Se organizează în această seară, la Bucureşti, o ceremonie solemnă de inaugurare a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, preşedinţie exercitată timp de şase lui de statul român.
Nu am niciun comentariu de făcut (veţi recunoaşte aceeaşi partitură, cântată pe diferite voci) – poate cu excepţia faptului că profilul acestei întruniri ar fi cerut închirierea Sălii Palatului, unde nu numai că ar fi încăput 3-4000 de „cetăţeni europeni”, dar şi aplauzele sacadate şi prelungite ale asistenţei ar fi rezonat, peste timp, cu cele de la Congresul al XIV-lea, al XIII-lea, al XII-lea…
Astfel, ceremonia (sau ceremonialul, mă rog) se ţine la Ateneu. Baiul e altul. E adânc. E grosolan. E de netrecut. Corul „Madrigal” – o valoare naţională – a fost invitat să intoneze imnul de stat. Imnul de stat al României cuprinde patru strofe din „Un răsunet” de Andrei Mureşanu. Probabil pentru a nu supăra distinsele oficialităţi ale Uniunii (a cărei ideologie este vestită şi a mai aparţinut unor alte uniuni, în trecutul nu prea îndepărtat), ultima strofă nu a fost cântată:
„Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ.”
Fireşte că „oastea” nu va să zică „armată”, ci „naţiune”. Unei naţiuni născute – nu făcute – şi datorită creştinismului (mă refer la dreapta credință), deci, i s-a interzis să se prezinte aşa cum este şi nu poate fi altfel: creştină şi liberă. Patriarhul Bisericii Ortodoxe, prezent în primul rând al lojei regale, nu s-a retras, protestând civilizat. Dar, de la eşecul referendumului încoace, oare ce mai putem aştepta de la Preafericirea Sa?
A salvat onoarea acestei naţiuni (şi a acestei biserici, fără îndoială) cea care a prezentat solemnitatea: actriţa Manuela Florina Hărăbor, care a purtat o cruce la gât. Femeia română, în faţa căreia mă plec până la pământ.
Totuşi, mă mir că nu le-a trăznit prin cap organizatorilor ideea ideilor: să acopere cu o cortină neagră (la fel ca în 1948, când ne-am alăturat oficial unei alte uniuni) fresca monumentală – capodopera lui Costin Petrescu şi a asistenului său, Arsenie Boca -, reprezentând parcursul bimilenar al naţiunii române.
Sărut mâna, doamnă!
Autor: Stefan Paraschiv
Sursa: QMagazine