Masurile respective pot place sau nu, dar nu s-ar putea spune ca n-au o viziune si abordari corespunzatoare acestei viziuni.
Ultima dintre masuri conditioneaza direct ajutoarele de stat acordate investitorilor straini – acelea pentru crearea de slujbe, care sunt permise de reglementarile Uniunii Europene – de derularea de afaceri cu parteneri locali.
Ba, cuantumul acestor ajutoare (stabilit pe loc de munca creat) este conditionat de numarul de parteneri locali si amploarea afacerilor cu acestia.
Stim bine, din proprie experienta, de unde a izvorat o asemenea masura: din constatarea ca firme multinationale, chiar daca folosesc pentru productie si comercializare teritoriul unei tari straine, pot aduce aproape totul de afara(utilaje, materii prime, echipe manageriale) si, daca este vorba de comert, precum este in majoritatea cazurilor, grosul covarsitor al produselor finite desfacute pe piata locala.
Astfel incat tarile-gazda pot sa se aleaga cu mai nimic din prezenta pe teritoriul lor a “investitorilor straini“.
Atat interesul acut, cat si nemultumirile din partea vest-europenilor fata de masurile adoptate de guvernul de la Budapesta sunt legate de faptul ca aceste masuri incearca sa rastoarne complet filozofia programelor de austeritate orchestrate de FMI, punand la plata facturii iesirii din restriste nu doar statul si deci contribuabilul, salariatul si pensionarul, ci si sectorul privat din serviciile publice care, folosindu-se de monopolul detinut in domeniu, continua sa prospere si in criza, in timp ce totul in jur se prabuseste.
Nu este de mirare ca miscarea d-lui Orban a lasat cu gura cascata si capitalele vest-europene, si capitalul privat vest-european in sine.
Caci, vai!, si in Ungaria, ca si in toata Europa Centrala si de Est, capitalul vest-european s-a instalat in pozitiile monopoliste strategice din serviciile publice (care asigura profituri grase indiferent de conjunctura).
In mod absolut corect, d-l Orban nu a respins, ci si-a insusit obiectivele de echilibrare economica recomandate de FMI, dar a refuzat calea indicata de acesta pentru atingerea lor, respectiv austeritatea doar pe seama populatiei, ceea ce a si dus la suspendarea acordului cu FMI.
D-l Orban a inlocuit o parte din nota de plata pe care FMI intentiona sa o puna in continuare in carca populatiei cu o contributie ceruta unor sectoare economice.
O contributie pe deplin indreptatita! Este vorba doar de servicii publice: banci, distributii de energie, retail si telecomunicatii.
Rolul lor nu este sa faca profit in sine, ci sa-l realizeze spre a-si asigura desfasurarea in bune conditiuni a activitatii pentru care exista. Pozitia lor pe piata este monopolista.
Or, daca, intr-o perioada de criza, firmele din aceste servicii publice continua sa prospere in timp ce toate celelalte, din amonte si din aval, abia mai gafaie sau chiar se prabusesc inseamna ca prosperitatea le provine nu din abilitati manageriale, ci din exploatarea respectivelor pozitii monopoliste si atunci este firesc sa fie suprataxate temporar.
D-l Orban nu s-a oprit insa aici.
A sistat varsamintele din contributiile stranse pentru pensii catre fondurile private de pensii si a dat posibilitatea ungurilor sa aleaga daca vor sa ramana in sistemul privat sau doresc sa se intoarca integral in sistemul public de pensii.
Sa observam ca, pentru a spune pe sleau cum stau lucrurile, este vorba de un sistem care nu exista de fapt in tarile occidentale si care a fost inventat tocmai pentru tarile estice si este aplicat, la presiunea Bancii Mondiale, ca un experiment vast in tarile EuropeiCentrale si de Est.
Nimeni nu stie de fapt, insa, cu ce consecinte pe termen lung, caci sistemul strange intr-adevar bani pentru pensii in conturi individuale, abandonandu-se devalmasia distorsionanta din sistemul public de pensii, dar fara vreo garantie, administrarea fondurilor fiind facuta de societati private care, in mod obiectiv, nu pot oferi nici o garantie, mai ales pe termenul lung ce intra in discutie!
Capitalul vest-european tuna si fulgera. Pentru ca, vai!, pensiile administrate privat reprezinta afacerea secolului – fiind absolut minunat sa tot incasezi sistematic fonduri spre administrare si sa nu faci nici o plata cel putin 20 de ani! – si, bineinteles, toti administratorii de pensii private din Europa de Est sunt firme vest-europene!
Si iar, vai!, doar vreo 100.000 de unguri din peste 3 milioane, adica doar vreo 3% au ales sa ramana la privati in urma demersului d-lui Orban.
Acum d-l Orban vine si cu masura conditionarii ajutorului de stat de afacerile investitorilor straini cu lumea de afaceri locala.
La Budapesta s-a observat ceea ce s-a observat probabil si in alte parti din zona camultinationalele occidentale au tentatia de a valorifica tarile zonei mai degraba sau mai intai ca piete de desfacere decat ca baze de productie, cu toate dezavantajele inerente pe termen lung si chiar pe termen mediu si scurt pentru aceste tari!
Si pentru ca respectivele tari, ca membre ale Uniunii Europene, nu mai pot folosi mijloace fiscale sau monetare pentru a acorda facilitati preferentiale investitiilor in productie, si nu in consum, sau in anumite sectoare fata de altele, potrivit nevoilor concrete ale tarii, autoritatile de la Budapesta s-au agatat si ele de ceea ce se mai poate face spre a-si dezvolta tara, inclusiv de conditionarea acordarii ajutoarelor publice catre investitorii straini de implicarea acestora in difuzarea afacerilor lor pe orizontala in economie.
Capitalul vest-european, in frunte cu FMI care in chestiunea cu pricina s-a erijat intr-un fel de purtator de cuvant al acestuia, are tot interesul ca d-l Orban sa nu reuseasca.
Caci si mai tare se teme de un efect de contagiune prin Est.
Ilie Serbanescu
Sursa: bloombiz.ro