alea primite prin cască, toate umilințele, dar și împăunările cu „partidul meu”, „România luată înapoi”, „Șeful armatei mele”, toate aceste dovezi ale nesimțirii Iohanesciene pălesc pe lângă ceea ce ne pregătește și dorește satrapul ultimilor zece ani din istoria românilor.
Îmi amintesc cât de uimită a fost lumea când Iohannis, întors de la Washington a anunțat imediat într-un gest de „transparență” nemaivăzut timp de 10 ani, acordul și prevederile acordului semnat cu Zelensky, fratele geamăn în ceea ce privește politica față de compatrioți, singurul care îl depășește în ceea ce privește egocentrismul și lipsa de compasiune, că nu mai poți spune empatie față de propriul popor. Ziarele titrau că Iohannis și-a revenit, a dat dovadă de transparență instituțională. Aiurea, de fapt se grăbea să bage bâțul prin gard, să îl întărâte pe Putin să facă declarații prin care să amenințe România pentru a justifica „tratatele sale”. Ce urmărește de fapt Iohannis? Nimic altceva decât ce a urmărit în ultimii zece ani și vrea în continuare.
Toate eforturile sale, plecând de la auto-propunerea la șefia N.A.T.O., apoi la șefia Comisiei Europene, cu care s-a făcut de râs nu doar în fața românilor ci și a lumii politice europene și europenilor de rând care cred că se întreabă dacă toți românii sunt atât de proști, toate încercările sale prin slugile politice de a candida pe listele PNL la Senat pentru a prinde apoi nu doar șefia partidului ci și a Senatului pentru a fi al doilea om în stat și a-și continua vizitele și plimbările ca al doilea om în stat, tot ce va face el de acum încolo se subordonează dorinței sale de a rămâne pe o poziție care să-i ofere nu doar posibilitatea de a-și face de cap ci și imunitate în fața legii, pentru că uite, riscă să piardă ce a acumulat în 20 de ani de furturi și fapte penale, cele peste 20 de dosare riscă să se reactiveze și pierde tot, poate chiar și libertatea.
Singura șansă a sa de a rămâne în picioare de acuma, este războiul. Dacă România este atacată, dacă România intră în război, lucru dorit și de americani și de conducerea UE, nu doar de Iohannis, deci dacă se decreteaza starea de război urgență sau asediu, mandatele parlamentarilor și președinteluipot fi prelungite.
Art 83 din Constituție spune: „(3) Mandatul Presedintelui Romaniei poate fi prelungit, prin lege organica, in caz de război sau de catastrofă”. Același lucru se întâmplă și cu mandatele parlamentarilor, conform articolului 63 din Constituție: „(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora”.
Așadar, atât Parlamentul, cât și președintele își pot prelungi mandatele. Cine decretează și stabilește aceste stări? Conform art 93 din Constituție: „(1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia”.
Cât timp se pot prelungi mandatele? Cît timp ține starea respectivă? Cum starea de urgență este limitată rămâne starea de război care se poate lungi până când se semnează pacea.
Poate așa înțelegem de ce ambele alegeri au fost ”comasate” în aceeași perioadă și de ce așa târziu. Probabil s-a tot sperat ca până la sfârșitul anului Rusia să atace România sau cel puțin un stat membru N.A.T.O. Poate așa înțelegem de ce Zelensky și alți oficiali ucraineeni ne tot solicită să doborâm de pe teritoriul nostru dronele rusești de pe teritoriul urcainean. Poate așa înțelegem de ce se semnează astfel de acorduri și tot înființăm comandamente și centre de instruire a soldaților ucraineeni și N.A.T.O. în România. E adevărat nu putem risca să declarăm noi război Rusiei și nici să o atacăm, dar facem tot ce ține de noi, sau mai corect și mai clar, conducerea României face tot posibilul să provoace o reacție militară a Rusiei împotriva noastră, prin declarații și măsuri provocatoare, care să ducă la acest rezultat și să justifice declararea stării de necesitate/asediu/mobilizare/război care vor conduce apoi, „firesc” la anularea/amânarea alegerilor și astfel, nu doar Iohannis ci și partidele parlamentare să își păstreze locurile și mai ales procentele.
Veți spune că nu e posibil, că e o aberație, așa ceva nu se poate întâmpla. Vă amintiți de câte ori ați spus în ultimii zece ani în gândul dumneavoastră că „așa ceva nu se poate!”, începând cu recuperarea celor 10 procente dintre Ponta și Iohannis de la alegerile din 2014? Poate se va întâmpla, poate nu, dar cine garantează că nu există în mintea cuiva un asemenea plan, o minte bolnavă plină de ură împotriva românilor, o minte răsucită, care s-a declarat continuatoarea Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.R.G.) numai pentru a pune mâna pe clădirile acestei organizații naziste care la rîndul ei le luase cu japca de la români?
Și să fim realiști, o asemenea variantă ar conveni și parlamentarilor actuali care și-ar vedea prelungit mandatul ”până la încetarea stării de război” în viziunea lui Zelensky conform planului său de pace în cinci puncte. Și pentru că veni vorba de acest plan, numit „Victoria” probabil după numele doamnei Nulland cu al său „fuck the U.E.”, hai să vedem ce conține, ca să mai spunem odată ”așa ceva nu e posibil” și să mergem mai departe. Acesta conține de fapt dorința lui Zelensky de a primi arme mai multe și mai sofisticate, de a primi mai mulți bani, de a continua acțiunile, căci de ofensivă nu mai poate fi vorba, în Kursk, de a primi acceptul de a lovi adânc în interiorul Rusiei cu rachete cu bătaie lungă, de a-și elibera teritoriile aflate sub ocupație rusă. Acesta plan „de pace” al „victoriei„ nu este practic un plan este doar o nouă milogire și o nouă încercare de a atrage statele europene în conflict. În plus, Zelensky se joacă cu fundul gol pe lângă bariera ridicată cerând Europei să nu se sperie de „amenințările”, de fapt avertismentele, lui Putin privind folosirea forței împotriva oricărui stat care se va implica fățiș în conflict, deși tot el a fost primul care striga încă de la începutul conflictului, că Rusia intenționează să atace alte state, nu doar Ucraina. Acuma interesul cere să minimalizeze intențiile și posibilitățile Rusiei pentru a „încuraja” lărgirea conflictului și implicarea altor state. Și nu e culmea să vii cu un așa zis plan de „pace” care de fapt să amplifice războiul? Se pare că vechiul dicton latin „si vis pacem, para bellum” s-a transformat în „dacă vrei război, vorbește despre pace”. Astfel de minți conduc țări și ridică pretenții.
Cam acesta este direcția în care mergem târâți de niște minți bolnave, dar noi continuăm să credem că este imposibil. Ferească Dumnezeu să rămână Klaus la putere, sau să își realizeze planul.
Autor: Col. (r) Marin Neacsu
Sursa: https://www.art-emis.ro/jurnalistica/pohta-ce-pohteste-el
Notă: