C
Un fenomen mai nou e insa incercarea deliberata de a slabi conexiunea care exista intre natiuni si trecutul lor istoric, diminuarea relatiei dintre invatamanat sau alte activitati culturale si contextul specific national. Aceasta moda a implicat tratarea politicii, a educatiei si a “valorilor” ca exercitii de antrenare a constiintei globale. Desigur ca nimeni nu neaga standardele de decenta umana sau impulsurile constiintei care ne fac sa tratam alte fiinte omenesti cu respectul cuvenit.”
“Dar astazi problema noastra e diferita si cel putin la fel de grava. Amenintarile la adresa libertatilor individuale si colective vin din Occident, dintr-o civilizatie cu care Romania are legaturi lingvistice, culturale si religioase. Amenintarile la care ma refer vin de la cei care, in numele luptei impotriva inamicului “fascist”, vor sa niveleze si sa omogenizeze omenirea, incepand cu cei care tin prea mult la trecutul lor. Statul universal omogenizant care niveleaza pana la anihilare natiuni, sexe si comunitati e acum pericolul care i-a luat locul lui Hitler, Stalin, Ceausescu si altor tirani recenti. Daca vechii tirani marsaluiau impotriva dusmanilor nationali sau mobilizau masele impotriva asa-ziselor “clase dusmanoase”, noul inamic imbratiseaza intreaga omenire pentru a o reeduca. Nu stiu ce e mai periculos, tiranul care ne lipseste de viata sau cel care ne lipseste de identitate, de traditie. As prefera, in orice caz, sa nu am de-a face cu niciunul.
Partile centrale si de vest ale continetului european s-au departat atat de tare de idealul lui Charles de Gaulle, al unei “Europe a natiunilor”, ca ne vine greu sa credem ca nu mai tarziu de anii ’50 cei din Europa Centrala si de Vest se considerau o confederatie de comunitati nationale. Uniunea Europeana reglementeaza acum pana si cele mai mici aspecte ale comportamentului social in numele tolerantei. E intr-adevar imposibil pentru orice natiune membra a UE sa incerce sa se conduca dupa propriile standarde nationale sau religioase fara sa fie invinuita ca incalca vreunul din “drepturile omului” confectionate birocratic. Aceleasi autoritati internationale ne dicteaza si ce putem sau ce nu putem sa spunem despre propria noastra istorie, si ce trebuie sa credem si sa predam in scoli pentru a nu fi considerati “intoleranti”.
Lucrand la cartea mea despre stanga europeana post-marxista, adica multiculturala, am fost socat sa descopar dezradacinarea planificata a europenilor, un proces controlat si incurajat de administratorii guvernamentali, si care se petrece deja de multa vreme in tari receptive la asemenea tratament precum Spania, Germania, Suedia si Anglia. Printre vecinii dumneavoastra occidentali, corectitudinea politica se afla la loc de cinste si orice abatere de la criteriile ei e considerata, din ce in ce mai des, o crima.
“Hate speech” e pedepsit ca ofensa impotriva oricarui grup, cu exceptia crestinilor europeni albi, iar populatiile majoritare au fost reeducate conform modelului cultural-politic propus de marxistul cultural Jürgen Habermas, printre altii. Europenii ar trebui sa se vada pe sine nu ca membri ai unor natiuni etnice sau istorice, ci ca cetateni ai unei democratii generice. Aceasta democratie rezista sau cade odata cu ceea ce s-au declarat a fi niste drepturi ale omului universal aplicabile, desi in acest sistem grupurile imigrante sunt uneori considerate “mai egale” decat populatia indigena. Din acest punct de vedere, asocierea cu o tara e relevanta doar din ratiuni de convenienta lingvistica. Totusi, Habermas insista ca germanii au o ratiune speciala de a ramane germani, de a se perpetua ca si entitate colectiva, si anume pentru a ispasi la infinit trecutul lor de o rautate iesita din comun.
Recent, un politician crestin-democrat german s-a plans ca imigrantii turci din tara lui nu devin cu adevarat germani. Identitatea germana la care se gandea crestin-democratul respectiv implica si obligatoria acceptare a vinovatiei pentru Holocaust si pentru tot felul de nenumarate alte atrocitati puse astazi in carca unor germani morti demult. In forma ei teutonica, aceasta pervertire a identitatii nationale presupune acte de autoinjosire – sau ceea ce germanii numesc “Sündenstolz”, adica sa fii mandru ca iti marturisesti vina de a fi membru al unei natiuni mandre de a-si marturisi vina.
Dar eurocratul Jacques Attali, romancierul Umberto Eco, si teoreticianul social Antonio Negri au plasmuit o imagine mult mai senina a viitoarei ordini globaliste. Aceasta ordine va fi caracterizata prin nomadism, mai specific, prin navala popoarelor din Lumea a Treia in Occident. Problema pe care si-o pun asemenea veseli profeti ai unei Europe reeducate, falsificate din temelii, nu e daca europenii ar trebui sa fie lasati sa-si decida singuri viitorul. Europenii pur si simplu nu au nimic de spus in aceasta privinta.”
“Desi sociologul francez, si consilier al fostului presedinte Mitterand, Edgar Morin a celebrat in paginile ziarului Le Monde “haosul care devine Europa”, obiectul celebrarii sale nu e rezultatul unei evolutii organice si nici un simplu raspuns la nevoia de forta de munca ieftina. “Haosul care devine Europa” e rezultatul unui plan pentru reconstructia radicala sustinut de factori de decizie candva nationali si acum supranationali. In urma cu doua luni, un consilier al lui Tony Blair a dezvaluit ca Blair, ca prim-ministru, a incurajat ideologia multiculturala, protejata de legi impotriva lui “hate speech” si de preferinta acordata minoritatilor, nu din ratiuni economice, ci pentru a distruge Anglia conservatoare si electoratul Partidului Conservator. Blair a inventat sau a exagerat nevoile economiei pentru asemenea forta de munca ieftina pentru a-si justifica planurile de transformare culturala a Marii Britanii. Blair nu si-a cerut scuze pentru nobila sa minciuna. Abaterea sa de la adevar a servit avansarii unei cauze nobile, adica transformarii tarii sale in ceva mai putin englez dar mai la moda.”
“Cata vreme inamicii libertatii fac uz de limbajul drepturilor omului sau de antifascismul bun la toate, nu lipsesc oportunitatile de suprimare a celor care sunt considerati necorespunzatori. Exista desigur posibilitati sporite de control atunci cand acesta se face in numele democratiei. Exista anumite criterii, general acceptate, conform carora o tara e considerata “democratica”. De exemplu, o tara e “democratica” atunci cand partidele privilegiate pot organiza alegeri pe baza de subventii de la stat, cand sistemul de educatie publica obligatorie se ocupa cu reeducarea si resocializarea cetatenilor, cand opinia publica e modelata cu ajutorul mass-media favorabile acestui proiect transformational, si cand totul e supus presiunilor unei economii din ce in ce mai globalizate. Paradoxal, rezultatele acestei aparente democratizari s-au dovedit a fi opuse libertatii, sistemelor de credinta traditionale si identitatii nationale.
Dar cei care avanseaza noua ordine dau din bagheta magica a drepturilor universale si nimic nu li se poate opune. Deja acest termen a ajuns sa ilustreze “pericolul doctrinei inarmate”, termen pe care Edmund Burke l-a inventat pentru a descrie pretentiile universaliste si violenta expansionista ale Revolutiei Franceze. Ceea ce un anumit grup aflat la putere decide ca e convenabil pentru el trebuie sa fie aplicat tuturor, si daca asta nu se poate face prin mijloace pasnice, atunci se vor face presiuni pentru ca toata lumea sa se conformze unui anumit principiu, unei anumite valori sau unui anumit drept.
Dar imediat ce acest plan e pus in aplicare apar anumite tensiuni. Acest plan a provocat, nu intamplator, din toate partile lumii, o revarsare de populatii diverse cultural si uneori dusmanindu-se reciproc. Suntem indemnati sa primim cu bratele deschise aceasta revarsare de umanitate care isi exercita dreptul la libera circulatie, desi membrii acestor comunitati nu sunt de obicei dispusi sa accepte indoctrinarea postmoderna care li se aplica occidentalilor dezmosteniti cultural. Exact cum sa creezi din aceste sisteme de credinta diferite un tot unitar, exemplificat in unele tari prin coexistenta pasnica a occidentalilor crestini corecti politic si a patriarhilor musulmani practicand Sharia, e o problema pe care nu ma ofer sa o dezleg. Le voi lasa doctorilor bisericii universale a drepturilor omului misiunea de a-si armoniza partile comunitatii lor globale.
Si solutii sau finaluri fericite au venit de la sustinatorii acestui experiment. Acestea merg de la cele evocate de Michael Hardt si de Antonio Negri in best-sellerul lor Empire, in care propun o “lume a nomadismului si miscegenarii” care va pune capat hegemoniei economice si politice a Occidentului, pana la speranta pe care si-o pun neoconservatorii americani intr-o lume cladita pe dogmele drepturilor omului si pe pietele de consum. Asemenea vizionari considera migratiile de populatii spre Vest ca binefacatoare, din cauza ca duc fie la un socialism triumfator, fie la o religie post-crestina universala a democratiei teleghidate. Clasele politice si mediatice ale Occidentului nu sunt doar resemnate cu aceasta noua ordine. Sunt indragostite pana la extaz de ea, si oricine citeste New York Times, Wall Street Journal, Le Monde, Süddeutsche Zeitung, sau orice alt mare ziar occidental nu poate sa nu observe acest lucru.”
“Pe masura ce construirea societatii globale pe bazele ideologiei drepturilor omului avanseaza, posibilitatea unei opozitii devine din ce in ce mai redusa. Devine din ce in ce mai greu sa lupti impotriva acestui proces facand apel la ceea ce comunitatile sau natiunile obisnuiau sa creada. Experimentul ingusteaza si in cele din urma exclude orice posibilitate de apel la trecut, mai ales la ideile unei natiuni majoritare care a existat inainte de initierea marsului fortat in viitor. In cele din urma devine necesar, pentru a rezista unui stagiu mai avansat al crizei culturale declansate de expertii in drepturile omului, sa recrutezi radicali mai putin radicali. Tot ce mai poti sustine odata ajuns in acest punct e ca acest nobil experiment a inceput bine dar ca a fost exagerat putin.
Acest lucru explica de ce toti cei care se opun concentrarii de musulmani fundamentalisti in Olanda s-au raliat in jurul unui sustinator al drepturilor homosexualilor, Pym Fortun, si mai tarziu s-au ingramadit in jurul unei feministe de Lumea a Treia, Hirsi Ali. Aceasta doamna e acum in SUA, unde e subventionata cu bani frumosi, ca fellow si autor, de neoconservatorii de la American Enterprise Institute. Combinatia ei de feminism si secularism a facut-o draga pretinsilor nostri conservatori. Au gasit in aceasta figura o foarte oportuna (si poate in acest moment si singura posibila) critica a Islamului reactionar. Ce tovaras de drum mai bun pot gasi acesti proslavitori moderni tarzii ai diversitatii si ai drepturilor omului decat o somaleza feminista si secularista, cineva care nu ar putea fi niciodata confundata cu un traditionalist WASP (alb, anglo-saxon, protestant)? Nici macar un pretins critic de dreapta al Islamului ca olandezul Geert Wilders nu invoca niciodata calvinismul traditional olandez; nici nu invoca trecutul national olandez atunci cand previne impotriva imigrantilor musulmani. Mai degraba alege sa evidenteze incompatibilitatea dintre Coran si drepturile femeilor sau autoinventarea individuala. Aceasta tendinta de a traduce identitatea in limbajul drepturilor omului e si o caracteristica a americanilor.”
“De ce ar trebui sa le pese profesorilor si studentilor de la Universitatea “Al. I. Cuza” de problemele pe care le ridic aici? Mai precis, ce are a face avertismentul meu in privinta imperialismului drepturilor omului cu acest avanpost al civilizatiei dacice, fondat odata cu renasterea natiunii dumneavoastra istorice? Si de ce ar trebui eu, a carui familie a luptat pentru Imperiul Austro-Ungar in Primul razboi mondial, sa fiu interesat de viitorul natiunii a carei mostenire e intrupata si transmisa de institutia dumenavoastra?
Raspunsul sta in reactia mea la auzul unei afirmatii atribuite presedintelui american Woodrow Wilson, care in 1919 a ajutat la redesenarea granitelor Europei. Conform sarcasticului sau critic si tovaras de Congres de Pace la Versailles, Harold Nicolson, liderul american a devenit lacrimos de sentimental “cand a vorbit de micile natiuni ale Europei”. Lui Nicolson i s-a parut ca acest lucru e nedemn de un adevarat om de stat, si ca om ai carui bunici se aflau de partea celor care au pierdut ceva din acest conflict, nu pot sa spun ca am fost foarte miscat de descrierea romantioasei duiosii a lui Wilson pentru tarile mici, si mai ales pentru cele care au capatat teritorii luate de la noi, cei invinsi.
Dar recent ceea ce Nicolson intentiona ca o ironie a capatat valente noi si pozitive pentru mine. Ma trezesc ca spun si eu cu Wilson: “Dumnezeu sa binecuvanteze micile natiuni ale Europei!” sau in acest caz pe cele care ies la lumina din cosmarul opresiunii comuniste cu ceva simt al identitatii nationale. Pronia divina v-a dat sansa sa terminati revolutiile nationale pe care le-ati inceput in secolul al nouasprezecelea, fara gafele care au insotit prima incercare. Pentru reusita acestei a doua incercari, va trebui sa evitati Scylla si Charybda trecute si prezente, adica si nationalismul diviziv care face imposibile relatiile cu vecinii si pericolul de a sucomba ideologiei drepturilor omului si presiunilor globaliste care va ataca dinspre Occident. De acum vechile pericole si tentatii pot sa nu mai fie atat de periculoase, asa ca m-am concentrat pe noile provocari carora trebuie sa le faceti fata ca natiune cultural-politica.
In final, tara dumneavoastra poate avea doar doua tipuri de viitor: sa fie o America de mana a doua, proslavind “deschiderea”, “diversitatea”, si “drepturile omului”, sau sa fiti urmasii stramosilor dumneavoastra. A fi roman nu trebuie sa va opreasca de la a asculta politicos predicile americane despre democratia globala dar ar trebui sa va impiedice de la a le lua prea in serios. Si daca sunteti indreptatiti sa reconstruiti infrastructura materiala dupa deceniile devastatoare ale dictaturii comuniste, aceste preocupari economice nu ar trebui sa fie exclusive. Nu ar trebui sa va faca sa uitati cine sunteti. Moralitatea publica si cultura nationala va definesc ca natiune istorica, si aveti o datorie colectiva de a controla aceste forte in interiorul granitelor dumneavoastra.
Poate ca toate acestea va suna straniu venind de la un oaspete american vorbind in engleza, dar tocmai datorita modului meu american de a gandi indraznesc sa va dau aceste sfaturi. Veti face mai multe pentru dumneavoastra ramanand natiunea lui Eminescu si a lui Vasile Alecsandri decat daca urmati ca niste sclavi directivele multiculturale ale UE sau devenind ceea ce decid ca trebuie sa fiti expertii in politica externa de la Washington. Ca distinsa universitate romaneasca reprezentand continuitatea poporului roman, dumneavoastra, aici, puteti sa va aduceti cea mai importanta contributie la istoria umanitatii si a tarii dumnevoastra fiind mai deplin romani.”
sursA: ziuaveche.ro