Atentantul de la Moscova demonstreaza odata in plus ca terorismul international nu este o “chestiune americana” – asa cum multi au fost tentati sa creada mai ales dupa 9/11 si actiunile care i-au urmat – ci o problema globala.
Dupa cel mai cumplit atentat din istorie – cel care a distrus Turnurile Gemene, a lovit Pentagonul si era cit pe ce sa distruga Capitoliul la 9 septembrie 2001 – Administratia Bush jr. a avut o mare problema in a indentifica GEOGRAFIC inamicul care umilise cel mai puternic stat din lume.
Al Qaida avea celule teroriste in peste 40 de state. Vorba dlui Turner – fost director al CIA – trecusera vremurile in care inamicul sedea la Kremlin iar daca voiai sa ripostezi, stiai cu precizie unde trebuie sa ataci.
Daca este dificil – daca nu chiar imposibil – sa identifici acest dusman cu un spatiu geografic anume, este la fel de dificil sa-l cauti intr-un spatiu spiritual si/sau religios.
Jihadisitii nu reprezinta Islamul. Si din acest punct de vedere, lectiile istoriei sunt limitate. La Pirinei, in secolul al Vlll-lea, Carol Martel si armata lui de franci i-au oprit pe arabii in expansiune. In doar un secol dupa aparitia Profetului, acestia cucerisera nordul Africii, trecusera in Spania unde zdrobisera armata vizigotilor si amenintau toata Europa.
La Lepanto, opt sute de ani mai tirziu, flota crestina condusa de Don Juan de Austria oprea expansiunea otomana, dupa cum Eugeniu de Savoia a oprit armatele otomane pe uscat, la portile Vienei (dupa caderea Constantinopolelui – 1453 – Mehmet al ll-lea Cuceritorul a fost oprit la Belgrad de Iancu de Hunedoara).
Toate acestea au fost episoade ale infruntarii intre civilizatii revendicate si de la spatii religioase (mahomedanism si crestinism). Reprezinta actualele conflicte ciocniri intre state? Nu. Reprezinta ciocniri intre civilizatii, ca sa ma refer la teza lansata de Huntington?
Nu, de vreme ce curentul jihadist este doar o minuscula fractiune a Islamului, pe de-o parte, iar lumea crestina, la rindul sau, nu poate fi considerata un bloc omogen; “jucatorii” din aceasta tabara au puncte de vedere dramatic diferite in ceea ce priveste abordarea acestei chestiuni.
Singura trimitere istorica ce poate, oarecum, sa ofere un instrumentar plauzibil de lucru este ascensiunea celor doua totalitarisme care, fiecare in felul sau, au transformat secolul al XX-lea intr-unul dintre cele mai crunte din istorie din punctul de vedere al conflictelor militare.
Este vorba, fireste, de comunism si de fascism, in variile lor expresii politice ulterioare. Militantii comunisti de la finele secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea nu se revendicau de la un anume spatiu geografic/cultural/religios.
Gaseai in acel cocktail exploziv italieni, spanioli, americani, olandezi, rusi, etc, etc. Ne referim la ambele tabere, atit la extrema dreapta, cit si la extrema stinga.
Ambele curente pretindeau ca au vocatie globala si incercau sa loveasca oriunde, oricind, in numele unei ideologii care condamna, in bloc, indiferent de geografie, “burghezia” (comunistii) sau “dusmanul national” (fascistii).
Cind Hitler a fost numit cancelar de catre Hindenburg, la inceputul anului 1933, sentintele pronuntate de instantele germane impotriva militantilor nazisti insumau peste 40.000 de ani de inchisoare; asta ne da imaginea amplorii actiunilor de destabilizare in care fusesera implicati acestia, in doar un deceniu, pina la preluarea puterii.
Una dintre marile erori strategice pe care le-au comis cei doi corifei ai Razboiului Rece dupa 1990 a fost aceea ca au continuat, ani buni, sa gindeasca in aceeasi logica a perioadei post WW ll, privindu-se cu suspiciune si consumindu-si resursele si energiile in virtutea unor rationamente strategice redundante.
Intre timp, alti doi “actori” de putere (atipici) au crescut pe scena globala: crima organizata si terorismul de extractie islamista.
Din 1990 si pina in anul 2000, acestia doi si-au consolidat retele internationale, au dobindit o putere economica covirsitoare si chiar s-au intersectat acolo unde interesele o cereau (traficul de droguri, de arme, etc). Recent, au capitalizat si criza economica.
Pe de-o parte propagandistic (au prezentat SUA drept principalul vinovat pentru turbulentele financiare globale) si pe de alta parte financiar (au zburdat ca pestele in apa in vremurile tulburi, cind vigilenta autoritatilor scade).
Iar puternicii zilei au procedat cu aceeasi condescendenta cu care puternicii de ieri priveau comunismul, de pilda, sau care a permis consolidarea regimului nazist in Germania.
Cind si-au dat seama de forta noului inamic/noilor inamici, era prea tirziu si a fost nevoie de un razboi mondial si de patru decenii de razboi rece pentru ca democratia sa-si reintre in drepturi.
Imperiul Britanic, Franta sau SUA nu si-a dat seama ca inamicul nu este Germania, ci nazismul, nu este Rusia, ci bolsevismul. Intrebarea retorica pe care Hemingway o pune ca motto in romanul sau “Pentru cine bat clopotele” – citindu-l pe poetul John Donne – este mai actuala ca niciodata.
Cind bombele explodeaza la New York, Moscova, Londra sau Madrid, este o chestiune de timp ca acestea sa explodeze si in orasul in care locuiesc cei care sunt la mii de kilometri distanta.
Si poate se apropie momentul in care lumea, in ansamblul sau, va accepta ideea ca terorismul si crima organizata sunt inamicii globali in acest (atipic) al treilea razboi mondial.
PS. Conjunctia astrelor face ca in acest an Pastele ortodox, catolic si iudaic sa fie sarbatorite in aceeasi zi. Este un semn al ramurii de maslin, al pacii. Chiar daca, iata, insingerat de o noua lovitura a intunericului.
Dincolo de acestea, PASTE FERICIT, ROMANI, ORIUNDE VA AFLATI.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro