Daniel Kahneman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, a propus un model dual al gândirii umane, care, așa cum veți vedea, ne oferă un excelent instrument pentru a analiza patologiile gândirii și comportamentului, atât la nivel individual, cât și colectiv.
Avem in structura mintii noastre două sisteme:
Sistemul 1 este rapid, automat, intuitiv și funcționează fără efort conștient: el generează impresii, judecăți și decizii instantanee pe baza asocierilor emoționale, experiențelor anterioare și euristicilor mentale („scurtături” cognitive).
Sistemul 2, dimpotrivă, este lent, deliberat, analitic și consumă resurse cognitive semnificative: el se activează atunci când este nevoie de raționament logic, calcul, atenție focalizată și verificare sistematică a ipotezelor.
Cele două sisteme nu lucrează izolat – Sistemul 1 propune soluții rapide, iar Sistemul 2 le validează sau le corectează –, dar interacțiunea lor explică atât eficiența, cât și vulnerabilitatea procesului decizional uman.
IMPLICAȚIILE TEORIEI PENTRU PATOLOGIA DECIZIILOR PERSONALE SUNT PROFUNDE ȘI PRACTICE.
Majoritatea erorilor cotidiene – de la investiții impulsive până la judecăți precipitate în relații sau carieră – apar atunci când Sistemul 1 preia controlul și ignoră sau suprascrie semnalele mai lente ale Sistemului 2. Patologia apare nu din lipsa de informație, ci din incapacitatea de a mobiliza Sistemul 2 la momentul potrivit, ceea ce transformă erorile cognitive în directii autodistructive.
Analiza funcționalității decizionale a indivizilor devine astfel mult mai precisă și predictivă. În loc să evaluăm doar cunoștințele, putem măsura echilibrul dintre cele două sisteme: cât de des reușește cineva să activeze Sistemul 2 pentru a verifica intuițiile și reacțiile rapide ale Sistemului 1? (De aici un indice al Prostiei si “Prostilor cu Carte”: numar de activari de tip 2, raportat la impusuri stupide de tip 1).
Această perspectivă permite diagnosticarea nu doar a „slăbiciunilor” individuale (implicit la conturarea unei teorii generale a prostiei umane intrinseci), ci și a contextelor care favorizează dominanța Sistemului 1 și, implicit, scăderea calității cogniției și a bazei raționale a deciziilor.
RELEVANȚA ACESTEI ABORDĂRI POATE FI EXTINSĂ LA NIVEL SOCIAL SAU COLECTIV
La nivel societal, procesarea informației și decizia colectivă reproduc fidel aceeași dualitate. Sistemul 1 societal se manifestă prin reacții rapide, emoționale și virale: știri de senzație, trenduri pe rețelele sociale, panică colectivă sau entuziasm de masă – toate bazate pe intuiții de grup, meme-uri și narațiuni intuitive care se propagă instantaneu.
Sistemul 2 societal, în schimb, corespunde instituțiilor lente: comisii de experți, analize economice riguroase, dezbateri academice și politici publice elaborate pe baza datelor, modelelor și scenariilor pe termen lung.
Societățile funcționează bine atunci când cele două sisteme interacționează echilibrat; ele devin disfuncționale atunci când Sistemul 1 colectiv (emoțiile de masă, polarizarea online, delirul si propaganda mass media si ale intelectualitatii publice si ale influencerilor social media) blochează sau distorsionează Sistemul2 al unei tari.
În toate societățile – indiferent de regim politic sau nivel de dezvoltare – trebuie să existe, atât la nivel central (guvern, administrație de stat, think-tank-uri strategice), cât și la nivel descentralizat (universități, companii, comunități locale, experți independenți), sisteme de tip 2 care funcționează pe baza evidenței empirice și a logicii.
Tocmai aceste nuclee, ancorate riguros în date concrete, experimente controlate și raționament deductiv, ajung mult mai des la convergență decât dezbaterile pur emoționale, propagandistice sau ideologice. Ele generează o direcție strategică clară, o structură coerentă și un cadru predictibil pentru decizia colectivă.
Fără astfel de sisteme de tip 2 „calibrate” prin metodă științifică – care să acționeze ca un fel de „intuiție instituționalizată” – societățile riscă colapsul în impulsivitate colectivă (dominarea pură a Sistemului 1 emoțional). Echilibrul dintre nivelul central și cel descentralizat, cu elemente solide de Sistem 2 distribuite în întreaga structură a societății, astfel încât să existe o contrapondere și un mecanism de verificare, este cheia rezilienței strategice a oricărui stat modern.
MAREA PROBLEMĂ CONTEMPORANĂ
La nivelul civilizației occidentale contemporane a apărut însă o problemă majoră, cu implicații existențiale pentru însăși funcționarea acestui model dual de procesare decizională.
Observăm un colaps treptat, dar tot mai accentuat, al Sistemului 2 colectiv, sufocat fie de dominația excesivă a Sistemului 1 (reacții emoționale rapide, virale și bazate pe euristici de grup), fie – și mai grav – de impulsuri nesistematice, arbitrare, iraționale și profund nihiliste.
Aceste forțe erodează capacitatea instituțiilor si societatilor de a genera raționament deliberat, ancorat în evidențe empirice și logică riguroasă, lăsând locul unei decizii colective fragmentate, imprevizibile și lipsite de coerență strategică pe termen lung.
În această privință, România, cu entuziasmul său de „copil rămas în urmă”, dar care aleargă tenace să fie la zi, pare să fi ajuns într-o poziție de fruntaș nefericit. Nu dispunem încă de indicatori comparativi riguroși sau de date statistice exhaustive care să confirme această poziție, dar percepția empirică este puternică.
Privind modul în care se desfășoară procesele analitice, logice și empirice în spațiul dezbaterii publice și al vieții colective românești, impresia predominantă este că Sistemul 2 instituțional românesc este in colaps generalizat.
ASADAR:
Situația nu este deloc încurajatoare nici la nivelul partenerilor occidentali, unde polarizarea pe fundal de nihilism cultural subminează orice efort coerent de direcție strategică comună.
În România, însă, aceste tendințe par să fi ajuns foarte aproape de o fază critică de dezintegrare.
Este din ce în ce mai dificil să identificăm, chiar și „pe degetele de la o mână”, instituțiile sau organizațiile care mai păstrează în ele germenii operaționali ai unei logici de funcționare eficiente și profesioniste, specifice unui sistem de tip 2.
Dacă cineva ar susține că, undeva în adâncurile „statului paralel” românesc, există o astfel de celulă sau structură funcțională, reacția colectivă probabil ar fi un hohot național de râs. Dar aceasta ar fi, evident, reacția Sistemului 1.
Întrebarea reală este: mai există o reacție de tip Sistem 2 in Romania capabilă să transmită un semnal coerent care să fie luat in serios în societatea românească? Mai poate acest semnal să se distingă de aberantul si derutantul si distorsionantul zgomot de fond, bruiajul masiv care, după toate aparențele, a fost declanșat chiar din interiorul acestor structuri și care pare, în prezent, scăpat de sub control?
Acesta este intrebarea…
Autor: Paul Dragos Aligica