Raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, privind imixtiunea Comisiei Europene în alegerile din România, precizează, din nou, ceea ce pare că toată lumea a uitat:
„PRESUPUSA CAMPANIE DE INTERFERENȚĂ RUSĂ A FOST, DE FAPT, FINANȚATĂ DE UN ALT PARTID POLITIC.”
Așa cum bine știm, este vorba despre PNL.
Reiau astăzi ceea ce spun de un an de zile:
CÂND VOR FI CHEMAȚI LA AUDIERI RAREȘ BOGDAN ȘI KENSINGTON, AGENȚIA DE COMUNICARE A PNL-ULUI?
În toată această perioadă, am primit numeroase semnale de la prietenii domnului Rareș Bogdan să abandonez subiectul.
Am fost întreruptă în direct la TV de fiecare dată când deschideam acest subiect. Ca să nu faceți presupuneri aiurea: nu de Anca Alexandrescu. Dimpotrivă, ea este singura care a spus în mod repetat, cot la cot cu mine, că trebuie chemați la audieri peneliștii și KENSINGTON.
Tot felul de tonomate cu care își bea cafeaua pe la Monaco au fost asmuțite să mă denigreze, deși nu ne-am intersectat vreodată, pentru că am evitat mereu să calc în medii insalubre.
Îl anunț pe această cale pe domnul Rareș Bogdan că nu am de gând să abandonez nimic. Dimpotrivă, voi dezvolta și subiectul POT și miza personală a lui Rareș Bogdan de a băga acest partid în Parlament.
Acestea sunt motivele pentru care a fost îndepărtat din orice funcție de conducere în partid la venirea lui Bolojan; acesta este și motivul pentru care s-a mutat în Emirate. Tot din acest motivul a și stat cuminte anul ăsta și ne-a scutit de prezența sa în spațiul public.
Dar, până una-alta, revenind la anularea alegerilor, raportul Congresului SUA subliniază încă o dată ceea ce știm din 2024: singura dovadă de interferență este cea penelistă.
Singurii care ar fi trebuit târâți pe la Parchet în tot acest an sunt Rareș Bogdan, coordonatorul campaniei PNL de anul trecut și responsabil de deturnarea de fonduri pentru sprijinirea unui alt candidat (și a unui alt partid – POT), și agenția Kensington, condusă de Răzvan Săndulescu, soțul Simonei Gherghe de la Antena. Acesta a profitat încă o dată de anularea alegerilor, prin faptul că agenția s-a ocupat și de campania din primăvară a lui Crin Antonescu.
Apropo, domnul Săndulescu este și un apropiat de-al lui Nicușor Dan, fiind de altfel și coordonatorul campaniei pentru Primăria Capitalei în 2020.
Încă ceva: puteți păcăli pe oricine vreți voi că această campanie a fost deturnată, „trolată”, așa cum susțin acum Rareș Bogdan și Kensington.
Problema este că această justificare nu ține în cazul meu. Sunt om de marketing și știu foarte bine cum se procedează.
Fiecare campanie online este monitorizată permanent și actualizată în funcție de răspunsul publicului. Mediul online îți oferă informații în timp real; nu e nevoie să aștepți pentru a trage concluzii. De regulă, în campania electorală, totul se modifică zilnic, în funcție de rezultate. Nu poți să nu observi că ți se deturnează campania în care ai investit 500.000 de lei (sumă care apare în raportul CSAT).
Buuun, deci când vor fi chemați la audieri Rareș Bogdan și cei de la Kensington, exact cum au fost chemați (și hărțuiți) ceilalți influenceri care l-au promovat pe Călin Georgescu de capul lor și care nu au primit bani pentru asta?
Când vor plăti pentru faptul că au deturnat bani de la bugetul de stat, din subvenția PNL, susținând o altă campanie decât cea a propriului candidat? Toate servind ca “dovezi” pentru anularea alegerilor?
P.S. Din păcate, dacă noi nu punem presiune nici acum, raportul nu va avea niciun efect.
De altfel, scopul acestui document este contestarea DSA (Regulamentul privind serviciile digitale al Comisiei Europene), care afectează activitatea platformelor de socializare americane (Meta, X etc.) pe teritoriul Europei.
Adică pierd bani. Pe românește.
Asta îi interesează pe ei, nu alegerile din România. Astea ne interesează pe noi, în schimb.
Așa că, dacă noi nu cerem ACUM dovezile care au dus la anularea alegerilor (știm că nu există altceva în afară de campania plătită de PNL), nu se va întâmpla absolut nimic.
Autor: Oana Eftimie

