După opinia noastră, în cazul în care informaţia agenţiei Reuters corespunde realităţii, subiectul negocierilor dintre liderii germani şi liderii francezi nu are nicio legătură cu “salvarea zonei euro”. În contextul actual, situaţia în care statele “tari” vor exclude statele “slabe” din zona euro este imposibilă din mai multe considerente:
1. Nu există o procedură legală pentru excluderea forţată a unei ţări din zona euro. Mai mult decât atât, introducerea unei asemenea prevederi în legislaţia unională ar cere consimţământul ţărilor care vor fi primele pe lista celor excluse din uniunea monetară europeană.
2. Excluderea Italiei ar provoca falimentul instantaneu al statului italian şi al băncilor italiene, declanşându-se o reacţie în lanţ ce va conduce inevitabil la falimentul băncilor franceze şi germane. Unica opţiune de salvare a sistemelor bancare proprii ar fi tipărirea de bani pentru acoperirea deficitelor din portofoliile bancare, dar atunci întreaga operaţiune de “extirpare” a ţărilor slabe îşi pierde sensul. Mai mult decât atât, orice “soluţie” care implică utilizarea intensivă a “tiparniţei” Băncii Centrale Europene va fi dezastruoasă atât pentru Germania cât şi pentru Franţa, iar din punct de vedere politic, conducerea Germaniei nu-şi va permite vreodată să apeleze la o asemenea măsură autodistructivă.
3. Excluderea Italiei şi neutilizarea “tiparniţei” BCE va provoca o apreciere substanţială a cursului Euro, efectiv generând o creştere a valorii reale a datoriilor publice şi private ale entităţilor din zona euro. Nu credem că politicienii germani sau francezi vor fi bucuroşi să vadă că valoarea datoriei publice a crescut peste noapte cu 20-25%. O asemenea evoluţie a cursului ar fi devastatoare şi ar necesita un reglaj extrem de fin din partea autorităţilor monetare.
4. Trebuie luat în calcul faptul că, în fond, situaţia datoriei publice din Franţa sau Germania nu se deosebeşte prea mult de situaţia Italiei. Atât pentru Franţa cât şi pentru Germania este imposibil de imaginat o creştere economică care ar permite susţinerea sau reducerea datoriilor acumulate. Pieţele financiare încă nu au conştientizat acest lucru, dar momentul conştientizării este foarte aproape. În aceste condiţii, soluţia căutată de Merkel şi Sarkozy trebuie să rezolve atât problema Italiei şi a periferiei europene cât şi problema propriilor datorii publice.
Soluţia cea mai plauzibilă este formarea unei noi uniuni monetare şi lansarea unei noi monede. Crearea unui “euro nou”, “euro tare” sau “taler” va avea următoarele avantaje:
1. Nu necesită acordul restului ţărilor din UE şi poate fi făcută în baza suveranităţii germane şi franceze.
2. Odată cu lansarea noii monede, “euro vechi” se va devaloriza dramatic (70-80%), ceea ce va reduce considerabil valoarea datoriilor publice ale Germaniei şi Franţei.
3. “Euro nou” va avea o atractivitate foarte mare, iar băncile vor putea fi naţionalizate şi recapitalizate cu ajutorul banilor creaţi prin conversia depozitelor existente din “euro vechi” în “euro nou” şi cu ajutorul unor emisii monetare care vor fi microscopice în comparaţie cu scenariul în care zona euro ar fi rămas în forma ei curentă.
Operaţiunea de creare a unei noi uniuni monetare va fi extrem de complexă şi este neclar dacă liderii francezi vor avea perseverenţa şi curajul necesar pentru a duce până la capăt un plan atât de ambiţios. În contextul semnalelor date de liderii germani, se creează impresia că în caz de necesitate Berlinul va părăsi zona euro împreună cu aliaţii săi fideli (Olanda, Finlanda, Austria) fără să aştepte alăturarea Franţei. Oricare ar fi finalitatea negocierilor între Merkel şi Sarkozy, zilele zonei euro sunt numărate.
sursa: cronicaromana.ro