Mă seacă narativul ăsta cu “talciocul de la metrou”.
Băieții și fetele care vor “o țară ca afară”, se vede treaba că nu prea circulă cu metroul atunci când merge “afară”. Sau nu prea merg afară.
În Viena, Lisabona, Berlin și în multe alte orașe unde există metrou, în tunelurile de la metrou e plin de magazine, cantine, șaormării, covrigării. De multe ori sunt magazine cu marfă ieftină, chinezării și alte din astea, pentru oamenii cu mai puțini bani. Uneori arată dezolant, alteori nu, depinde fix de administratorii metrourilor respective. În Viena, de exemplu, stațiile centrale de metrou sunt aproape nefrecventabile în week-end, de sâmbătă seara până duminică seara. Nu mai sunt prea mulți călători, că nu se mai duce lumea la muncă, și vezi tot ceea ce nu vezi în timpul săptămânii. E plin de homeleși, de oameni dezorientați cu câte o bere sleită în mână și tot așa.
“Talciocul de la metrou”, sintagmă rostită cu vădit dispreț de băieți crescuți cu primele milioane ilicite ale post-revoluției românești, este, de fapt, o cruntă realitate. Sunt oameni care-și duc viața cu salariul minim pe economie, într-un subteran social pe care nu vrem să-l recunoaștem și care se aprovizionează tot din subteran, de la magazinele alea nenorocite și ieftine de la metrou. Pentru că la suprafață și chinezăriile sunt mai scumpe…
În ciuda asigurărilor delirante date de Cîțu, suntem într-o criză economică care va fi mai cruntă decât aia din 2009-2011. În curând, mulți dintre cei care salută dărâmarea “talciocului de la metrou” nu vor mai avea bani de Uber. În curând vor umbla și ei cu metroul și, poate, vor căuta o haină mia ieftină pe care să-și coasă singuri o etichetă de firmă, cumpărată tot de acolo. Aa, stai, că nu vor mai avea de unde să le cumpere, că s-a destructurat cartelul. Cu ranga…