Suntem deja in spiritul campaniei alegerilor europene de anul următor. Se contureaza o situatie in care bilanțul actualilor guvernanți si responsabili ai proiectului european NU este dintre cele mai fericite. Iar discutia despre doctrina sau viziunea cu privire la natura și viitorul proiectului european pare blocata in șabloane, sloganuri și retorică pe pilot automat…
Neavând deci nici viziune, nici doctrină, nici realizări care se poata reprezenta fundamentul campaniei electorale 2024, exista o probabilitate destul de mare ca intreaga campanie sa se reduca la o alternativă diversionista: O combinație între varianta „alegerii răului cel mai mic”, și isteria alarmismului în fața unor pericole fie manufacturate propagandistic, fie pur și simplu rezultate directe si naturale ale malpraxisului politic și de guvernanță, fara a fi insa prezentate ca atare…
In acest context, e bine sa mentinem o linie echilibrata aducand aminte cand si cum putem ca Proiectul European este intr-o criza profunda și că în acest moment recunoașterea realității acestei crize este cel mai serios și profund act pro-european pe care îl putem face.
Identificarea soluțiilor la această criză trebuie să înceapă de la diagnosticul serios și punerea într-un context istoric și analitic ale acesteia – ceea ce înseamnă în mod explicit respingerea modului propagandistic și diversionist de formulare a problematicii actualei campanii electorale europene.
La cele de mai sus ma gandeam revaznand, in timp ce faceam notele pentur o prezentare, cartea “The European Economy since 1945: Coordinated Capitalism and Beyond”. Autorul, Barry Eichengreen, sugereaza ca actuala criza este una structurala si anume are la baza provocările și schimbările asociate cu trecerea de la creșterea economică extensivă la cea intensivă în Europa.
1. Creșterea extensivă: În perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial, Europa a experimentat o creștere economică extensivă, bazată pe expansiunea fizică a producției și investiții masive în industrie și infrastructură. Această creștere a fost susținută de moștenirea instituțională a Europei de Vest. Solidaritatea între aceste instituții a contribuit la mobilizarea economiilor pentru a finanța investiții și a stabiliza salariile, favorizând astfel dezvoltarea economică extensivă.
2. Schimbarea la creșterea intensivă: Pe măsură ce economia globală s-a schimbat în era cunoașterii și a globalizării, Europa a trebuit să se adapteze la o creștere economică mai intensivă. Economia europeană a trebuit să se concentreze pe sectoarele de înaltă tehnologie, cercetare și dezvoltare și să promoveze cunoașterea și educația pentru a rămâne competitivă într-o lume globalizată.
3. DAR ATENTIE: Pe măsură ce economia globală s-a schimbat și a intrat în era cunoașterii și a globalizării, instituțiile tradiționale ale Europei au devenit tot mai puțin adaptate la noile provocări și cerințe economice si au inceput sa se erodeze dramatic. Unele instituții, strategii si politici publice s-au dovedit chiar a fi un obstacol în fața tranziției de la creșterea extensivă la cea intensivă.
Sistemele rigide de reguli și politici birocratice adoptate în timpul sau in amintirea creșterii economice extinse au devenit o piedică în calea adaptării la cerințele unei economii bazate pe cunoaștere și inovație. Aceasta a dus la întârzieri în adoptarea tehnologiilor noi și la o creștere mai lentă a eficienței economice. În plus, în contextul globalizării, aceste instituții au fost adesea dificil de coordonat într-o economie globala tot mai interconectată și interdependentă.
Prin urmare, Europa și națiunile sale componente au o problema de gestionare in această tranziție la economia globală bazată pe informatie si cunoaștere. Instituțiile si formulele institutionale europene au avut atât un rol pozitiv, contribuind la succesul inițial al economiei europene, cât și un rol negativ, reprezentând un obstacol în fața adaptării la noile provocări economice și sociale.
Concluzia este că Europa trebuie să abordeze în mod proactiv reformarea instituțiilor sale pentru a răspunde cerințelor unei economii globale tehno-potentate informatic si antreprenorial.
În ce măsură actualele priorități de schimbare instituțională și de politică economică la nivel european vin într-adevăr în întâmpinarea acestei cerințe structurale evidențiate de cartea în discuție, este o dezbatere separata.
Problema este că nu vom putea avea acest tip de dezbateri atât timp cât diagnoza problemelor economiei europene are loc într-un registru lipsit de realism și în mare măsură de factură propagandistica si diversionar-electorală.
Autor: Paul Dragos Aligica