In ultimii 40 de ani, cam de la sfarsitul anilor 70, asistam la fuzionarea ideologiilor care sustin cele trei componente ale angrenajului tehnoglobalist. Socialismul marxist si derivatele sale stangiste, multiculturalismul si feminismul, neoliberalismul, care sustine capitalismul financiar si globalizarea galopanta, precum si tehnologismul nu mai sunt ideologii adverse; ele conlucreaza, se sustin reciproc. De pilda, dezvoltarea exponentiala a tehnologiilor industriale, finantate de stat si marile organizatii (firmele transnationale in primul rand) a dus la aparitia productiei de masa care, la randul ei, a favorizat consumismul si dezvoltarea pietei mondiale. In universitati, educatia tehnica, devenita de o importanta esentiala, este insotita de un invatamant ideologic cunoscut sub numele de “corectitudine politica”.
Angrenajul tehnoglobalist mentine masele permanent mobilizate intr-o goana nebuna dupa scopuri, obiecte si imagini derizorii. Desi se tot vorbeste de libertate, aceasta noua ordine mondiala se opune sau impiedica satisfacerea in regim de libertate a nevoilor fundamentale ale persoanei umane. In societatea de astazi, omul de rand este incapabil sa mai controleze circumstantele propriei sale vieti. Cu alte cuvinte, satisfacerea nevoilor noastre fizice (hrana, apa, imbracaminte, adapost) si psihice este subordonata satisfacerii necesitatilor “tehnice” (economice, financiare) ale Angrenajului tehnoglobalist, nevoi care devin absolute. Sa vedem pe scurt care sunt caracteristicile fundamentale ale Angrenajului. In primul rand este materialist in sensul ca absolutizeaza posesia de bunuri materiale si sustine ca nu exista nimic altceva in afara acestei lumi. De aici deriva, in principal, caracterul sau anti-natural si anti-crestin. Este anti-natural intrucat ii cere omului sa traiasca in conditiile artificiale impuse de asa numita “societate de piata”. In acest mediu alienant, omul nu-i altceva decat o rotita dintr-o uriasa masinarie globala. Persoana, creeata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, devine o simpla unealta, o unitate de productie si consum care este inlocuita imediat daca nu se integreaza armonios in angrenajul global.
“Unitatea de productie si consum” a Vajnicei Lumi Noi de astazi este un sclav specializat si fericit. Un sclav al confortului care a renuntat mai mult sau mai putin voluntar la libertatea sa pentru a deveni unealta sistemului si a sustinatorilor lui. Confortul nu-i altceva decat mentalitatea si practica delasarii prin care singur iti pui catusele la maini si-ti legi ghiuleauau de picioare in schimbul renuntarii la libertatea si autonomia ta, sistemul tehnoglobalist ii ofera sclavului o viata traita in paradisul consumist unde se va hrani mereu cu iluzia posibilitatilor nelimitate. ( In paranteza, fie spus, consumatorul nu-i altceva decat un sclav bine tratat.) Oportunitatile, de care se tot vorbeste acum, sunt “produse” de niste entitati si masinarii abstracte, banci, mari corporatii si fundatii, formatiuni suprastatale, nu pentru binele lucratorilor care le servesc, ci pentru perpetuarea unui sistem anormal si imoral; puterea este concentrata in mainile unor guverne corupte si a unor monopoluri private iar bogatia in mainile catorva indivizi, adevarati stapani de sclavi.
Atat comunismul cat si capitalismul, intr-un cuvant angrenajul tehnoglobalist, a transformat persoana in omul masificat, omul ca mijloc. Masificarea inseamna despuierea omului de calitatile sale divin-umane pentru a fi transformat intr-un instrument anonim, intersanjabil. O “resursa umana”, cum se spune acum. Masificarea si pierderea autonomiei personale devin inevitabile in cadrul angrenajului tehnoglobalist dominat de productia pe scara larga si de marile organizatii etatiste sau private.
Angrenajul tehnoglobalist masifica si instrumentalizeaza nu numai persoana individuala, ci si tarile lumii care devin simple instrumente pentru propasirea Noii Ordini Mondiale. Comunistii si iacobinii neoliberali au transformat omul si natura intr-un rezervor de mijloace. Exploatarea lor este prezentata in limbajul de lemn technocratic drept o “administrare si valorificare de resurse”. De fapt, este un jaf in toata regula.
Angrenajul tehnologic nu lasa nimic in demnitatea sa ontologica originara, de dar a lui Dumnezeu. Potrivit formularii lui Heidegger, totul “sta in rezerva”, de la individul izolat, la familie, comunitate, la bogatiile solului si subsolului, pentru a fi instrumentalizat si reconfigurat ca realitate redusa la si pentru profit. Balaurul cu doua capete, unul socialist si celalalt capitalist este interesat doar de investitiile extractive, fiind eficient in a stoarce resursele inmagazinate in sol, subsol, in apa, aer, plante, animale si oameni – totul este evaluat in termeni de “valoare prezenta neta”. Creearea de valoare pentru generatiile viitoare prezinta un interes secundar.
Angrenajul tehnologic nu este smerit, a rupt legatura cu Marea Economie a creatiei lui Dumnezeu, propunandu-se pe el insusi singura economie posibila. Atat comunismul cat si capitalismul degenerat de astazi nu au facut decat sa se raspandeasca precum o pecingine in cadrul plinatatii salasluite de Dumnezeu si sa talharesaca lumea creata de El.
Distributismul propune o lume complet diferita de cea a angrenajului tehnoglobalist. In locul economiei capitaliste sau socialiste, supusa legilor “cresterii perpetue”, distributismul ne ofera o economie smerita. O economie la scara umana si in armonie cu valorile locale, care combina logica profitului cu beneficiile sociale. Un model in care tehnologia nu mai submineaza valorile traditionale, asa cum s-a intamplat in vremea industrializarii comuniste.
O economie distributista a viitorului va fi o economie mixta in care “tonul” il vor da formele associative si relatiile de reciprocitate. O economie care va restabili increderea, empatia si cooperarea drept valori fundamentale in domeniul social si in sfera afacerilor. In ultimii 20 de ani, am creat o prapastie intre bogati si saraci intrucat, indepartandu-ne de Adevarul intrupat si economia smerita, Banul si Puterea au ajuns sa domine totul. Intr-o ordine distributista, toate aceste excese nu vor mai fi tolerate. Exista nenumarate metode prin care putem instaura o ordine distributista. Enumar doar cateva de ordin economic: democratizarea creditului pentru investitii, ajutor guvernamental pentru infiintarea la nivel local de intreprinderi asociative, un nou sistem de impozitare care sa incurajeze pe lucrator sa devina si proprietar la firma unde isi desfasoara activitatea; legi pentru protejarea magazinelor de cartier impotriva marilor lanturi comerciale, reducerea barierelor din calea noilor firme, desfiintarea reglementarilor care socializeaza riscul si privatizeaza profitul, o sustinuta educatie etica a producatorului si consumatorului privitoare la costurile sociale mai largi ale anumitor activitati, etc.
Distributistii nu priveaza pe nimeni de produsul muncii sale, nu-si doresc egalitatea veniturilor sau intruziunea birocratica a statului in economie sau in viata privata a cetatenilor. Doresc insa sa atraga atentia asupra lucrurilor care conteaza cu adevarat, acele lucruri care nu inseamna “bogatie artificiala”. Distributismul ne intoarce acasa, spre o lume omeneasca, simpla si fericita, mai aproape de adevarul credintei noastre si a firii romanului.
“Un grup de bancheri fiind astazi mai mare peste lumea intreaga, capabil sa dezlantuiasca si sa taie crizele, sefii de stat si de guvern stand, adesea, inaintea lor, ca niste umili servitori” – Nicolae Iorga, distributist.
C. Radulescu-Motru: “Pentru a taia drumul demagogilor nu este decat un singur mijloc si anume: organizarea cooperativelor satesti. Prin aceasta se face educatia taranimii si se asigura continuitatea unei politici romanesti.” ( Romanismul, p. 165).
William Shakespeare “Distribution should undo excess, And each man have enough.”
George ORWELL: “Maselor li se poate acorda libertatea gândirii, pentru că ele nu gândesc”!
Aldous Huxley in 1958: Dar acum e un fapt istoric dovedit ca mijloacele de productie devin rapid proprietatea monopolista a Marii Finante si a Marii Guvernari. Asadar, daca crezi in democratie, trebuie sa faci in asa fel incat sa distribui proprietatea pe un plan cat mai larg cu putinta. Sau, sa luam dreptul la vot. In principiu, el reprezinta un mare privilegiu. In practica, dupa cum ne-a aratat in mod repetat istoria recenta, dreptul la vot, in sine, nu reprezinta niciun fel de garantie a libertatii. Asadar, daca vrei sa eviti dictatura printr-un referendum, trebuie sa divizezi colectivele pur functionale ale societatii moderne in grupuri de autoguvernare care sa colaboreze voluntar si sa fie capabile sa functioneze in afara sistemelor birocratice ale Marii Finante si Marii Guvernari. … Toate acestea sunt evidente astazi si, de fapt, erau evidente inca de acum cincizeci de ani. De la eseistul englez Hilaire Belloc pana la domnul Mortimer Adler, de la primii apostoli ai societatilor de credit cooperatist pana la adeptii reformelor agrare din Italia si Japonia moderna, de generatii intregi, oamenii binevoitori si de buna credinta sustin mereu descentralizarea puterii economice, ca si divizarea proprietatii. Aldous Huxley, Minunata lume noua. Reintoarcere in minunata lume noua, Ce e de facut?, Polirom, p. 463-464,http://www.polirom.ro/catalog/carte/minunata-lume-noua-reintoarcere-in-minunata-lume-nou-1132/
Programul distributist de dezvoltare a Taiwanului
In “Toward a Truly Free Market”, John C. Medaille descrie un excelent program de dezvoltare distributista a Taiwanului, program elaborat si sustinut de generalul american Douglas MacArthur. Pana la aparitia cartii in limba romana, in traducerea Irinei Bazon, (la Editura Logos,Bucuresti), iata un rezumat al acestui program:
In 1949, nationalistii chinezi au fost infranti de comunisti si s-au retras pe insula Formosa. Aici au gasit o populatie de tarani saraci care luau in arenda pamant, terenurile agricole fiind detinute de vreo 20 de familii bogate de pe insula. Taranii plateau mosierilor 50-70% din recolta. Din moment ce mosierii castigau atat de mult din arendarea pamantului, nu aveau nici un interes sa investeasca in industrie. Pe insula, fugind de comunisti, se refugiasera 2 milioane de oameni care nu aveau de lucru. Guvernul nationalist se gasea intr-o situatie disperata, insula se astepta cat de curand sa cada in mainile comunistilor.
Atunci a intervenit geniul distributist al generalului Douglas MacArthur care a elaborat planuri de dezvoltare pentru Coreea, Japonia si Taiwan. In Taiwan, planul a fost ca taranii care lucrau pamantul sa intre in posesia lui. Proprietarii de pamanturi au fost obligati sa vanda terenurile agricole taranilor, carora pana atunci le dadeau pamantul in arenda, la un pret nu mai mare de trei recolte medii. Taranii au imprumutat bani de la guvern, bani pe care s-au angajat sa-i dea inapoi in zece ani. Ca urmare a a exproprierii partiale si semi-recompensarii, au fost improprietarite 432.000 familii. Intre 1953-1970 productia agricola a crescut dramatic. Taranii s-au imbogatit si au inceput sa aiba bani de cheltuit. Unde sa-i cheltuiasca?
O mare parte din banii primiti de mosieri nu erau cash ci in actiuni (bonds). Industrial bonds. Adica, actiunile nu puteau fi investite decat intr-o ramura a industriei usoare. Altfel spus, mosierii erau obligati sa investeasca in industrie sau sa moara de foame. Constatam aici o strategie dubla. Taranii erau capitalizati, deveneau mici fermieri iar fostii mosieri, care pana atunci nu avusesera nici un interes sa investeeasca in industrie, deveneau capitalisti urbani, capitalizau intreprinzatorii de la oras si sustineau baza noii industrii a Taiwanului. Faptul ca nu guvernul le indica fostilor mosieri in care industrie sa investeasca a facut ca deciziile luate sa urmeze o logica antreprenoriala. Industria locala s-a dezvoltat exploziv oferindu-le taranilor posibilitatea sa cumpere produsele industriei LOCALE si nu pe cele din import. Tot acest program nu a produs inflatie intrucat cantitatea de bani se marea in concordanta cu cresterea productiei. Reforma agrara a permis extinderea bazei de consum care, la randul ei, a permis dezvoltarea bazei industriale. Dezvoltarea Taiwanului a inceput cu productia in mici ateliere si industria alimentara si a ajuns la dezvoltarea industriei electronice si constructiilor navale. Aceasta economie distributista a functionat aproape fara somaj, fara inflatie, cu impozite mici si fara discrepante sociale mari; in invatamant si cercetare s-au inregistrat progrese dramatice. Spatiul locuibil pe persoana a crescut de la 4.6 metri patrati la 23.8 metri desi Taiwanul este una dintre cele mai populate tari din lume.
Comparati evolutia Taiwanului dupa cel de-al doilea razboi mondial – o tara care a urmat un model distributist de dezvoltare – si evolutia Romaniei, dupa 1990, tara care a fost supusa experimentelor neoliberale de catre globalisti si elita neobolsevica.
* Distributismul este o economie a solidaritatii. Acolo unde oamenii nu sunt solidari nu pot exista forme asociative si parteneriale. Celor care nu vor sau nu pot sa coopereze, distributismul nu le poate oferi un raspuns. Celor care vor sa colaboreze dar nu stiu care sunt formele concrete pe care le poate lua aceasta colaborare, distributismul le poate veni in ajutor. Distributismul nu ofera solutii la “pachet” fiindca nu este o ideologie precum comunismul sau neoliberalismul care schilodesc economiile si culturile popoarelor incercand sa-i puna pe toti in acelasi pat procustian.
* Nici o economie din lume nu poate fi pur distributista sau 100% neoliberala. Romania trebuie sa aiba o economie mixta dar accentul nu va mai fi pus pe privatizarea profiturilor si socializarea pierderilor ci pe pe “economia civica”, un fel de “capitalism popular” . Cat despre seriozitatea masurilor propuse, vedeti cine patroneaza “Centrul pentru o Romanie integra si prospera“. Noutatea pe care o aducem noi, distributistii consta in faptul ca masurile economice nu sunt separate de cadrul social si cultural. Nu poti sa rezolvi problemele Romaniei printr-o simpla “lege Cojocaru” sau niste masuri monetariste. Aici este greseala. Nici un partid, nici o miscare civica din romania nu are capacitatea de a SCHIMBA PARADIGMA, de a propune un nou mod de gandire, un nou model economic si social. Sigur, este nevoie de masuri urgente si concrete, dar daca nu ai o viziune, nu ai o directie, te misti ca o curca beata. De exemplu, guvernul va cheltui milioane de dolari pentru infiintarea unui “cap limpede”, un think tank cu experti din strainatate pe model britanic. Este o chestie falimentara de la bun inceput, formula a fost incercata in Quebec unde a esuat lamentabil. (“Pe model britanic” -englezii sunt la pamant, isi vand padurile ca sa-si plateasca datoriile si ne dau noua drept exemplu modelul lor de dezvoltare!) Nu-i altceva decat praf in ochi, expertii straini si sifonarii locali isi vor umple buzunarele cu parale, iar Romania se va duce la fund. Intre timp, nimeni nu-i va baga in seama pe adevaratii experti care vor sa ajute tara noastra. Cat credeti ca un Yvan Allaire, o Mihaela Firsirotu sau alte personalitati, care isi ofera expertiza ptr binele tarii, vor mai suporta indiferenta si chiar tratamentul umilitor la care sunt supusi de cei din tara? Nu avem nici o scuza sa spunem: “n-am stiut, suntem abandonati, toti vor sa ne distruga, nu putem sa facem nimic”. Exista si forte politice in Romania, si experti, si o sumedenie de oameni de bine. Exista o “A Treia Forta” care insa nu coaguleaza, oamenii nu se cauta unii pe altii, nu au rabdarea sa analizeze, sa studieze optiunile serioase. Primul pas pe care trebuie sa-l facem este in plan local. Prima covrigarie din Romania care va functiona ca o cooperativa va fi inceputul sfarsitului pentru actualul regim.
* Distributistii se opun cu hotarare deplasarii puterii economice de la nivelul persoanei la cel al marilor organizatii impersonale (stat, corporatii) sau al oligarhiei unde are loc o uriasa concentrare a capitalului si a proprietatii. Ca obiectiv strategic, un viitor stat distributist isi va propune fixarea conditiilor necesare sa coboare puterea (sa o distribuie) la nivelul micului proprietar-producator, caramida societatii, de a carui bunastare depinde intregul edificiu social. Este un obiectiv care necesita o actiune hotarata in plan legislativ, financiar, al educatiei institutiilor de stat si a schimbarii mentalitatii. Numele de distributism nu trimite la „distribuirea bunăstării/bogăţiei” din modelele socialiste – “distribuirea” socialista este de fapt o “redistribuire” artificiala – ci propune o cât mai largă distribuire a proprietăţii productive. In acceptia distributista “proprietatea” nu inseamna o proprietate abstracta concretizata, sa spunem, in “actiuni”, in “equity instruments” sau alte scheme speculative; in context distributist acest termen desemneaza mai degraba “proprietatea productiva”, posesiunea fizica si folosirea concreta a pamantului, uneltelor si cunostintelor. “Proprietate productiva” este considerata si capitalul real, fizic, capabil sa produca in mod responsabil si sustenabil, tinand seama si de “externalitati”. O economie distributista raspandeste proprietatea productiva, cea care conduce la piete libere si la dezvoltarea constiintei profesionale, autonomiei si bunastarii personale precum si a responsabilitatii civice .
* Distributismul fiind o “a treia forta” , poate fi confundat cu ceea ce nu este. In primul rand, distributismul are o baza antropologica diferita de doctrinele liberale si socialism. Liberalismul lucreaza cu indivizi monadici legat printr-un contract EXTERIOR naturii lor – deci, relatia sociala NU este parte din identitatea individului. Socialismul lucreaza cu individul masificat. Atat liberalismul cat si comunismul pleaca de la ideea ca omul se confunda cu homo oeconomicus pana la a deveni un robot dintr-o uriasa masina economica. Distributismul pleaca de la PERSOANA care inseamna persoana-in-comunitate. Relatia este “built in”, parte din identitatea sa. Persoana este fundamentul civilizatiei crestine si a libertatii noastre fiind bazata pe ideea trinitara. Occidentul cade insa mereu in esentialism, cauta mereu o UNITATE (esenta) care sa uneasca diversitatea particularului – iata de ce individul monadic nu are consistenta, este mereu subminat de forte unificatoare. EU, globalism, corporatii gigantice -toate vor sa distruga diversitatea, nu inteleg conceptul de unitate in diversitate care este magistral definit de “sobornicitatea” ortodoxa. Chiar in lumea seculara din Est, cultura ramane personalista. Chiar cei care se declara agnostici sau chiar anticrestini in Romania pun accent mare pe relatia personala, fata catre fata, nu se comporta ca niste roboti. Eu, care traiesc in SUA, simt foarte bine care este diferenta dintre un american, un individ monadic, si un roman, care este o persoana. Distributismul, chiar daca sustine teze care seamana cu cele liberale, mai ales cu ordoliberalismul, se separa RADICAL de liberalism si socialism intrucat pleaca de la un alt fundament antropologic.
* Corporatia de astazi este sortita pieirii. A ajuns la niste dimensiuni uriase care nu o mai fac sustenabila. Solidaritatea este sloganul cel mai utilizat in corporatie dar ramane doar un buzzword intrucat nu poti sa promovezi democratia participativa intr-o structura ierarhica, organizata pe sistem militar si folosind sclavi. Toate sistemele de “change management”, lean Six Sigma, “open books”, etc. care vor sa-l imputerniceasca (empower) pe salariat se lovesc de opozitia structurii corporatiste. De ce ar fi solidari sclavii romani de la Carrefour cu managementul francez? In momentul in care ai firme cu “lucratori-proprietari” toate aceste tehnici de solidarizare, elaborate chiar de corporatii, merg struna intrucat managementul si lucratorul de rand au aceleasi interese. Multe firme din Occident au fost vandute de proprietarii lor, cand acestia s-au retras, anagajatilor tocmai ptr ca firmele respective sa nu fie distruse. Daca voi ati avea o firma, mostenita de la bunicul, in care ati pus toata energia si sufletul ptr a o vedea prospera, cand ajungeti batrini si nu mai puteti s-o conduceti, o s-o vindeti pe Wall Street sau angajatilor ei ? Cine credeti ca ar avea mai mare grija ca firma voastra sa continue pe linia pe care a gandit-o parintele ei fondator? Acolo unde exista firme mari cooperatiste sau de tipul “employee-owned companies” exista o explozie antreprenoriala similara cu cea existenta la micile firme. De ce nu se generalizeaza acest sistem? Simplu. Din cauza concentrarii puterii in mana catorva si a elitei financiare. Adica in mana “clasei parazitare”. Vom discuta acest lucruri pe larg in cadrul Ligii distributiste.
Pai asta este, un model de asociere intre indivizi liberi. In Romania, am trecut direct de la colectivism la individul teleghidat de proprul lui interes (egoist) – de fapt, nu-i interesul lui personal, individului i se da iluzia ca actioneaza in propriul lui interes, de fapt este un “interes personal” canailzat spre maximizarea profiturilor unei “elite”. Cand te asociezi in mod liber, libertatea este dublata de responsabilitate. In firmele cu angajati-proprietari, oamenii muncesc mai mult si cu mai multa responsabilitate decat in firmele conventionale, de stat sau private. Proprietatea te responsabilizeaza. Intr-o astfel de firma nu spui “Sunt proprietar, fac ce vreau!”, colegul tau este si el proprietar si ceea ce va leaga este obiectivul comun care este firma voastra. In cazul firmelor mari de acest gen, exista un management ca in oricare alta firma, lucratorii-proprietari se supun disciplinei de productie dar intre management si lucratori exista o relatie parteneriala. In loc de infruntare dintre forta de munca (sindicate) si patronat, in firmele cu lucratori-proprietari exista cooperare intre manager si muncitor, de aici un mediu placut de munca si o eficienta sporita.
Toate aceste firme functioneaza pe piata, trebuie sa-si minimizeze costurile si sa-si maximizeze profiturile. Profiturile sunt insa folosite pentru dezvoltarea in continuare a firmei si sunt impartite intre lucratorii-proprietari pe o baza echitabila. Nici unul dintre proprietari nu poate sa puna mana pe firma. Regulile sunt clare in acest sens. Un lucrator-proprietar nu poate detine decat un numar limitat de actiuni. Astfel se evita situatia din Romania in care directorii au devenit actionari majoritari cumparand pe mai nimic actiunile angajatilor. Este un sistem bazat pe solidaritate sociala si echitate care nu poate fi “smecherit” in nici un fel. Cand lucrezi la patron sau la stat, ai frica doar de seful tau direct. Intr-o firma cu lucratori-proprietari , nu poti sa tragi chiulul, colegul tau, si el proprietar, te trage de maneca: “Pai ce faci, eu muncesc pentru tine?”
Oricare ar fi forma de proprietate, ca este de stat, privata sau cooperatista, ea nu poate suplini lipsa de viziune manageriala. Asta este clar. Formele distributiste de proprietate RESPONSABILIZEAZA atat pe manageri cat si pe lucratorul de rand. Aici este un mare avantaj al distributismului. Muncitorul trebuie educat, trebuie sa-i dezvolti simtul proprietatii, obligatiile ce-i revin, nu numai drepturile. In Romania, unde marii patronii au mentalitate de harciogi, numai sa acumuleze, este de neconceput ca ei sa-si vanda firmele angajatilor sau sa creeze o forma de “employee-owned company”, chiar daca asta ar rentabiliza firma. Exemplele mele sunt luate din economii mature (John Lewis Partnership este un “employee-owned company” din Marea Britanie cu 69.000 de “parteneri”).Formele parteneriale si asociative – sunt zeci de combinatii posibile – care sa creeze o ordine distributista, sunt absolut necesare daca vrei sa creezi o societate moderna, stabila cu o clasa de mijloc puternica si autonoma. Romania a creeat o clasa de oligarhi iresponsabili si o masa de sclavi salariali pasivi si infricosati iar sectorul micului producator este atacat din toate partile. In termeni “marxisti”, as spune ca distributismul este constiinta de clasa a micului producator, a persoanei autonome si responsabile. Micul producator are cea mai mare nevoie de solidaritate intrucat, de unul singur, nu poate supravietui, este mereu in pericol de a fi proletarizat.
Pai cum adica sa lase statul lucrurile sa mearga de la sine? In SUA, daca eu vreau sa-mi vand firma pe Wall Street bancile care imi faciliteaza tranzactia imi iau 20% din suma pe care o obtin din vanzare. Daca vreau sa-mi vand firma anagajatilor ei, statul ma scuteste de la impozite. De ce statul supercapitalist american faciliteaza raspandirea proprietatii iar statul mafiot roman faciliteaza concentrarea capitalului? Pai daca nu umblu la regimul de proprietate inseamna ca nu voi scapa niciodata de mafioti. Orice schimbare radicala a umblat la regimul de proprietate. In Romania s-au improprietarit mafiotii. Oligarhii romani n-au nici cea mai vaga idee despre cum se construieste un business. Iar acum vin sa-mi invoce drepturile lor de proprietari? Hai sa vedem mai intai cum au devenit proprietari, prin ce mijloace legale.
In Germania, Japonia, Taiwan, Correa de Sud, imediat dupa al doilea razboi mondial, americanii au impus in aceste tari o forma distributista de capitalism fiindca le era frica de comunism. Iata de ce aceste tari au renascut din tarana. Imaginati-va o Germanie distrusa de razboi careia i s-ar fi aplicat retele FMI-ului in loc de planul Marshall! De frica bolsevismului si sub presiune populara, a avut loc reforma agrara si Romania interbelica a fost o “republica a micilor proprietari”. Acum oligarhia mondiala se simte stapana pe situatie si in loc de distributism promoveaza “plutonomia”. Pana se va ajunge la o situatie de pauperizare generalizata, si mamaliga globala va exploda.
Oricare ar fi caile, Romania trebuie sa adopte un model distributist de dezvoltare, adica sa creeze cat mai multi capitalisti. Criza a distrus si micii capitalisti pe care i-am avut si am ramas doar cu masele proletarizate care tot vor “sa li se dea” si cu oligarhi. Criza a decimat clasa de mijloc romaneasca, nu pe oligarhi.
Este adevarat ca nu toti oamenii doresc sa fie proprietari. Dar toti lucratorii vor sa fie “partenerii” managementului si nu sclavi. Ce inseamna sa fii “partener” sau “proprietar-lucrator”? Asta inseamna ca managerul sa te asculte ce spui, sa te informeze despre deciziile pe care le ia si sa tina cont de ceea initiativele tale. Toyota a creeat un sistem in care muncitorul poate opri intreaga productie daca sesizeaza o neregula. Si era pana recent una dintre cele mai eficiente companii din lume. Asta vor distributistii. Responsabilitate atat din partea managementului cat si din partea lucratorilor. Iar responsabilizarea depinde enorm de regimul proprietatii!
Un sistem economic poate privilegia un anumit tip de proprietate. Actualul sistem neoliberal din SUA incurajeaza evaziunea fiscala facuta de marile companii, Bank of America nu a mai platit nici o taxa la stat in ultimii doi ani. Totul legal. Desi in SUA exista legi anti-monopol dure, ele nu au mai fost aplicate (enforced) incepand cu administratia Reagan si continuand cu democratii lui Clinton care au permis “megamergers”: Exxon s-a unit cu Mobil, BP cu AMOCO etc, etc. Clinton n-a miscat un deget cand Tyson si Smithfield (care a venit si in Romania) au inhatat pamanturile a mii de fermieri independenti; in domeniul mass mediei din 50 de companii s-a ajuns la 6. Politicienilor li s-a promis ca prin “consolidari” se vor micsora preturile si toata lumea va fi fericita. Acum vedem rezultatele.
sursa: aleximreh.wordpress.com