Oficina tefelistă hotnews.ro ne anunță că Curtea Supremă a dispus rejudecarea cererii de revizuire a sentinței în cazul ucigașilor/torționarilor lui Gheorghe Ursu, care au fost achitați în proces. Este limpede faptul că dl. Ursu a fost torturat și ucis în închisoare de poliția politică a regimului comunist, nu ar trebui să ne îndoim de acest fapt. Deși în tinerețe domnul Gheorghe Ursu a contribuit la regimul de teroare comunistă, dl. Ursu este – indiscutabil – una dintre milioanele de victime ale comunismului.
Ambii bunici ai autorului acestui text au trecut prin închisoare sau au avut domiciliu forțat în timpul regimului comunist, practic toți bărbații au dispărut din familie în perioada anilor 50, familia din care provin a fost distrusă, o parte fiind deportată în URSS din considerente etnice. Și totuși am fost mereu intrigat de insistența cu care cazul domnului Gheorghe Ursu este folosit de stânga postmodernă din jurul GDS, de stridența – străină de orice normă morală – cu care stânga post modernă insistă punctual asupra pedepsirii criminalilor domnului Ursu în condițiile în care sute de mii de oameni au suferit – nevinovați – de pe urma regimului comunist în vreme ce torționarii acestora – cei mai mulți dintre ei erau cunoscuți și încă în viață la căderea regimului în 1989 – au fost recompensați pe tot parcursul vieții și poate sunt încă recompensați chiar și în ziua de astăzi, prin pensii/salarii pentru crimele comise.
Avangarda este un apendice al ideologiei comuniste, a fost și este mereu utilă pentru a destructura societatea occidentală. Instaurarea regimului bolșevic în Rusia a fost urmată de o explozie a mișcării avangardiste, vechile canoane păreau vetuste, moravurile s-au descompus rapid. Era epoca de glorie a doamnei Kollontay, sexul era echivalat cu băutul unui pahar de apă. Dar ceea ce este folositor pentru distrugerea societății burgheze devine rapid o piedică pentru edificarea oricărei societăți, fie ea și una socialistă/comunistă. Consolidarea puterii bolșevice a avut ca rezultat faptul că avangardiștii au devenit rapid reprezentanții decadenței burgheze, realismul socialist a fost rapid și brutal impus în URSS. Intelectualitatea rusă a putut alege între Siberia și practicarea realismului socialist, nu a existat o altă posibilitate (da, sunt excepții care doar confirmă regula de mai sus).
În România mișcarea avangardistă a evoluat într-un mod cu totul similar cu cel descris mai sus. Coagulând inteligenția marxistă, îl regăsim printre foarte tinerii membri ai mișcării avangardiste pe tânărul poet de origine evreiască Gheorghe Ursu. Atras de comunism încă înaintea instaurării acestuia prin forță în România, dl. Ursu se înscrie în 1944 în UTC pentru a deveni apoi secretar UTC (aripa de tineret al Partidului Comunist Român). Își pierde rapid iluziile, face o mișcare laterală, abandonând poezia în favoarea ingineriei civile absolvind Politehnica în 1950. În același an este dat afară în UTC. Cum, la rândul lor, comuniștii români au trecut de la distrugerea societății burgheze la edificarea societății socialiste, avangardismul a fost convenabil aruncat peste bord ca fiind artă decadentă burgheză pentru a face loc realismului socialist. Având o meserie practică și/sau un caracter mai puternic dl. Gheorghe Ursu își vede de inginerie în vreme ce foștii colegi de generație scriu versuri proletcultiste.
Să-i dăm cuvântul doamnei Nina Cassian, o hetairă comunistă aparținând aceleiași generații precum dl. Gheorghe Ursu.
LEACUL CANCERULUI
Leacul cancerului e cunoscut de popoare
Și putem feri de cancer organismul lumii
Domnule propagandist al glumii
Domnule mestecător al gumii!
Nu e nevoie să pui globul la microscop.
Se vede cu ochiul liber, lămurit.
În lume leacul acestui cancer
A fost descoperit
Încă din neuitatul an
O mie nouă sute şaptesprezece
Când o șesime a globului s-a însănătoșit
Și există azi peste un miliard de activiști împotriva cancerului.
După două decenii de teroare și crimă, din motive dincolo de scopul și spațiul acestui text, regimul comunist cunoaște o relaxare, în 1964 deținuții politici sunt eliberați, sunt lăsați să-și practice meseriile, familiile se reîntrunesc după ani de suferință. Relaxarea regimului se manifestă și în cultură/artă deși în spațiul românesc nu se petrece nimic comparabil cu șocul produs în lumea rusă de publicarea nuvelei O zi din viața lui Ivan Denisovici în Novîi Mir. Totuși, atmosfera devine cât de cât respirabilă. În 1970 dl. Ursu publică un volum de poezii având prefața semnată de doamna Nina Cassian.
În 1984 dl. Gheorghe Ursu este denunțat la Securitate de către două colege de birou pentru conținutul propriului jurnal intim. Deși ofițerii de securitate ai anilor 50 aveau mâinile mânjite până la cot de sânge nevinovat, Securitatea își pierduse din exercițiul terorii fizice la mijlocul anilor 80. Și tocmai de aceea ofițerii responsabili pentru soarta domnului Ursu preferă să delege torturarea și uciderea acestuia către doi colegi de celulă, ambii deținuți de drept comun.
Cum doamna Cassian era menționată în jurnalul domnului Ursu, aceasta preferă să nu se întoarcă din SUA unde se afla ca profesor invitat cu o bursă Soroș (da, acel Soroș, anul era 1984 https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/in-america-am-supravietuit-printr-un-miracol-626913.html). Ca urmare doamna Cassian primește azil politic în SUA unde face o frumoasă carieră de dizident anticomunist. Îmi amintesc și acum cum priveam stupefiat poeziile doamnei Cassian afișate pe ecranele publicitare ale metroului din Montreal, în acele vremuri eram încă tânăr, nu înțelegeam încă semnificația publicității subterane. Doamna Cassian moare în 2014 într-un apartament din Manhattan.
Am trecut deunăzi pe Calea Victoriei chiar prin fața bârlogului Satanei, este vorba firește de sediul GDS și al revistei 22, ambele având sediul la numărul 120. Nu am intrat, am văzut însă ferestrele pavoazate cu articole despre Gheorghe Ursu, fotografii ale acestuia, fotografii ale fiului acestuia etc. De ce ar fi interesat oare dl. Soroș – prin reprezentanții săi în România – de cazul Ursu?
De ce ar trebui ca tinerii din ziua de astăzi să identifice victimele regimului comunist cu poeți de stânga avangardiști precum dl. Gheorghe Ursu sau cu tinerii batjocoriți de Miliție pentru ținuta în răspăr cu simțul comun? În cele din urmă dl. Ursu a fost o victimă extrem de atipică a regimului comunist, uciderea sa s-a petrecut într-o perioadă în care regimul se normalizase, crimele comunismului s-au petrecut în anii 50, în anii 80 regimul ucidea extrem de rar. Cum oare putem considera prigonirea iubitorilor de muzică rock a fi măcar comparabilă cu prigonirea cultelor neoprotestante în anii 80 sau cu crimele en masse petrecute în anii 50? De ce oare femeile care au preferat să-și ucidă copiii avortând în anii 80 sunt victime ale comunismului și nu victime ale propriilor greșeli?
Manipulând profilul victimelor comunismului putem manipula ideea de comunism. Căci ideologia care ucide poeți avangardiști, tineri neconformiști și femei căzute în păcatul pruncuciderii este mai degrabă dreapta fascistă, nu este nicidecum stânga comunistă. Cei care l-au ucis pe dl. Ursu, aflat în stânga spectrului politic, acolo unde-i găsim pe marxiștii postmoderni – iubitori de avangardă de orice fel – nu au cum să fie tot marxiști. Cu alte cuvinte anticomunismul tefelist devine plauzibil, putem să fim la stânga și în același timp să fim împotriva stângii, anticomunismul fiind identificat cu victimele atent selecționate ale comunismului, adică cu avangarda de tot soiul (artistică, culturală, sexuală etc). Suntem anticomuniști pentru că suntem avangardiști, pentru că avem părul vraiște, pentru că suntem nonconformiști. Suntem userei/tefelei anticomuniști și avangardiști, nimic nu este contradictoriu, în numele victimelor avem datoria de a distruge societatea în care trăim.
Domnul Soroș este un om practic, miza este întotdeauna ziua de astăzi și cea de mâine.
Autor: Ovidiu Tânjală