Cum mi s-a stricat mașina de scris am decis să-mi cumpăr o alta. Să-mi cumpăr un Dell? Poate un HP sau un Lenovo? Dar de ce nu o mașinărie Apple sau Microsoft doar pentru plăcerea perversă de a instala Linux pe o astfel de chestie? Cum se poate să fiu nevoit să sfârșesc prin a da bani către Vanguard sau BlackRock orice mașină de socotit voi decide să-mi cumpăr? Ambele companii producătoare de procesoare, atât AMD cât și Intel au atât Vanguard cât și BlackRock în lista așa numiților investitori instituționali în vreme ce BlackRock este și acționar al celei mai mari firme producătoare de circuite integrate Taiwan Semiconductor Manufacturing – TSM. Chiar dacă aș decide să fac efortul să-mi cumpăr un laptop extrem de exotic, complet atipic, nu voi putea evita transferul de bani către Vanguard sau BlackRock. Pentru cititorul acestui text este important de notat că din punctul de vedere al Vanguard sau BlackRock producția este integrată vertical, mai este important să notăm că laptop-urile nu sunt doar bunuri de consum ci sunt și bunuri de capital în jargon austriac adică mijloace de producție în cel marxist.
Întâmplarea face ca zilele acestea un pachet de actualizare emis de Microsoft a devenit un fals pozitiv pentru echipamentele de nivel 5 produse de CrowdStrike. Dacă Microsoft nu ar fi monopolizat piața sistemelor de operare chestiunea ar fi fost una minoră și nu ar fi apărut pe prima pagină a ziarelor și nici nu ar fi blocat activitatea economică la nivel mondial.
Din motivele de mai sus mi-au revenit în minte cursurile obligatorii de socialism științific pe care am fost nevoit să le parcurg în universitate. Îmi amintesc destul de bine teoria:
„Capitalismul monopolist, sau imperialismul, este cea mai înaltă și ultima etapă a capitalismului, având înlocuirea liberei concurențe cu dominația monopolurilor ca trăsătură distinctivă fundamentală.”
Pentru motive care sunt dincolo de scopul acestui text, marxiștii au folosit așa zisele imperfecțiuni ale pieței pentru a critica capitalismul aducând în prim plan chestiuni precum oligopolul și monopolul. Acesta este motivul pentru care avocații pieței libere au acordat mereu o atenție specială unor situații precum monopolul. Pentru liberalii clasici de nuanță austriacă demonstrația rothbardiană a imposibilității apariției monopolului în condiții de piață liberă este deosebit de importantă căci Rothbard preia de la von Mises argumentul imposibilității calculului economic în socialism, îl extinde prin generalizare, și-l folosește apoi pentru a demonstra că în condiții de piață liberă o ipotetică situație de monopol va conduce către haos calculațional și deci spre ruină economică.
Argumentul calculului economic este important în economia gândirii austriece, a fost folosit inițial (1920) de von Mises pentru a explica imposibilitatea calculului economic într-o economie socialistă. Faptul că 70 de ani mai târziu economia sovietică a falimentat exact după rețeta pe care von Mises o intuise în eseul său și știind modul în care Rothbard a demonstrat imposibilitatea apariției monopolului în condiții de piață liberă ne-a făcut prea încrezători, nu am dat cu adevărat atenție apariției monopolurilor în economia modernă. Am glosat ad nauseam pe teme precum ”reglementările guvernamentale favorizează apariția monopolurilor” (iar ca persoană care a fost profund implicată în monitorizarea din partea UE a achizițiilor publice românești am văzut că, da, reglementările guvernului favorizează apariția monopolurilor) dar nu am fost atenți la chestiunile serioase, structurale, tectonice, care au condus la apariția unor structuri monopoliste monstruoase.
Să reluăm pe scurt argumentația lui Rothbard (cititorul curios o poate găsi în întreaga ei splendoare între paginile 613-615 ale Man, Economy, and State second edition LvM Institute):
”Analiza noastră servește la extinderea celebrei discuții despre posibilitatea calculului economic în socialism, lansată de profesorul Ludwig von Mises în urmă cu peste 40 de ani. Mises, care a avut ultimul și primul cuvânt în această dezbatere, a demonstrat fără îndoială că un sistem economic socialist nu poate calcula, deoarece îi lipsește o piață și, prin urmare, îi lipsesc prețurile pentru producători și mai ales pentru bunurile de capital. Acum vedem că, în mod paradoxal, motivul pentru care o economie socialistă nu poate calcula nu este caracterul socialist al acesteia!”
Rothbard demonstrează prin reducere la absurd că dacă ar exista vreun producător monopolist acesta nu ar putea stabili prețurile bunurilor de capital deoarece – precum explicase deja von Mises – există un singur proprietar. Nu pot fi stabilite prețuri pentru bunurile de capital iar ca urmare profiturile și pierderile nu pot fi calculate haosul economic fiind consecința firească. Acesta este motivul pentru care monopolurile nu pot apărea, sunt inerent ineficiente, sunt surse de haos economic sau în termeni rothbardieni ”insule de haos calculațional”. Pentru același motiv Rothbard consideră că integrarea verticală a producției este ineficientă – imposibilitatea stabilirii prețurilor pentru bunurile de capital duce – inevitabil – la apariția insulelor de haos calculațional.
Să-i dăm cuvântul lui Rothbard:
Pe măsură ce aria de incalculabilitate crește, gradele de iraționalitate, alocare greșită, pierdere, sărăcire etc. devin mai mari. Pentru întregul sistem productiv aflat sub un singur proprietar sau cartel, nu ar exista deloc zone în care calculul economic să fie posibil și, prin urmare, ar predomina un haos economic complet.
Cu alte cuvinte argumentul rothbardian referitor la monopol pe o piață liberă se referă la structura de proprietate a ”Marii corporații” rothbardiene întrucât sistemul pieței libere este un sistem antreprenorial și nu unul managerial după cum von Mises a explicat foarte clar. Structura managerială a economiei nu are nicio relevanță în ceea ce privește posibilitatea dezvoltării structurilor monopoliste, structura de proprietate a economiei este însă relevantă dacă ne interesează chestiunile legate de apariția monopolurilor. Acesta este motivul pentru care structura de proprietate a corporațiilor moderne este importantă, structura de proprietate a vreunei corporații este singurul fapt relevant dacă ne îngrijorează posibilitatea apariției vreunui monopol. Structura administrativă a corporațiilor este pur și simplu irelevantă din acest punct de vedere.
Pe de altă parte, în majoritatea economiilor occidentale sectorul public depășește adeseori 50% din economie, în astfel de cazuri apariția insulelor de haos calculațional este certă, nu trebuie să citim Rothbard, von Mises este suficient.
Ponderea majoritară a sectorului public în economiile occidentale duce la politizarea societăților occidentale, deciziile politice se revarsă înspre societate și către economia rămasă încă privată. Socializarea monedei, sistemul rezervelor fracționare, socializarea ratei dobânzii sunt astfel de exemple, acestea creează nu doar apariția ciclurilor economice dar și posibilitatea apariției întreprinzătorilor politici. Efectul Cantillon este un alt exemplu de infestare cu virusul politicii a mediului privat, în zilele noastre câștigătorii și pierzătorii jocului economic nu mai sunt stabiliți de consumatori pe piața liberă ci de politicieni pe baza meritelor politice.
Dacă recitim cu atenție argumentația rothbardiană descoperim doar că monopolurile sunt insule de haos economic, că sunt structuri inerent ineficiente. Este deci imposibil ca vreun întreprinzător privat să poată să susțină în condiții de piață liberă o astfel de structură, pierderile ar fi imense. Dar Rothbard nu ne spune că întreprinzători politici nu-și pot conecta corporațiile la resursele statului modern, social și democrat. Corporațiile conectate politic la resursele statului pot atinge dimensiuni monopoliste deși suferă pierderi prin însuși faptul că sunt monopoliste dar relația cu statul le face imune la faliment, acesta este transferat întregii societăți. Echilibrarea profiturilor politice cu pierderile datorate poziției monopoliste devine o ecuație politică și nu una economică. Insulele din ce în ce mai mari de haos calculațional ce apar ca urmare a apariției corporațiilor conectate politic devin turbulențe de neînțeles pentru întreprinzătorii cu adevărat privați, aria economiei în care calculul economic este încă posibil se restrânge drastic.
Sistemul de rezerve fracționare având ca și corolar inflația penalizează economisirea, acesta este motivul pentru care scheme artificiale de economisire forțată au fost impuse politic. Piața de capital este inundată de bani aparținând diverselor fonduri de pensii, sumele sunt imense, astfel de bani nu sunt gestionați antreprenorial ci administrativ. Pe de altă parte sumele de bani emise fracționar de băncile comerciale sunt rezultate din fraudă și falsificare a monedei și nu din activități antreprenoriale, astfel de sume sunt administrate oricum dar nu antreprenorial. În consecință finanțarea corporatistă subminează și mai profund funcționarea pieței liberă lărgind aria de cuprindere a insulelor rothbardiene de haos calculațional subminând și mai mult firmele private rămase încă pe piața liberă.
Întregi sectoare economice precum cel medical dar și producția și distribuția medicamentelor sunt distorsionate dincolo de posibilitatea funcționării firești, în conformitate cu legile pieței. Paguba este socializată prin intermediul corporațiilor conectate la bugetele publice, acesta este motivul pentru care bugetele au explodat pretutindeni. Mecanismele sunt întru totul similare și în cazurile Vanguard sau BlackRock, sunt însă mult mai subtile și mai puțin vizibile, înțelegerea acestora implică o cunoaștere a unor mecanisme financiare a căror explicație este dincolo de scopul acestui text.
Sărăcia, conflictul politic și decivilizarea sunt firești atunci când ne este imposibil să facem calcul economic din orice motiv, fie pentru că economia este socializată în proporție de peste 50%, fie pentru că restul economiei nominal private are o structură monopolistă.
Care este diferența dintre o economie complet socialistă precum vechea economie sovietică și una dominată de două companii mari precum Vanguard și BlackRock pe de o parte, în timp ce cealaltă jumătate este deținută de guvern într-una dintre numeroasele sale încarnări? Cu alte cuvinte, atunci când guvernul, fondurile de pensii, băncile fracționare sau corporații precum Vanguard sau BlackRock reprezintă capitalismul modern, ar trebui să înțelegem că această versiune a capitalismului nu este esențial diferită de economia socialistă sovietică căci ambele modele economice sunt administrative (adică manageriale în newspeak) și nu sunt antreprenoriale. În consecință, ar trebui să înțelegem și că diferențele de mentalitate și calitate umană dintre membrii Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS și diferiții ocupanți ai birourilor guvernamentale sau corporatiste nu sunt atât de mari pe cât ne-am dori să credem tocmai pentru că sistemul economic care i-a produs este în mare măsură asemănător, esența lui fiind – este necesar să subliniem – administrativă și nu antreprenorială. Nu în ultimul rând, trebuie să înțelegem că, întrucât calea URSS a inclus tirania, crima și genocidul doar pentru a ajunge la faliment ca destinație finală, destinația societăților occidentale va fi falimentul în vreme ce tirania, criminalitatea și genocidul sunt doar primele etape.
Ușa rotativă care mută birocrații/administratorii între corporații, agenții de stat și arena politică arată că natura elitelor societăților occidentale este managerială, că spiritul antreprenorial este, în cel mai bun caz, evanescent. Într-un astfel de mediu, politica este singura realitate, adevărul este în mare măsură irelevant. Argumentul imposibilității calculului economic a fost produs de von Mises în 1920, tocmai la timp pentru a salva viața a milioane de oameni aflați sub conducere bolșevică. Adevărul a fost ignorat în mare măsură, propaganda socialistă a prevalat chiar și în partea occidentală a lumii, iar versiunii sovietice a socialismului i s-a permis să producă întregul ciclu al dezastrului economic și al genocidului înainte ca acesta să se prăbușească în mod natural ca o consecință a argumentului misesian al calculului economic. Rothbard a extins argumentul misesian al calculului economic pentru a ne permite să avem o viziune coerentă din punct de vedere intelectual asupra mediului corporatist contemporan. În fața unui dezastru economic iminent, există puține îndoieli cu privire la ideologia elitelor occidentale, există puține îndoieli asupra narativelor pe care mass-media corporatistă le vor oferi ca explicație pentru colapsul devenit inevitabil ca urmare a ineficienței economice. Va fi cu siguranță o denunțare marxistă a piețelor libere ca fiind în mod inerent instabile, predispuse la imperialism și concentrare a capitalului. Argumentul calculului economic va fi, încă o dată, ignorat. Depinde doar de noi să schimbăm asta.
Autor: Ovidiu Ionescu