Europa intră în cea de-a doua fază a crizei. Unde ne aflăm noi în această conjunctură? „Pe lumea cealaltă“ ar spune un glumeţ morbid.
Deunăzi, un prieten bancher îmi spunea că nicio bancă europeană nu va fi lăsată să se prăbuşească. Principiul „prea mare pentru a cădea” va fi aplicat cu încăpăţânare de politicienii europeni. Întrebarea esenţială este dacă statul are dreptul să ia măsuri totalitare pe banii contribuabililor, să aprecieze ce e bine şi ce e rău în mod discreţionar. Lumea se mişcă cu o viteză extraordinară. Alegerile la câţiva ani odată nu reprezintă un control efectiv al cetăţeanului asupra servitorilor lui politici. De fapt, problema este că pieţele vor ajunge să-şi pună întrebarea dacă sunt sănătoase statele în încercarea lor de a deveni din ce în ce mai puternice.
Situaţia economică a Europei pune în discuţie statul social. Liderii Europei au o explicaţie simplistă, demagogică, dar cu mare impact public pentru ceea ce se întâmplă. De vină este lăcomia bancherilor, managerilor de fonduri de investiţii, a speculatorilor de tot felul. Ei sunt o ameninţare pentru moneda unică, pentru suveranitatea statelor, pentru toate relele din lume. Şi totuşi, nu este aşa. Costurile exorbitante ale aparatelor statale, ale birocraţiei trans-statale, precum şi dorinţa politicienilor de a face pentru alegătorii lor mai mult decât le permite buzunarul sunt cele care stau la originea nenorocirii actuale.
Statele, regiunile şi municipalităţile împrumutate peste măsură sunt cele care au creat problema băncilor europene, mult mai bolnave decât erau în 2007 cele de pe Wall Street. Ele au pompat în ultimii ani 2.500 de miliarde de dolari în cinci dintre economiile cele mai tulburate ale Europei: Grecia, Portugalia, Spania, Belgia, Irlanda. Banca Centrală Europeană acorda ratinguri ce apreciau riscul ca fiind inexistent pentru obligaţiunile de stat emise de ele. Deşi criza începuse, băncile îşi creşteau expunerea. Astăzi se promite de către responsabilii politici un test de sănătate pentru sistemul bancar ale cărui rezultate vor fi făcute publice. E foarte îndoielnic faptul că aşa va fi cu adevărat. Un lucru este evident. Europa intră în cea de-a doua fază a crizei. S‑ar putea ca ea să fie mult mai gravă decât prima.
Unde ne aflăm noi în această conjunctură? „Pe lumea cealaltă”, ar spune un glumeţ morbid. Suntem autişti cu totul, de parcă pe noi nu ne-ar privi. Ne mişcăm ca o muscă beată într-o cutie de sticlă. Haotici, contradictorii, confuzi, cădem dintr-o extremă într-alta.
Azi creştem taxele, mâine promitem că le vom descreşte, îi acuzăm pe unii şi pe alţii şi între timp câţiva contabili fac aritmetica pe banii noştri. Uită că în economie niciodată 1 şi cu 1 nu fac 2. Rezultatul e întotdeauna doar în funcţie de efectele psihologice ale măsurilor luate. Contribuabilii, fie ei români sau străini, se apără de administraţia abuzivă şi dezordonată. Politicienii ne spun că nu e posibil decât sacrificiul colectiv şi otrăvesc fântânile încă nesecate.
Oamenii, nefiind sinucigaşi, îşi iau lumea în cap şi, tot în miraculoasa noastră tradiţie istorică, fug în păduri. Doctorii pleacă, profesorii preferă munca manuală prin cele străinătăţi, micii oameni de afaceri îşi mută domiciliul fiscal, cei din sud în Bulgaria, cei din vest în Ungaria (în amândouă, cota unică este de 10%), cei din Est în Moldova cealaltă (0% taxă pe profit). Toate acestea se întâmplă în ţara care este penultima din Europa în ceea ce priveşte salariul mediu. Noi ne gândim cum să îl impozităm şi pe acesta mai mult, deşi chiar în ţările europene în care se aplică impozitarea progresivă, el este sub limita la care impozitarea este zero (cu două excepţii, Polonia şi Marea Britanie). Majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est care încearcă să iasă din sărăcie au cote unice mai mici decât noi (cu excepţia ţărilor baltice).
Ce să le spui politicienilor? Să pună mâna să mai citească! Să devină mai puţin bătăuşi! Să renunţe la demagogie şi la reflexele populiste! Să înţeleagă că s-a strâns funia la par, că nu mai fac nicio ispravă cu vorbele! Ţara asta a noastră are nevoie de o nouă aşezare administrativă, logică, ieftină şi eficientă. Să lăsăm oamenii să îşi trăiască viaţa, să producă, să îşi caute singuri prosperitatea, să nu îi împovărăm cu costuri absurde. Să înţelegem că nu ne ajută nimeni. Cei care nu se ajută singuri sunt victime!
“Ne mişcăm ca o muscă beată într-o cutie de sticlă. Haotici, contradictorii, confuzi, cădem dintr-o extremă într-alta.”
sursa: adevarul.ro