Faimosul grup de la Cluj funcționează impecabil pe post de seismograf. Pentru cei care sunt atenți la semnalele care ne vin din capitala Ardealului. De câte ori e resuscitată, această organizație informală simte că poate interveni în jocul puterii și, de fiecare dată, intrarea în priză a ocultei anunță evenimente politice majore. Recent, a ieșit la rampă Ioan Rus. Pe post de mesager. Acum trebuie să ne așteptăm la ceva. E vorba oare de suspendare și demitere? Cum și-ar putea vârâ bățul grupul de la Cluj?
Oculta din capitala Ardealului provine din fosta organizație a studenților comuniști, botezată și upgradată prin FSN și apoi PDSR și altoită cu elemente puternice ale fostei și actualei Securități. Cine se află la vedere, cine, când și de ce intervine public, cum poate fi interpretată ultima intrare în scenă a purtătorului de cuvânt al grupului de la Cluj?
La vedere, avem trei personalități cu totul și cu totul remarcabile, a căror influență nu s-a putut exprima niciodată în mod clasic, respectiv printr-un bazin puternic electoral și, de aceea, forța lor considerabilă s-a exercitat în alte forme. Într-un fel sau altul, contribuția ocultei de la Cluj la construcția statului paralel este cu totul și cu totul remarcabilă. Să te afli atât de mulți ani în epicentrul uneia dintre cele mai slabe organizații ale PSD și să-ți poți exercita în același timp o putere remarcabilă asupra partidului și societății în general, reprezintă în sine dovada unei performanțe pe cât de excepționale, pe atât de atipice într-un sistem democratic.
Îi avem pe Ioan Rus, cel care a sunat recent noua convocare a grupului, Vasile Dâncu și George Maior. Întotdeauna nașul acestora a fost recunoscut în persoana generalului Ioan Ardelean. Cel care, ani de zile, a condus serviciul secret al Ministerului de Interne, fiind poreclit Vulpea și utlizând instituția ca pe o poliție politică ultraperformantă. De altfel, prin urmașii săi, chiar și după aparenta sa retragere, Ardelean a exercitat ani de zile la rând o puternică influență asupra lui „Doi și-un sfert”.
Revenind la cei trei corifei, trebuie să observăm că fiecare dintre ei a deținut de-a lungul carierei politice funcții extrem de importante, dobândind astfel nu numai o profundă experiență, ci și o influență notabilă în diverse medii, începând cu cele universitare și terminând cu serviciile secrete. Ioan Rus a fost în câteva rânduri ministru, atât la Interne, în momente dintre cele mai sensibile, cum a fost de pildă ultima suspendare a fostului președinte Traian Băsescu și organizarea referendumului pentru demitere sau la Ministerul Transporturilor, de unde a demisionat în urma unei exprimări nefericite. Vasile Dâncu a accesat și el înaltele sfere ale puterii, oficial în calitate de ministru al Informațiilor în Guvernul Năstase sau de viceprim-ministru în Guvernul Ponta și, neoficial, prin puternica influență pe care și-a exercitat-o permanent asupra unor prim-miniștri șefi de servicii secrete și ai parchetelor. Cât despre George Maior, aflat și el mereu în cărți ca de altfel și primii doi, pentru poziția de prim-ministru și chiar de candidat la președinție, el a condus Serviciul Român de Informații exact perioada în care această instituție, prin încălcarea Constituției și a altor acte normative, cu binecuvântarea lui Traian Băsescu, a dobândit o putere fără egal, distrugând practic din interior statul de drept și transformându-l într-un sistem caracterizat nu de forța dreptului, ci de dreptul forței. În prezent, Maior și exercită o mare influență din poziția de ambasador al României la Washington.
Am schițat mai sus coordonatele puteriii formale a acestui triumvirat, care constituie miezul ocultei de la Cluj. Puterea lor informală, mai puțin transparentă, este considerabil mai mare. Vasile Dâncu coordonează un mare număr de personalități de prim rang din mediul universitar, controlează o bună parte din cercetările de piață, care se fac nu numai în Transilvania, ci și la nivel național, și are o influență indiscutabilă asupra unui mare număr de vectori de opinie din presă sau de comunicatori din platourile televiziunilor de știri. Ioan Rus își exercită în continuare influența neoficială în medii ale Ministerului de Interne, dar și în medii de afaceri, el fiind indiscutabill unul dintre cei mai putenici și în același timp cei mai discreți manageri de mari societăți.
Să ne amintim că, într-un fel sau altul, toți membrii ocultei au reușit să-l aducă pe Victor Ponta într-o situație pe care inițial acesta nu a dorit-o, aceea de a provoca plecarea PNL din USL, și de a-l determina pe Crin Antonescu să renunțe la cursa prezidențială. Oculta l-a încurajat să se înscrie el însuși în această competiție, după care se știe ce a urmat. După ce Victor Ponta și-a rupt gâtul, oculta s-a retras cu discreție din tranșeele politice, pentru a se activa acum și pentru a anunța că va susține Pro România, noul partid de Stânga creat de fostul lider PSD. Când oculta scoate capul, e de rău. Urmează să se întâmple ceva. Oare va reuși să rupă PSD? Sau doar își încordează mușchii în această direcție, pentru a lovi în cu totul altă parte? Fiindcă, să nu uităm, nu este deloc exclus ca perioada următoare să fie extrem de tulbure în România, dacă vom avea o suspendare a președintelui, urmată de o procedură de demitere a sa prin referendum. Dacă oculta este una dintre expresiile statului paralel, dacă e adevărat că acest triumvirat susține acest stat paralel, atunci mă întreb unde se va plasa oculta în războiul politic care se anunță? A sta doar de partea lui Ponta, așa cum a anunțat Ioan Rus, este mult prea puțin. A rupe PSD și a-i bloca la mantinelă demersurile legate de Justiție, pare a fi însă prea mult. Chiar și pentru grupul de la Cluj.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog