Klaus Werner Iohannis nu a participat în 14 ani, cât a fost primar al Sibiului, decât o singură dată la Ziua Națională a României, sărbătorită în 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri.
Devenit președinte, a refuzat legea prin care Avram Iancu, simbolul luptei pentru libertate a românilor ardeleni, devenea erou național, în schimb a stat în pozița de drepți la intonarea imnului secuilor și a oferit „la schimb” drapelul național al României pentru o cârpă fără valoare, chipurile „steagul secuilor”. Sunt multe alte exemple ale antiromânismului dovedit de Klaus Iohannis de-a lungul timpului, daracum a depășit orice limită a bunului simț sau a democrației, intervenind ca un dictator pentru cenzurarea unui mesaj patriotic al Academiei Române!
Cunoscutul Apel al academicienilor către poporul român şi instituţiile fundamentale ale statului, dat publicităţii în luna februarie a.c., a fost scos de pe site-ul Academiei Române, la cererea expresă a Cotroceniului, gest incredibil şi incalificabil, care aminteşte de sinistra perioadă comunistă, când până şi cel mai reprezentativ for al ştiinţei şi culturii din ţară era considerat o feudă a cuplului dictatorial.
Faptul a devenit public vineri, 8 septembrie 2017, cu prilejul Adunării Generale a Academiei Române, prilej cu care, deşi subiectul nu figura pe ordinea de zi, unii dintre cei din sală au cerut explicaţii prezidiului referitoare la scoaterea de pe site a acestui emblematic document, la puţină vreme după ce a devenit public, acesta fiind semnat la început de 84 de ilustre personalităţi.
În dezbaterile apărute ad-hoc s-au remarcat intervenţiile lui Daniel Dăianu şi Răzvan Theodorescu. Primul, cu aplombul unui vechi combatant cu opinii albastre, a criticat documentul, adoptând poziţia unui adept al dictaturii străzii, şi nu al primatului raţiunii, lucidităţii şi responsabilităţii faţă de destinul naţiunii şi al ţării, dovedind că nu are nicio conectare la semnalul de alarmă, judicios argumentat şi bine punctat ştiinţific de colegii săi. Al doilea, în stilul său clasic oportunist, a scăldat-o, începând prin a spune că nu ar fi semnat Apelul la ora lansării lui şi încheind cu precizarea că azi ar face-o.
Cum cineva din prezidiu a spus că „nu a ştiut nimic despre Apel“, afirmaţia a fost amendată imediat prin precizarea că documentul „a fost votat de patru din cei şase membri ai Prezidiului Academiei“. Încolţit, preşedintele Academiei, acad. Ionel Valentin Vlad, le-a spus colegilor din sală că a scos Apelul de pe site-ul instituţiei în urma cererii exprese a preşedintelui României, formulată printr-un consilier, amănunt care, cum era şi firesc, a provocat consternare în sală, întrucât ne aflăm la începutul anului 2017, iar aşa ceva nu se mai petrecuse niciodată în istoria de după 1990 a Academiei, ci în vremea comunistă, când, indiferent de instituţie şi numele ei, se aplica rolul conducător al partidului, exprimat prin dictatură!
Pornind de la cele de mai sus, se impun două observaţii. Prima – sperăm să nu asistăm de acum încolo la o atitudine vindicativă şi punitivă a Cotroceniului, cu efecte total nefericite asupra Academiei. A doua porneşte de la carotarea făţişă a României pe plan extern de către Ungaria, sub pretexte supraevaluate, şi de la gestul Ucrainei de a sfida minorităţile ei naţionale, inclusiv pe cea română, ceea ce subliniază caracterul deosebit de actual al Apelului.
Ca urmare, ne întrebăm: la sugestia şi presiunea cui a reacţionat preşedintele Klaus Iohannis, intervenind în stil ceauşist în viaţa Academiei? Cunoaşte el un caz similar în Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia sau Bulgaria, ca să vorbim despre Estul Europei, în care eventuale resuscitări ale trecutului comunist ar fi fost plauzibile?
Ce l-a deranjat pe preşedintele Iohannis că semnatarii Apelului erau „îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate «corectitudini politice», dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva statului şi poporului român (rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoştenirea generaţiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale)“ şi că cei 84 de academicieni erau „preocupaţi în mod deosebit de încercările recurente de «regionalizare» a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituţiei României şi tendinţelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calităţii vieţii în aceste zone“?
Prin ce s-a simţit lezat, încât a cerut scoaterea Apelului de pe site-ul Academiei, preşedintele României, cel care, în luna mai 2015, când s-au împlinit 70 de ani de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, nu a depus o coroană de flori la Bucureşti, nici la Oarba de Mureş, unde au murit mii de militari români în luptele cu naziştii, şi nici la Carei, ultimul oraş românesc eliberat de sub cizma hitleristă? Acelaşi Iohannis care, în schimb, s-a dus în Polonia, unde a depus o coroană de flori la monumentul soldaţilor polonezi decedaţi în luptele cu hoardele hitleriste.
Prin ce a fost deranjat de îngrijorările fireşti, exprimate în acest excepţional document de vibraţie şi ataşament faţă de cauza identităţii naţionale, care este Apelul celor 84 de academicieni, Klaus Iohannis, cel care, ajuns la Roma, Madrid sau Berlin, caută cu mare atenţie mâinile românilor aflaţi pe acele meleaguri spre a le strânge, dar, ajuns în vizită oficială la Kiev, nu a catadicsit să aloce o oră măcar spre a se întâlni cu reprezentanţii minorităţii române, atât de oropsită şi supusă unei asimilări atroce? Explicaţia e simplă: cei din diaspora sunt şi prezumtivii lui votanţi, iar românii din Ucraina sunt pentru el o cantitate neglijabilă. În mod cert, şi acest ultim amănunt a contat pentru autorităţile din Ucraina când au interzis învăţământul în limbile minorităţilor, inclusiv în română. (Nota redacției „Justițiarul”: Citiți și articolul Se închid școlile românești din Ucraina! Alogenii care conduc România nu sunt interesați de apărarea intereselor minorității românești din străinătate…)
Azi, Cotroceniul este egal cu: nesocotirea statutului celui mai reprezentativ for al ştiinţei şi culturii româneşti – Academia Română; ignorarea jertfei sutelor de mii de ostaşi români în ultimul război mondial; abandonarea iresponsabilă a comunităţii românilor din Ucraina.
Dumitru CONSTANTIN
Preluare din COTIDIANUL
Notă 1: Mulțumesc domnule Dumitru Constantin, dumneavoastrǎ și ziarului Cotidianul, pentru acest repetat și demn gest de alarma fața de comportamentul iresponsabil și revoltǎtor al unui președinte de țarǎ care-și sfideazǎ poporul, prin voturile cǎruia a ajuns acolo unde, iatǎ, se dovedește încǎ o datǎ cǎ nu merita sǎ ajungǎ, care disprețuiește, în spirit ceaușist, cea mai reprezentativǎ instituție a culturii românești și care încalcǎ, în mod grosolan, libertatea de expresie câștigatǎ prin Revoluția din 1989, revoluție fața de care el, si atâția alții ca el, nu poate fi socotit decât un trǎdǎtor. Din pǎcate, un comportament slugarnic și nedemn – în aceeași mǎsurǎ iresponsabil și revoltǎtor – a dovedit și președintele Academiei care, nu doar cǎ s-a dezonorat pe sine, dar a întintat prestigiul instituției și al academicienilor ei . Toatǎ cinstea și prețuirea fațǎ de cei care s-au ridicat împotriva unui astfel de act inadmisibil și condamnabil, din toate punctele se vedere ! Minima reparație care se mai poate face este ca documentul retras SĂ FIE REPUS PE SITUL ACADEMIEI . Prof. univ. dr. Alexandru MELIAN
Notă 2: Un coleg imi spunea la Academie, in timpul Adunarii Generale, ca: „Asistam la sinuciderea in direct a presedintelui Academiei Romane”… Comentariul era prilejuit de raspunsul domnului Ionel Valentin Vlad, vremelnicul conducator al Academiei, care a recunoscut, intr-un tarziu, strans cu usa de insistentele intrebari ale colegilor, ca a decis de capul lui retragerea apelului de pe site-ul institutiei in urma unui telefon primit de la Sergiu Nistor, consilier prezidential la Departamentul Cultura, Culte si Centenar, de la Palatul Cotroceni. Domnul Sergiu Nistor este arhitect de profesie si s-a ocupat de monumente si patrimoniu pe la Ministerul culturii. In prezent, angajeaza direct Presedintele Romaniei atunci cand se trezeste vorbind. Apelul, care fusese semnat de peste 100 membri, a fost postat pe site-ul Academiei Romane in urma votului exprimat in timpul unei sedinte a conducerii. Patru voturi pentru, doua impotriva. Cu toate acestea, apelul a fost scos de pe site de presedintele Academiei fara consultarea membrilor prezidiului. Comportamentul domnului Ionel Valentin Vlad are o singura explicatie pe care am oferit-o cititorilor Cotidianul in articolul intitulat „Slugoiul”. Domnul academician Ion Aurel Pop, intr-un discurs fulminant, si domnul academician Victor Voicu, Secretar General al Academiei Romane, au cerut ca apelul sa fie repus pe site. Acest lucru nu s-a intamplat inca… Eugen MIHĂESCU
Sursa: Justitiarul