Știm cu toții cine a fost Johannes Gutenberg, știm cu toții că tiparnița a schimbat lumea, revoluția cuvântului scris ieftin a schimbat pentru totdeauna lumea în care trăim.
Înainte de Gutenberg marea masă a oamenilor nu știa carte, cărțile erau accesibile doar elitelor educate, disputele se purtau în latină, departe de înțelegerea plebeilor. Disputele aveau loc între oameni educați, între oameni angrenați în ierarhii ecleziastice sau mundane, elitele erau izolate de marea masă a oamenilor de rând tocmai pentru că aceștia din urmă erau incapabili să înțeleagă dezbaterea intelectuală sau miza disputei intelectualilor.
În Occident Biserica Catolică avea monopol asupra religiei, singura limită a influenței acesteia era neștiința de carte a marii mase a credincioșilor și uneori și a propriului cler. Episcopii acesteia erau obligați să gestioneze o masă de oameni care se credeau creștini fără a avea cu adevărat acces la cuvântul biblic, erau de asemenea datori să răspundă în fața intelectualilor sofisticați din mânăstiri și universități iar totul era complicat de faptul că prinții bisericii aveau multiple responsabilități politice și laice. Și tocmai de aceea episcopii catolici puteau fi îngăduitori cu oameni simpli, stricți cu ipoteze insuficient argumentate de tipul eppur si muove, dispuși către compromisuri în chestiunile politice. Așa zisa opinie publică, omul educat de ziar, radio sau televizor, de domnii Mîndruță sau Mixich nu exista, nu era neapărat o lume mai bună ci era o altă lume decât cea în care trăim astăzi.
Invenția lui Gutenberg a permis ca Biblia tradusă din latină în germană de Martin Luther să ajungă la omul de rând ceea ce a făcut ca disputele teologice să fie arbitrate de omul de rând, pentru că a citit Biblia fiecare a crezut că poate judeca pentru sine, a crezut că se poate situa de o parte sau de alta a disputei pe care Luther a inițiat-o – cu sau fără voie – atunci când cele 95 de teze au ajuns în dezbaterea publicului.
În lumea dinainte de Gutenberg doctorii în teologie ce populau mediul intelectual și ecleziastic nu s-ar fi gândit că indulgențele pot reprezenta vreodată o problemă pentru Biserica Catolică, chestiunile erau limpezi, erau clare. Deși nu aveau încă aparatul matematic care să descrie o distribuție normală, o distribuție gaussiană, intelectualii bisericii aveau, dincolo de orice îndoială, reprezentarea mentală a acesteia, atunci când se adresau enoriașilor doctorii în teologie știau că subtilitățile teologice nu-și aveau locul în cuvintele ce le rosteau de la amvon ci în cărți și discuții private cu alți intelectuali.
Lipsit de elasticitatea intelectuală subînțeleasă pentru un om având un doctorat în teologie sau, dimpotrivă, tocmai pentru că a înțeles înaintea tuturor potențialul invenției lui Gutenberg, Martin Luther a pus pe tapet – pentru publicul recent educat – problema indulgențelor. Rezultatul a fost spectaculos, Biserica Catolică a pierdut oamenii simpli pentru care religia era cu adevărat importantă, pe aceia care citiseră Biblia tradusă de Luther în germană. Desigur, Luther nu a reușit să-i convingă pe adevărații erudiți, nesemnificativi din punct de vedere statistic, i-a convins însă pe aceia care au descoperit recent, datorită lui Gutenberg și datorită traducerii în germană, Biblia și cuvântul lui Dumnezeu, pe aceia care ar fi trebuit să fie osatura oricărei comunități religioase post Gutenberg.
Imediat după căderea comunismului Biserica Ortodoxă se găsea într-o poziție foarte similară cu cea în care a fost Biserica Catolică acum o jumătate de mileniu. În toate sondajele de opinie biserica noastră era campioana absolută a încrederii populației, era o instituție fără rival iar credința a fost invocată pentru a câștiga alegerile chiar de aceia care aveau să distrugă mai apoi biserica noastră. Întrebarea ”Credeți în Dumnezeu domnule Iliescu?” pusă spre finalul dezbaterii Iliescu – Constantinescu a reprezentat recunoașterea publică a importanței Bisericii Ortodoxe și a credinței creștine în viața publică românească.
Este însă întru totul nefiresc modul în care mai marii bisericii noastre au gestionat încrederea credincioșilor. Căci acum, la o jumătate de mileniu după Luther, Pareto ar fi trebuit să ne fie tuturor la îndemână, note explicative referitoare la distribuțiile gaussiene ar fi fost obligatoriu să fie semnele de carte pe care episcopii noștri ar fi trebuit să le folosească atunci când vor fi avut de însemnat vreun pasaj din Biblie. Eram abia ieșiți din comunism, o mare parte a credincioșilor pravoslavnici avea o cateheză precară, nu mergeau la biserică decât cu ocazia botezurilor, a nunților sau a înmormântărilor, eventual de Paște, niciodată de Crăciun. Episcopii noștri ar fi trebuit să ia aminte și să înțeleagă că, în absența unei cateheze elementare, așa zisul credincios va migra către orice noutate ce va părea a fi capabilă să umple locul gol lăsat de o cateheză nefăcută la timp. Acum este prea târziu, biserica noastră este izolată și neputincioasă, pentru a o distruge nu a fost nevoie de geniul lui Gutenberg și de Martin Luther, a fost suficientă ignorarea bazelor matematice ale oricărei comunități fie ea și una creștină, a fost suficientă o televiziune precum ProTv și o mediocritate precum dl. Remus Cernea, apoi au desăvârșit lucrarea rețeaua Internet și studenții reveniți din occidentul post creștin cristalizați în formațiuni marxist atee precum USR. În cazul fericit hemoragia credincioșilor ortodocși a fost către cultele neoprotestante precum cel penticostal căci toate confesiunile neoprotestante înțeleg necesitatea unei cateheze bine făcute și înțeleg foarte bine bazele matematice ale păstrării unei comunități de oameni credincioși.
În locul muncii grele de cateheză a unor oameni trecuți prin jumătate de secol de bolșevism ateu, mai marii bisericii noastre au ales scălâmbăielile pe lângă puternicii zilei, în loc să construiască redute ale credinței în inimile fiecărui român au ales simonia, zidirea unor biserici ce – după model apusean – vor fi curând goale sau, mai rău, vor fi transformate în temple ale necredinței noastre.
Girat de un patriarh suit degrabă din blugi direct în scaunul de Mitropolit al Moldovei, purtătorul de cuvânt al bisericii noastre găsește de cuviință să se războiască în cuvinte complicate precum filetism etc tocmai cu aceia care chiar bagă de seamă că comunitățile pe care biserica ar trebui să le păstorească sunt distruse folosindu-se instrumente financiare primitiv de simple, același personaj făcând propagandă pseudoștiinței ucigașe folosită în acești din urmă ani de dușmanii dintotdeauna ai bisericii.
În loc să-i atragă spre biserică pe aceia puțini care se află în dreapta distribuției gaussiene, pentru a-i folosi ca model pentru restul mai șovăielnic al credincioșilor, credincioșii pravoslavnici se văd îndepărtați, se văd goniți spre nicăieri sau, eventual, către cultele neoprotestante se văd alungați din biserică de către propria ierarhie bisericească.
Și tocmai pentru că cele de mai sus nu pot fi contestate de orice om având o minimă bună credință, publicarea recentă a rezultatelor preliminare ale recensământului desfășurat în 2021 nu ar trebui să stârnească surprize sau reacții negative în presa ortodoxă. Deși recensământul pare mai degrabă a ascunde dezastrul bisericii ortodoxe oficiale după cum – cel mai probabil – vom vedea în momentul publicării rezultatelor oficiale că acesta ascunde și dezastrul rasial și etnic pe care-l constatăm cu toții în momentul în care ieșim pe stradă, nu este vina statisticienilor că nu ne place ce vedem în oglinda pe care aceștia ne-o oferă. Matematica este o unealtă, am avut suficient de mult timp pentru a învăța să o folosim ca reazem al credinței noastre. Acum, că ne pare că nu este de partea noastră, tindem să ne supărăm, să țipăm la aceia dintre noi care știu să o folosească. Ar fi trebuit să ne acceptăm înfrângerile în tăcere și să-i învățăm pe aceia care vin după noi puțin mai multă matematică decât știm noi înșine.
Autor: Ovidiu Tânjală
Sursa: https://taxfreedomday.ro/