Apropo de Inteligență Artificială, contrariul ei natural, la sfârșit de an, la început de an, despre sfârșituri și începuturi:
Orice training pentru introducerea și familiarizarea cu un program sau cu o formă de Inteligență Artificială te face să realizezi că, mai devreme sau mai târziu, totul se reduce, în utilizare, la știința și arta comenzii, a sarcinii („prompt engineering”: procesul de proiectare și optimizare a instrucțiunilor sau întrebărilor adresate unui model de inteligență artificială pentru a obține răspunsuri sau rezultate mai precise și relevante).
„Darea de sarcină” se degajează așadar ca fundamentul filosofic, alfa și omega al sensului mai general, dincolo de cel trivial-practic, al întregii povești. Și cu asta revenim la această poveste, publicată în 1959 de Kurt Vonnegut, atunci când zorii noii ere cibernetice a lui Wiener, Herbert Simon și compania abia începuseră să se zărească la orizont:
O POVESTE
„A fost odată ca niciodată, pe planeta Tralfamadore, o societate alcătuită din ființe care nu semănau deloc cu mașinile. Nu erau de încredere. Nu erau eficiente. Nu erau previzibile. Nu erau durabile. Și aceste creaturi amărâte erau obsedate de ideea că tot ce exista trebuia să aibă un scop, și că unele scopuri erau mai înalte decât altele.
Ființele acestea își petreceau cea mai mare parte a timpului încercând să descopere care este scopul lor. Și de fiecare dată când găseau ce părea a fi un scop al lor, scopul părea atât de nevrednic de ele încât creaturile se oripilau, pline de dezgust și rușine. Și, în loc să servească un asemenea scop nevrednic, ele construiau o mașină pentru a-l servi. Asta le dădea libertatea și timpul să servească scopuri mai înalte.
Dar de fiecare dată când găseau un scop mai înalt, acel scop tot nu era suficient de satisfăcător pentru ele. Așa că au fost făcute mașini pentru a servi și scopuri mai înalte. Și mașinile făceau totul atât de bine și eficient și calculat încât, în cele din urmă, li s-a dat sarcina de a afla care ar putea fi cel mai înalt scop al ființelor în cauză, al creatorilor mașinilor.
Mașinile au raportat, cu toată sinceritatea, că nu se putea spune dacă ființele în cauză și societatea lor au vreun scop, de fapt.
Și atunci acele ființe nefericite au început să se ucidă între ele, pentru că urau lucrurile fără scop mai presus de orice. Și atunci au descoperit că erau atât de amărâte și vai de capul lor încât nu erau nici măcar foarte bune la ucis.
Așa că și-au dat și această sarcină mașinilor.
Și mașinile au terminat treaba în mai puțin timp decât durează să spui «Tralfamadore».”
Kurt Vonnegut
(fragment din The Sirens of Titan)
AND SO IT GOES.
Așadar, morala este evidentă: totul este, până la urmă, despre două lucruri: sensul existenței și „prompt engineering” – procesul de proiectare și optimizare a instrucțiunilor sau întrebărilor adresate pentru a obține răspunsuri sau rezultate mai precise și relevante existenței noastre. Restul e simplu.
Avem un sens. Si cât timp sensul este păstrat la nivel reflexiv – cât timp știm că trebuie să existe un „de ce” mai presus de circumstanțe – nu suntem pierduți, ci doar în căutare.