Putem spune ca totul a inceput cam pe la jumatatea anului trecut, cind ar fi trebuit sa devina limpede pina si pentru cei mai optimisti observatori ca anul economic 2009 va fi unul dificil. Nimic din discursul public al politcienilor – de la dreapta la stinga si invers – nu reflecta insa aceasta ingrijoratoare realitate.
Din cel putin doua motive. Primul, care tine de profesionalismul economic: subestimarea crizei. Al doilea, care tine de politicianism: alegerile generale. Nu poti sa promiti marea cu sarea daca, in acelasi timp, spui ca abia vor fi bani pentru salarii si pensii. Prin urmare, nu a existat un plan B.
Un guvern struto-camila din punct de vedere politic si slab din punct de vedere administrativ a gestionat foarte modest situatia creata de un tsunami care o lovit Romania, incepind cu martie/aprilie, cu o forta mult mai dramatica decit se anticipa.
S-au facut planuri anticriza pe genunchi, nimeni nici macar nu mai tine minte asa-zisele masuri care, oricum, nu au fost aplicate niciodata, asta dupa ce au fost anuntata cu o enfaza pe care doar inocenta profesionala ti-o poate conferi.
In timp ce potopul se abatea asupra economiei romanesti, se apropriau alegerile prezidentiale. Iarasi toate energiile clasei politice s-au deplasat in acea directie, ca si cum la finalul cursei – indiferent de rezultat – economia si-ar fi reluat, aproape de la sine, trendul pozitiv.
Si acum sa revenim la realitatea trista, dincolo de cabinetele capitonate si restaurantele de lux in care politicienii au trecut de mult de la sah la leapsa pe ouate. Pentru prima oara in Romania ultimilor sase decenii, salariile SCAD si nu CRESC, in termeni nominali.
Chiar si in cele patru decenii de comunism, romanul a fost obisnuit ca leafa lui sa creasca. Minuscul, cu zece sau o suta de lei, dar SA CREASCA. In anii ’90, au fost perioade in care salariul era decimat de hiperinflatie (‘93,94, ’97, ’98) si se diminua in termeni reali, DAR CRESTEA in termeni nominali.
Nici un muncitor, inginer sau functionar nu a fost chemat pentru a i se comunica faptul ca leafa lui nu mai este de un milion, ci de doar opt sute de mii, sa spunem. Psihologic, romanul nu este deloc pregatit, asadar, pentru o asemenea stare de lucruri.
Problema nu este neaparat aceea a unei uniuni sindicale ce scoate oamenii in strada. Ci de riscul revoltelor anarhice, la nivelul companiilor si/sau a sectoarelor. Stresul social va fi accentuat de cresterea deja vizibila a infractionalitatii grave si de o iarna care se anunta grea.
Nimeni nu spune – inca – publicului larg ca incepind cu luna decembrie, dupa ce lupta politica se va incheia, abia vor incepe “singele, sudoarea si la-crimile”. Ca peste 100.000 de functionari care nu au fost disponibilizati in primavara, cind mai aveau sanse sa-si gaseasca ceva, vor fi aruncati peste bord in iarna, cind piata muncii este, practic, inghetata la propriu si la figurat.
Ca in termeni reali – deprecierea monedei in raport cu euro, inflatie, etc – salariul romanilor va scadea (pentru norocosii care-si pastreaza locul de munca) cu cel putin 15 la suta si la fel si pensiile. Ca vom avea un exercitiu bugetar infernal, chiar daca la Palatul Victoria – fara sa fiu ireverentios – se va instala insusi Sf. Petru pe post de premier.
Ca nimeni – nici negociatorii FMI – nu stiu cum se va relansa economia daca, in aceste conditii, puterea de cumparare scade, deci scade si profitul firmelor iar statul nu se dovedeste capabil sa adune bani (si) pentru promisele investitii.
Ca deja traim de pe o zi pe alta, imprumutindu-ne de zor pentru a plati cheltuielile curente si ca fiecare saptamina care trece agraveaza situatia inclusiv din acest punct de vedere. Ca sute de mii de romani sunt in situatia de a nu-si mai putea plati ratele aferente creditelor contractate cind economia “duduia” sau intretinerea apartamentelor.
Iar multe companii cheltuiesc ultimele farime de “osinza” adunata in anii anteriori pentru a mai supravietui, cu apa la nari. Conectati la perfuziile de discutii sterile pompate cu toptanul de televiziuni sau anesteziati de show-uri tembele promovate de aceleasi televiziuni, romanii, am senzatia, nici macar astazi nu realizeaza norul negru care demult a acoperit economia.
Imi aduc aminte de imaginile anului 2007, cind vreo citiva tarani beti se holbau la soldatii care carau saci cu nisip pentru a improviza un dig impotriva inundatiilor. Apa era la doar citva metri de casele lor, si nici macar instinctul de conservare nu mai functiona.
Vor trece si aceste alegeri, vom avea un guvern intr-o formula sau alta, si poate ca atunci veti auzi o radiografie precisa a situatiei REALE in care se afla economia. O vor face tot politicienii, cu aerul inocent al celui care nici usturoi n-am mincat, nici gura nu-i miroase.
Iar acest val de ipocrizie este la fel de dezgustator ca lipsa de profesionalism. De prea mult timp – poate dintodeauna – sinceritatea si onestitatea au lipsit din politica romaneasca. Vorba unui cintec din alta epoca, “parole, parole, parole…”.
Doar ca de data asta, pretul platit de public va fi unul greu, mai greu decit se intuieste astazi. “Ploaia care va veni” nu va mai fi una de primavara, ci un uragan.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro