Cei care stabilesc așa-numitele valori ale lumii în care trăim, cum sunt micul, dar puternicul grup de academicieni, presa de masă și activiștii homosexuali, fac acest lucru pentru a impune mituri ciudate și idei care nu au nicio bază științifică.
Printre aceste mituri se află și cel care spune că homosexualii se nasc așa, nu se pot schimba și trebuie să fie acceptați pentru ceea ce sunt. Mai mult, cei care pretind că sunt un gen diferit de cel care s-au născut – transexualii – care “simt” că aparțin altui sex decât al lor, trebuie acceptați ca atare.
Aceste lucruri nu sunt autentice, dar cu toate acestea, se încearcă forțarea unui non-sens chiar cu ajutorul legilor prin pedepsirea discriminării pentru cei care refuză să accepte aceste mituri drept adevăr. Jurisdicțiile care nu se supun sunt pedepsite economic, părinților li se interzice să își protejeze copiii de la legi monstruoase, cum sunt cele care permit băieților să folosească dușurile fetelor. Este o fraudă bazată pe o propagandă fără nicio legitimitate științifică.
Cum au fost spulberate aceste mituri
Prima demitizare a fost raportul scris de doi cercetători eminenți care au analizat dovezile științifice în legătură cu problemele LGTB publicate până în prezennt în revistele științfice
Lawrence Mayer face parte din Departamentul de Psihiatrie al Universității Johns Hopkins și este profesor de statistică și biostastică la Universitatea Arizona. McHugh este profesor de psihiatrie și științe comportamentale la Universitatea Johns Hopkins și a fost timp de 25 de ani psihiatrul-șef al Spitalului Hopkins Hospital. Sub conducerea sa, spitalul a renunțat să mai facă operații de schimbare de sex, după ce un studiu intern a arătat că procedura nu aduce beneficiile pe care doctorii și pacienții lor le caută.
Cei doi cercetători au analizat sute de studii psihologice, sociale și biologice, într-un raport, documentând ce spune cercetarea științifică, și mai ales ce nu spune, despre sex și sexualitate. Raportul conferă o atenție specială problemei ratei mare de probleme mintale în cadrul populației LGBT și pune sub semnul întrebării bazele științifice ale tendinței de a administra terapii hormonale copiilor care nu se identifică cu sexul biologic.
În final, raportul pune sub semnul întrebării direcția pe care merge presa în ce privește identitatea și orientarea sexuală.
A doua demitizare vine de la doamna doctor (membră APA – Asociația Psihologilor din America) Lisa Diamond. Aceasta este psiholog american și feministă. Este profesor în comportament psihologic și sănătate psihologică la Universitatea din Utah. Cercetările sale se concentrează pe dezvoltarea orientării sexuale, identitate sexuală și atașament. Ea a concluzionat că homosexualitatea se dobândește. Nimeni nu se naște homosexual!
sursa: activenews.ro