Site icon gandeste.org

O singură Supercorporaţie uriaşă conduce lumea

O echipă de experţi de la Universitatea din Zurich a ajuns la o concluzie înspăimântătoare după ce a efectuat o analiză matematică a legăturilor dintre 43.000 de corporaţii transnaţionale.

Pentru a modela imaginea sistemului corporativ la nivel mondial, experţii au procesat o cantitate imensă de date ce reflectă raportul de proprietate dintre cele mai mari corporaţii multinaţionale,. O singură Supercorporaţie uriaşă conduce lumea. Aceasta e concluzia studiului apărut în New Scientist.

‘Realitatea este într-atât de complexă, încât a fost nevoie să dăm la o parte dogmele, indiferent dacă este vorba de teorie a conspiraţiei sau teoria pieţei libere’- explică coautorul studiului, James Glattfelder, teoretician în sisteme complexe, subliniind că ‘analiza noastră se bazează pe date reale’. Studii anterioare au arătat că un grup relativ mic de companii şi bănci deţine cea mai mare parte a ‘cozonacului economic’ global, din care tuturor celorlalţi le revin doar firimituri. Însă, toate aceste studii – afirmă experţii de la Zurich – au trecut cu vederea relaţiile indirecte dintre corporaţii şi filialele lor, precum şi companiile afiliate.

Experţii au identificat un nucleu de 1318 de companii, ale căror legături cu altele nu pot fi numite altfel, în opinia lor, decât incestuoase. Astfel, s-a descoperit că fiecare din aceste 1318 are o relaţie extrem de strânsă cu două sau mai multe alte societăţi (numărul mediu de parteneri afiliaţi se ridică la 20). Deşi veniturile oficiale ale acestor corporaţii depăşeşte cu greu 20% din profiturile globale nete, prin intermediul firmelor lor satelit acestea dispun de majoritatea companiilor internaţionale care activează în sectorul ‘real’ al economiei.
Astfel, tentaculele monştrilor corporatişti se extind asupra 60% din veniturile globale, relevă studiul, care arată că majoritatea legăturilor financiare duc în direcţia unei ‘superenclave’ compuse din 147 de companii. Activele acestora se interferează unele cu altele, de fapt, fiind proprietatea lor comună, ceea ce îi asigură acestui conglomerat financiar controlul asupra 40% din averea corporativă la nivel mondial. Cele mai mult din aceste supercorporaţii sunt instituţii financiare. Iată topul primelor zece dintre acestea, întocmit de experţii de la Universitatea din Zurich: 1) Barclays plc; 2) Capital Group Companies Inc; 3) FMR Corporation; 4)AXA ; 5)State Street Corporation; 6) JP Morgan Chase & Co; 7) Legal & General Group plc; 8)Vanguard Group Inc; 9) UBS AG; 10) Merrill Lynch & Co Inc.

sursA: ziuaveche.ro

Exit mobile version