Toate aceste -până la urmă, scene de vodevil asociate cu Rusia, Putin, lumea bună, lumea rea etc.- tot acest circ, toată această explozie cu nuanțele de comic absurd, penibilul în care se aruncă cu abandon lumea mediatică, intelectual-publică și politică din România, ori de câte ori i se dă ocazia sau își creează ocazia, NU ar trebui să surprindă.
Ce vedem acum -noul episod- este rezultatul direct, este urmarea naturală a întregului spectacol instrumentat și întreținut de mai bine de 2 ani de mass-media, platforme, intelectuali publici, structuri sub acoperire și cei aflați în spatele deciziilor cu privire la modul în care evoluțiile geopolitice și internaționale au fost instrumentalizate propagandistic, în cel mai rudimentar, agresiv, oportunist, diletant și iresponsabil mod în România.
Era scris să se ajungă și aici din momentul zero. Adica momentul în care, în loc să se raporteze la criza din Ucraina într-o manieră responsabilă, profesionistă, moderată și mai ales având în vedere interesul național de a menține o linie internă sănătoasă și echilibrată la nivelul informarii si pregatirii populației, s-a pus în mișcare o campanie de propagandă isterizantă, disfuncțională și iresponsabilă, undeva la interfata dintre marketing mediatic, alarmism dezaxat, kitsch social si balci romanesc, traditional.
S-a aruncat astfel în ridicol și demonetizat și pericolul putinist, și apartenența la lumea democratică, și retorica parteneriatului strategic, și ideea de experti si clasa dirigentă care stie de capul ei, si chiar ideea de interes național, rămasă o panglică fluturândă agățată la puseurile și excitația valurilor de propagandă și breaking news și analize la foc continuu, 24 din 24.
Ridicolul, inadecvarea, absurdul, prostul gust și kitsch-ul au fost antologice: De la „vânătoarea de putiniști” prin liste făcute de oameni simpli, bine intentionati dar dezorientati si luati de val, oameni care au fost montati sa se autoidentifice ca vigilenti agenți de contrainformații de la divizia anti-rusă pe FB, de sucesul operational al carora depinde destinul nu doar al Romaniei ci al lumii intregii si care si azi se simt lezati daca li se pare ca aceste merite le sunt chestionate, până la „mai au muniție și provizii doar pentru trei zile și apoi ne atacă”.
De la breaking news-urile în serie „Ce gândește Putin” sau „Planul secret al Kremlinului, în direct după reclame” până la jurnaliștii care postau rapoarte zilnice detaliate despre evoluția de pe linia frontului direct din baie sau bucătărie, totul are, cand este privit retrospectiv, un aer de suprarealist, de halucinatie colectivă. Grija solemna atent mimata, aerele de cunoscatori de secrete adanci, spaima pretinsa, pesudoinformatia vanduta ca bonitate personala, figurile, pozele si mofturile, sacrificiul personal la a 7 postare pe FB in 3 ore, durerea si solidaritatea contrafacute pentru public, toate astea nu pot fi uitate usor. Sunt antologice.
Privind în urmă cu detașare, orice persoană rezonabilă se întreabă: Cum a fost posibil?! Cum s-a putut monta asta?! Si cum a fostposibil ca oamenii sa participe voluntar si uneori chiar entuziast la asta?!
Dar ce vorbim noi la trecut?! Asta era alaltăieri, înainte de a începe noul val. Astăzi e altceva. S-a revenit în forță. Iata ca e posibil. Si va mai fi.
De ce ne-am mira? Ăștia sunt, cu ăștia defilăm. Și asta e viața publică, intelectuală, mediatică, politică, electorală pe care oamenii acestia pot să ne-o ofere. Asta e marea campanie electorală din marele an electoral în România, 2024. Atat se poate. Asta e, cu asta defilăm.
Autor: Paul Dragos Aligica