În conferința comună cu președintele României de la Palatul Cotroceni, Cancelarul Austriei, Sebestien Kurtz, a declarat că „firmele austriece ar putea să-şi strângă lucrurile şi să plece.” Zâmbetul ironic al lui Iohannis a spus mai mult decât cuvintele simple ale Cancelarului.
Este un lucru bine cunoscut în anumite medii că o parte semnificativă a propagandei sistemului, bocitoarea multinaționalelor, își ia tainul de la firmele austriece, pentru a #rezista.
O altă parte a societății realizează că multe dintre aceste firme austriece au realizat profituri uriașe de pe seama exploatării resurselor României.
„Ordonanța pe lăcomie” care s-a promovat vineri seara de către Guvernul României a impus supraimpozitarea unor companii. Nu e decât în interesul românilor care plătesc tot mai mult la utilități și au salarii mai mici decât bonele CEO-iștilor.
Prin declarațiile lui Klaus Iohannis se înțelege că el moare de grija companiilor și nu a românilor.
Viktor Orban a țipat: „afară cu băncile din Ungaria.” Și n-au mai plecat. S-au obișnuit să plătească
Nu pleacă niciun câine de la măcelărie. Stați liniștiți! În Ungaria a fost și mai rău. Și n-a plecat nicio bancă.
Precum copilul neastâmpărat care cerșește o nuielușă, așa și firmele străine, obișnuite să-și extrnalizeze profiturile, și-au cerut-o cu lumânarea.
Suntem prea vechi în Europa să credem că cineva a venit de dragul nostru aici. România nu e un sat fără câini, vorba lui Dragnea. Nu se mai pot accepta trick&treat-urile ăstea de clovnărie. Cine face profit în România trebuie să plătească și taxe, proporțional cu veniturile, așa cum e peste tot în lume.
S-a dus vremea când cu o mie de mărci îți cumpărai în România o uzină!
Politica pe resurse a statului român trebuie resetată
Ordonanța pe lăcomie vine exact la momentul oportun. Când politica statului român trebuie resetată în domeniul exploatării resurselor și a utilităților.
Ca unul care am participat la licitația pentru privatizarea Regiei de apă din București pot spune că prețul apei s-a mărit de șaptesprezece ori, fără ca francezii, foști sponsori de campanie ai lui Jaques Chirac, să realizeze vreo investiție remarcabilă.
Câinii s-au îngrășat de prea multă carne în măcelărie
Dacă înainte de licitația pentru achizița Regiei de apă, Emil Constantinescu a fost sunat de președintele Franței care i-a indicat cine să câștige licitația, acum nu știu cine l-a sfătuit pe Iohannis să suțină aberația că o plafonare a tarifelor ar duce la creșterea prețurilor la enrgie. Încă nu a ajuns la pagina în care se vorbește despre tarifele gazelor. De aceea spune că prețurile vor crește. E exact invers. Tariful nu mai crește, de la 139 lei/MWh va fi redus la 68 lei/MWh. Domnului președinte, ca la Radio Erevan, nu i s-a dat textul, i s-au luat înțelegerile, de unde și tulburările de calcul.
Ne explică președintele că dacă ai în mână 70 de lei, asta înseamnă că portofelul e gol?
Anul trecut, prin revoluția fiscală, s-au introdus prevederi clare pentru evitarea scurgerii profitului în afară, astfel se explică raportările uriașe de beneficii.
Taxa pe lăcomie e de la ei adusă
Taxa pe lăcomie din România nu e o invenție românească. Există și în statele de origine ale unor bănci care operează în România.
Taxa pe activele bancare există în țări precum Austria (între 0,055% și 0,9%), Franța (0,25%), Germania (între 0,02% ș 0,04%), Ungaria (0,15% până la valoarea de 50 miliarde forinți și 0,5% din ce depășește), Marea Britanie (0,07%) etc.
Avantajele Taxei pe lăcomie
Guvernanții susțin că vor scădea ratele tuturor românilor, se va ieftini creditarea pentru economie, asta dacă băncile nu vor inventa alte comisioane.
Reducerea dobânzilor va crește accesul la creditele imobiliare și în special pentru „Prima Casă.”
Prin acest mecanism, guvernul încearcă să stimuleze interesul băncilor și pentru antreprenoriatul român, neglijat sau supra taxat ani de zile. Le-a fost mai ușor să dea bani de case, decât să urmărească business-plan-uri.
De ce a fost nevoie de taxa pe lăcomie?
Băncile realizau profituri uriașe în România, comparativ cu țara mamă.Cele mai mari din UE.
Cifrele dovedesc fără echivoc că în 2017, ROBOR a fost doar un instrument de maximizare a profitului şi nu unul care să regleze dobânda în funcţie de cererea şi oferta de pe piaţa bancară. Rămâne să vedem dacă se va dovedi un cartel de interese.
Datele Autorității Bancare Europene arată că România are de departe cel mai ridicat randament al capitalului în sectorul bancar dintre țările UE. 21% – de trei ori mai mare decât media europeană.
În aceste condiţii, este evident că taxa pe lăcomie nu este o măsură antieconomică. Nu blochează şi nu subminează activitatea din sectorul bancar. Doar le mai taie moțul de la profit. Și-i stimulează să se mai uite și la soluții mai complicate. Unde să plece? Mai la est e Donbas.
Autor: Marius Ghilezan
Sursa: newstandard.ro