O observatie care poate sa para nedreapta, dar care cred ca merita luata totusi in seama:
Dupa o asociere indelunga cu dreapta romaneasca, lasand in urma acestei simbioze un morman de ruine institutionale, politice si intelectuale, acum acel fenomen de micro sociologie numit “intelectualii romani” s-a reorientat si face mai nou din BOR obiectul strident al preocuparii si auto-identificarii bonitatii aportului sau la viata publica.
Avem acum un varf de sarcina al raportarii -fie pozitive, prin asociere, fie negative, prin disociere- la BOR si ortodoxie. Intelectualii o au la suflet, se implica, dau sfaturi, fac petitii, interpeleaza ierarhia, predica reformist, publica si promoveaza lucrari ce vizeaza istoria BOR, judeca si cearta credinciosii simpli, demitizeaza, alimenteaza o atmosfera ce induce scandaluri de presa, fac geopolitica ecleziastica, induc geopolitica in viata bisericeasca, modernizeaza, initiaza reforme calendaristice, prezenteizeaza, redefinesc termenii doctrinari si in general sunt excesiv vizibili si agitati intr-un domeniu si un moment care poate ca ar avea nevoie de mai putina agitatie si mai multa discretie, interiorizare, discernamant si autocontrol.
BOR era de ani buni o prezenta solida in topurile increderii romanilor, navigand relativ decent apele tulburi ale tranzitiei. Poate ca era preferabila o atitudine prin care ceea ce nu parea perfect -dar totusi nu era evident stricat- sa fie lasat sa mearga mai departe, asa, dupa ritmul sau anacronic cu care a navigat sute si mii de ani de istorie, cu atat mai mult cu cat trecem printr-o epoca foarte tulbure si plina de incertitudini.
Mult prea multe se transforma radical sub ochii nostri, avem nevoie si de certitudinea unor continuitati si zone mai stabile in vietile noastre sociale si interioare. Nu putem sa bulversam totul odata: tehnologie, economie, cultura, institutii, educatie, guvernanta…
Ce va urma daca lucrurile continua asa cu acest circ (social)-mediatic creat in jurul BOR, nu e greu de anticipat. In acest moment BOR este practic asaltata pe 3-4 fronturi iar resursele sale de capacitate de reactie si raspuns sunt disipate in chestiuni minore si ad-hoc.
Exemplu: O petitie care nu a atins nici macar pragul minimal simbolic de 10 mii de semnatari din 18.750.000 de credincioși inregistrati oficial de statul roman (si pe care in actualul ritm il va atinge probabil undeva in a doua jumatate a lui 2026) astepata sa fie luata in discutie de Sinod, dupa ce a produs o tulburare inutila, neconstructiva si smintitoare la nivel national.
Si desi oricine a citit interventia publica a profesorului care vorbeste cu vocea autoritatii in publicatiile oficiale ale BOR, stie deja care va fi raspunsul Sinodului, pentru ca am invatat ca raspunsul tine de niste parametri predeterminati si care nu pot face obiectul unor decizii conjuncturale induse referendar, totusi atentia si energiile au fost fixate pe acesta linie de evenimente, desi in paralel, istoria BOR si politologia relatiei stat-biserica sunt puse in discutie publica si reformulate aici si acum fara ca aceste evolutii sa suscite interesul si reactiile firesti, data fiind miza si importanta tematicii.
Deci un dublu faliment, un esec de discernamant si practica dublu.
Si lista poate continua.
Asadar poate ca daca avem Biserica la suflet -intelectuali, mireni, laici sau spectatori angajati- mai multa retinere si mai putin voluntarism in relatie cu aceasta si in raportare cu functionarea ei ca institutie sociala ar ajuta poate, in acest moment. Mai multa smerenie poate ca nu ne-ar strica tuturor. De asemenea concentrarea pe lucrurile si luptele care conteaza -si la care vremurile o obliga fara vrerea ei- ar fi de mai mare ajutor decat deschiderea unor lupte si tulburari noi de care nimeni -nici Biserica, nici societatea, nici statul- nu au nevoie acum.
E o observatie care poate sa para nedreapta, poate ca e hazardata dar care cred ca merita luata totusi in seama.
Autor: Paul Dragos Aligica