Premiul Nobel pentru Economie: Daron Acemoglu, Simon Johnson și James A. Robinson „pentru studiile asupra modului în care se formează instituțiile și cum acestea influențează prosperitatea”. Am comentat pe tema asta, reiau si aici:
Aceasta este o excelenta readucere aminte a: (1) Importanței revoluției instituționaliste în economie și științele sociale. (2) Relevanței practice a legăturii dintre instituții și performanța economică.
Această readucere aminte este cu atât mai valoroasă într-un context în care tendințele ideologice și culturale fac ca mulți să ia pur și simplu de bun, ca un dat de la sine înțeles și, prin urmare, neglijabil, atât instituțiile productive, cât și performanța economică, mai ales în sistemele capitaliste liberal-democratice post-industriale.
Spunând cele de mai sus, să spunem acum și că pentru mulți, agenda generală, abordarea, temele și perspectiva din lucrările laureaților evocă o senzație de nostalgie, ceva legat de anii ’90. Gândirea care inspiră aceste lucrări reflectă o etapă specifică în evoluția economiei globale, încă încadrată într-o viziune asupra lumii concentrată pe diviziunile dintre Prima Lume, A Doua Lume (comunista, post-comunista) și Lumea a Treia.
Este o lume intelectuală suspendată, oarecum inertial, la finalul Războiului Rece, între, pe de o parte, vechile manuale standard de „dezvoltare economică” și „sisteme economice comparative” axate pe realitățile din a doua jumătate a secolului XX și, pe de altă parte, noul prag al „bravei lumi noi”, care va fi atins în curând sub presiunea globalizării și a revoluției informaționale.
Încă operând în cadre meta-istorice tributare anilor ’50 și ’60, lucrările lor par o împlinire finală, coda unei întregi ere. Astfel, deși aceste lucrări sunt fără îndoială valoroase, importante și penetrante — și practic foarte relevante — există totuși o senzație de deja vu, „vești de ieri” și un sentiment de sfârșit de capitol.
Între timp, am depășit un mare prag istoric si metaistoric (în principal datorită forțelor globalizării și revoluției tehnologice informaționale). „Marea divergență” s-a transformat în „marea convergență” și pare probabil ca în curând să revină la o „mare divergență”, dar de data aceasta cu Estul sau Restul lumii câștigând avantajul asupra Vestului. Să nu mai vorbim de extraordinarele dezvoltări tehnologice care bulverseaza și restructurează economiile, instituțiile și societățile de tipul anilor 90, chiar sub ochii noștri.
Sunt necesare noi cadre, noi perspective, noi abordări, noi conceptualizări și noi metode și instrumente analitice. Cu viziunea, abordarea și aparatul analitic din secolul XX târziu, acești cercetători au un mesaj puternic — impresionant, consecvent și admirabil.
Remarcabil, dar aparținând totuși unei epoci trecute.
Autor: Paul Dragos Aligica