În încercarea de a cartografia, pentru cititorii români, evoluțiile spectaculoase de la frontiera gândirii contemporane, am discutat anterior ACCELERAȚIONISMUL. Un termen deformat în imaginarul ideologic rudimentar românesc până la obsesie, redus aproape exclusiv la figura lui Peter Thiel și tratat de către exponenții retardului intelectual românesc contemporan, nu ca un concept, ci ca o demascare stalinistă.
Această lectură reflexă și retardată spune mai mult despre provincialismul “dezbaterii” locale decât despre fenomenul în sine. În realitate, Acceleraționismul trimite la un proces mult mai tehnic și mai profund, legat de logica combinatorială a dinamicii tehnologice și economice în sistemele postindustriale. Dar despre această confuzie structurală vom vorbi separat.
Astăzi vom introduce alți doi termeni necesari aducerii discursului public românesc la zi, în secolul XXI: EXPANSIONISMUL: logica sau teoria elementară din spatele termenului și a doctrinei sale, precum și doctrina opusă acestuia – EXTINCȚIONISMUL.
Ne vom folosi, în acest sens, de două citate din Elon Musk, cel care articulează cel mai vocal și agresiv logica acestei noi doctrine. Ceea ce ne interesează aici este logica, nu etichetele sau agățatul de cuvinte. Adica discutam scheme logice care structurează deja, fie că ne place sau nu, marile opțiuni ale prezentului.
ELON MUSK, CITATUL 1:
„Nicio civilizație nu se află într-o stare perfect stabilă. Prin urmare, o civilizație fie se extinde, fie se contractă. Prăbușirea ratelor natalității înseamnă că majoritatea culturilor tind spre dispariție. Expansiunea este singura opțiune pentru cei care vor VIAȚĂ, pentru cei cărora le PASĂ de VIITOR.”
Care este argumentul condensat în această afirmație?
Logica pornește de la ideea că civilizațiile nu pot rămâne într-o stare de echilibru stabil. Ele sunt sisteme dinamice, supuse schimbării continue. Această premisă este inspirată din teoria sistemelor și din istoria civilizațiilor. Inexistența echilibrului static înseamnă că stagnarea — reproducerea circulară, staționară a sistemelor sociale — este imposibilă pe termen lung sau, cel mult, posibila ca o fază temporară.
De aici rezultă dihotomia fundamentală: ori crești, intri în expansiune, ori intri în contracție și te stingi. Una din două. Fie o civilizație se extinde (demografic, economic, cultural, tehnologic), fie se contractă (scade numeric, economic, cultural și tehnologic și își pierde coeziunea). O a treia cale stabilă nu este posibilă. Dacă nu crești, mai devreme sau mai târziu, descrești.
Musk introduce apoi un indicator măsurabil al contracției: natalitatea. Ratele scăzute de naștere sunt interpretate ca semn clar de declin civilizațional. Ideea este simplă: continuitatea unei civilizații depinde fundamental de reproducerea suportului biologic al „softului” cultural și civilizațional — incluzând știința, arta, tehnologia etc.
Prin urmare, baza demografică este un indicator de alertă anticipativă. Extincția nu este văzută ca un eveniment brusc, ci ca un proces lent de dispariție, în etape, care începe în zona demografică și se extinde apoi, prin economie, către celelalte sectoare.
Concluzia e simpla: expansiunea nu este doar o opțiune pragmatică, ci devine o obligație morală pentru cei care prețuiesc viața și viitorul. „Viața” și „viitorul” sunt echivalate cu creșterea. Refuzul expansiunii este implicit asociat cu nihilismul sau indiferența.
AVEM ACUM CREATE CONDIȚIILE PENTRU A TRECE LA CEL DE-AL DOILEA CITAT DIN ELON MUSK:
„La un nivel fundamental, lucrurile pot fi gândite ca o confruntare între filozofii expansioniste și filozofii ale extincției. Asta este ceea ce contează cu adevărat. Dacă oamenii dispar sau civilizația se prăbușește, orice politici am avea —[ și orice idei, oricât de deștepte, frumoase sau bune ]— devin irelevante.
Înainte de toate, trebuie să avem o filozofie expansionistă pentru civilizație și pentru conștiință. Trebuie să căutăm să depășim ceea ce am făcut până acum. Acest lucru este fundamental. Într-un fel sau altul, acest lucru trebuie să se întâmple. Nu avem de ales.”
O PRIMĂ OBSERVAȚIE MAJORĂ AICI:
Introducerea temei conștiinței. De ce ne interesează expansiunea? Desigur, conform punctelor de mai sus, ca să supraviețuim. Este o decizie existențial-pragmatică.
De ce să supraviețuim însă? De ce nu ne putem bucura simplu de banane și blugi, ca apoi dupa o serie reusită de city breakuri să ne stingem satisfăcuți în paradisul religiei ortopeniste, care garantează pro-europenitatea eternității noastre identitare? Pentru că, spune Musk, avem o responsabilitate cosmică: menținerea vie, în univers, a flăcării conștiinței.
La nivel factual, conștiința umană este, în acest moment, singura formă de conștiință cunoscută în univers. Aceasta nu este o afirmație metafizică, ci una epistemică: este ceea ce știm în mod verificabil. Tocmai această unicitate creează o obligație. Dacă flacăra conștiinței se stinge aici, ea se stinge, din câte știm, pretutindeni.
Argumentul, așadar, pornește de la “conștiință” ca element central al responsabilității noastre istorice și cosmice. Expansiunea nu este invocată ca proiect economic sau politic, ci ca răspuns la o problemă mai fundamentală: menținerea conștiinței în univers. Dacă există un criteriu ultim al relevanței acțiunilor noastre colective, acesta este continuitatea existenței conștiente, capabile de reflecție, sens și valoare.
În acest context, expansionismul devine singura garanție rațională împotriva extincției. Extinderea demografică, civilizațională și, în perspectivă, cosmică nu este expresia unei ideologii anume sau a unei ambiții nebune, ci o strategie minimă de conservare: reducerea riscului ca un eveniment singular, local sau global, să ducă la dispariția definitivă a conștiinței. O civilizație limitată spațial, tehnologic, economic, energetic și numeric este fragilă; una extinsă și complexă este mai robustă/rezilientă.
Abia după ce vom descoperi alte forme de conștiință în univers — dacă acest lucru se va întâmpla vreodată — vom putea discuta în mod legitim dacă retragerea, autoanihilarea sau nihilismul sunt opțiuni filosofice acceptabile pentru umanitatea terestra. Până atunci, nu avem acest lux. Avem o responsabilitate cosmică preliminară: să păstrăm flacăra conștiinței vie.
EXPANSIONISM VS. EXTINCȚIONISM
Din argumentele de mai sus se degajă cu claritate două filosofii fundamentale, opuse, care structurează implicit marile opțiuni civilizaționale ale prezentului.
EXPANSIONISMUL este o filosofie a responsabilității umane asumate cosmic, care pornește de la premisa că menținerea și extinderea conștiinței umane reprezintă un imperativ fundamental. El susține creșterea demografică, civilizațională și, în perspectivă, colonizarea spațială ca mijloace de reducere a riscului de extincție și de maximizare a continuității existenței conștiente.
Expansionismul este o strategie rațională de conservare și amplificare a vieții conștiente într-un univers indiferent și potențial ostil.
EXTINCȚIONISMUL, prin contrast, reprezintă o perspectivă antagonică care, subestimând sau negând nevoia de expansiune, favorizează norme, ideologii și structuri sociale ce accelerează declinul populațional, fragmentarea socială, eroziunea culturală și, în cele din urmă, colapsul civilizațional.
Prin indiferență față de continuitate, reproducere și transmitere culturală, față de structurile social-identitare si ideologice asociate civilizațiilor vii, în creștere și expansiune, extincționismul tratează dispariția conștiinței umane ca pe un cost acceptabil sau ca pe un eveniment lipsit de semnificație morală.
PROVOCAREA EXPANSIONISMULUI
Provocarea expansionismului, așa cum se pune fiecăruia dintre noi, locuitori ai secolului XXI, este directă și inevitabilă: Crezi că viitorul umanității presupune creștere, explorare științifică, filosofică, tehnologică și spirituală, precum și extinderea conștiinței asociată cu acestea, sau crezi că am atins deja un vârf și că nu ne rămâne decât să administrăm declinul?
Aceasta nu este o întrebare abstractă. Ea traversează deciziile noastre morale, politice și culturale. Într-o parte se află viziunile care afirmă necesitatea reducerii numărului de oameni, celebrează declinul cultural, demografic, civilizațional și identitar ca progres și promovează economii ale stagnării, „degrowth-ului”, ecologisme fanatice, sau experimente social-politice si ideologice ce dizolva comunități, națiuni si popoare — expresii ale unei filosofii extincționiste, chiar dacă rareori asumate ca atare.
De cealaltă parte se află o filosofie expansionistă, care vede în explorarea spațiului, în susținerea demografiei, în accelerarea tehnologică și în extinderea capacităților umane nu excese, ci condiții ale supraviețuirii și continuității conștiinței – prin forme specific de cultura si civilizație.
Una dintre aceste filosofii construiește civilizații, își asumă riscul viitorului și mizează pe viață. Cealaltă asistă, nihilist, resemnat sau tâmp, la contracție și colaps.
Așadar, provocarea Expansionismului: întrebarea nu este ce discurs ne place mai mult, ci în ce direcție alegem să ne înscriem existența colectivă.
Autor: Paul Dragos Aligica