Fac parte dintr-o generaţie din care mulţi(poate cei mai mulţi) îşi datorează viaţa unei legislaţii anti-avort. Decreţeii – aşa ne numim noi – au fost booom-ul demografic al României, „generaţia cu cheie la gât”, crescută pe străzi şi prin cartierele comuniste. În ciuda greutăţilor perioadei, noi, decreţeii, am beneficiat de o copilărie minunată. Aveam toată libertatea din lume, bănănăiam toate colţurile oraşelor, de dimineaţa până noaptea, fără ca nimeni să se lege de noi. În copilăria noastră ne-am jucat de ajungeam să cădem laţi seara când ne întorceam acasă. Iar siguranţa pe care am avut-o în acea perioadă nu ştiu dacă se va mai atinge vreodată. Îşi mai imaginează cineva în ziua de azi că poate lăsa ţâncul de câţiva ani o zi întreagă pe stradă, cu cheia de gât? Mai ştiu copiii din ziua de azi cum e să-ţi încălzeşti singur mâncarea şi să-ţi speli vasele după masă? Asta în condiţiile în care, până pe la ora patru-cinci după amiaza, nu era nici ţipenie de adult prin cartier? Mă rog, sunt amintiri, dar nu despre asta e vorba în articolul de faţă.
Aşa cum probabil aţi intuit, o să vorbesc despre decizia istorică a Curţii Supreme a SUA în ceea ce priveşte mult prea celebrul „Row v. Wade”. În primul rând, putem spune că este o lovitură năucitoare a fostului preşedinte Donald Trump care astfel se ţine de cuvânt, respectându-şi promisiunea din campania electorală. Încă din timpul dezbaterii cu devianta Hillary Clinton, a promis că va întoarce aberaţia care, din 1973 a întors întreaga lume cu susu-n jos.
Aparent, decizia Curţii Supreme nu prevede mare lucru. Doar că în ceea ce priveşte legislaţia privitoare la avort, e dreptul fiecărui stat component al SUA să o stabilească aşa cum crede de cuviinţă. Deşi aparent nu-i mare lucru, este o decizie crucială întrucât mai mult de jumătate dintre statele americane au pregătite pachete legislative care limitează drastic avortul.
Unii spun că, începând cu data luării acestei decizii istorice, mişcarea feministă a fost învinsă. Acea mişcare care aparent apăra femeia, dar care a transformat-o într-o formă de nerecunoscut, într-un mijloc de producţie aflat la mâna corporaţiei. Dacă până la răspândirea ideilor feministe privind aşa-zisa egalitate, doar bărbatul încheia pactul închiriindu-şi propria forţă de muncă, după ce „egalitatea” feministă s-a impus, femeile au fost obligate să facă pasul către munca în afara gospodăriei. S-a obţinut ceva din asta? Dacă înainte familiile trăiau fericite, cu casa plină de copii şi cu o femeie a cărei preocupare era strict bunăstarea interioară a familiei, în prezent familiile nu prea mai există. Femeile sunt mai preocupate de carieră decât de propria lor menire naturală, apărând fenomene aberante în care oamenii muncesc mult mai mult decât înainte pentru rezultate mult mai mici. În ciuda faptului că ambii soţi/parteneri lucrează, banii aduşi în casă nu ajung întrucât fiecare „beneficiu” a venit la pachet cu cheltuieli pe măsură. Copiii – dacă mai există – nu pot fi lăsaţi aiurea, astfel încât sunt plasaţi în grădiniţe sau after school-uri al căror preţ este piperat. Şcolile, altă dată gratuite, au ajuns să coste teribil întrucât a-ţi lăsa copilul în cele gratuite(de stat) echivalează cu distrugerea viitorului său. Totul s-a întors pe dos.
Oamenii se întorc acasă epuizaţi de problemele de la serviciu, iar acasa lor nu mai e un tărâm al liniştii, ci unul al confruntării. Părinţii sunt încărcaţi de problemele de la serviciu, devenind ursuzi, fără altă putere decât aceea de a se aşeza în faţa televizorului pentru a-şi lua doza de propagandă şi de prostire în masă. Copiii, de asemenea, sunt sleiţi şi fără chef, transformând propriul cămin într-un loc strict pentru dormit. E logic de intuit că o asemenea atmosferă, perpetuată zi de zi, sfârşeşte într-o atomizare a indivizilor care nu se mai raportează unul la celălalt, ci transformă totul într-o luptă pentru sine. Celălalt, în loc să fie o oglindire a ta devine un „vampir energetic” pe care trebuie să-l suporţi şi care-ţi distruge liniştea. Nu-i de mirare că urmarea logică a unei asemenea sări de fapt este destrămarea. Familiile, în majoritate, eşuează, transformându-se în adevărate rateuri. E o dezintegrare generalizată, iar frustrarea rezultată din această stare de fapt este înecată în alcool, droguri, sex şi alte „aventuri” gravitând în jurul celor menţionate. Iată rezultatul feminismului în toată goliciunea sa.
Va rezolva decizia Curţii Supreme starea de fapt descrisă? Cu siguranţă nu. Mulţi spun că decizia reprezintă sfârşitul feminismului, iar eu le spun că se înșală. Odată ce ai introdus un virus în societate e greu să-l scoţi. Şi, cu cât trece mai mult timp, boala se cronicizează şi nu mai poate fi vindecată. Aşa e şi cu feminismul. Fără doar şi poate nu va schimba nimic din „mutaţiile” spectaculoase reuşite de feminism. E o iluzie să credem că de-acum înainte femeile vor renunţa la iluzoria carieră pentru a-şi dedica viaţa copiilor şi că bărbaţii îşi vor relua responsabilităţile care înainte erau asumate de la sine. E imposibil ca o simplă decizie a justiţiei să facă în aşa fel încât familiile să redevină ce-au fost. Nu, nimic din toate acestea nu se va întâmpla! Oamenii se vor comporta la fel deoarece societatea le spune că „aşa e normal”. Ceea ce se va obţine însă va fi o conştientizare a femeilor din anumite state că dacă se întâmplă să rămână gravide trebuie să ducă sarcina până la capăt. Să ne înţelegem: nu interzice nimeni nimănui să nu se protejeze. E vorba însă de o anumită responsabilitate pe care trebuie s-o aibă fiecare.
Pachetele legislative de interzicere a avorturilor nu vor avea decât un rol minor, anume acela de a trata efectele. Totuşi, trebuie să se înţeleagă că încă din prima clipă în care o femeie a rămas gravidă deja nu ai e vorba doar de unul, ci şi de celălalt care creşte acolo. Nu mai e vorba doar despre corpul tău, ci şi despre corpul celui fără apărare. A avorta e o crimă. Mai degrabă asta trebuie să conştientizeze femeile şi, neputându-şi schimba modul de viaţă, cel puţin să-şi ia măsurile necesare pentru a nu mai ajunge în acea situaţie. E simplu, nu-i ceva imposibil. Şi nu cere nimeni nimănui să-şi schimbe modul de viaţă.
Există însă o lovitură năucitoare despre care nu prea se spune nimic, dar care este motivul pentru care manifestările împotriva deciziei Curţii Supreme sunt atât de violente. Nu se spune nicăieri despre faptul că există o industrie care recuperează fetuşii avortaţi pentru a-i transforma şi a-i revinde. Dar pentru ce-ar putea fi aceştia folosiţi? Pentru omul normal o asemenea întrebare e cât se poate de justificată, mai ales în condiţiile în care majoritatea se gândesc că după operaţie totul se incinerează. Aiurea, există o altă traiectorie practic ocultă. E o industrie neagră, lucrând aproape sub acoperire pentru a dezvolta tehnologii controversate.
Cea mai mare parte din celule recoltate de la fetuşii avortaţi ajung în industria farmaceutică unde, în majoritatea cazurilor, sunt supuse diverselor experimente. Absolut toate vaccinurile anti-COVID au fost testate pe asemenea celule. Să vă dau ca exemplu o aplicaţie specifică şi deja încetăţenită a acestor celule, anume îmbunătăţirea absorbţiei adenovirusului de către celulele umane. Unde e nevoie de „imbunătăţirea răspândirii”? În vaccinuri, desigur. Şi care vaccin se bazează pe acest mod de propagare? AstraZeneca. Ştiaţi?
Însă, utilizarea cea mai oribilă este cea din … industria alimentară. Se utilizează pe o scară atât de largă încât devine aproape imposibil ca un om care consumă produse procesate să nu fi îngurgitat cel puţin o dată o celulă provenită de la un fetus avortat. V-aţi întrebat de ce la anumite restaurante – despre care toţi ştim că sunt nesănătoase – oamenii stau la coadă, în timp ce la altele, la care se serveşte mâncare corectă, cam bate vântul? De ce mulţi preferă să-şi ia „cafeluţa” de la anumite lanţuri în defavoarea celor care, nu doar că oferă o cafea mai bună, dar au şi trasabilitatea tuturor ingredientelor folosite? Probabil vă gândiţi că marketingul e cel care face diferenţa. Aşa e, doar că mai e ceva: multe dintre „lanţurile populare” utilizează adaosuri extrase din celule de fetuşi umani avortaţi. Ştiu, e scârbos ceea ce spun, mai ales că ne translatează într-o înapoiată perioadă canibală. Mulţi sunt gata să spună că iar am dat-o în teoria conspiraţiei. Aveţi însă puţintică răbdare.
Dacă e teoria conspiraţiei, oare de ce în 2012 în Oklahoma a fost introdusă o iniţiativă privind interzicerea fabricării şi comercializării de produse alimentare care utilizează celule colectate de la fetuşii umani avortaţi? Probabil şi acolo sufereau de „scenarită”, nu-i aşa? Ei bine nu.
Mulţi cunosc situaţia Senomyx, o companie de biotehnologie din California, specializată în dezvoltarea de arome. Compania deţinea un patent referitor la îmbunătăţirea aromelor pe baza celulelor HEK-293, colectate din ficatul unui fetus avortat. Astfel, mâncarea procesată căreia îi este adăugată respectiva aromă pare mai plăcută şi dă şi o oarecare dependenţă. Partea dubioasă abia acum vine: aditivul dezvoltat de Senomyx trebuia adăugat în proporţie de doar o singură parte la milion, astfel încât companiile care-l folosesc nu trebuie să-l declare pe etichetă. Reţineţi deci că nu-l veţi găsi pe eticheta niciunei băuturi răcoritoare, cafea, friptură etc.
În 2016 a izbucnit un scandal legat de colaborarea dintre Pepsi şi Senomyx care, în final, a condus la prăbuşirea cotaţiilor companiei întrucât, formal, Pepsi ar fi renunţat la utilizarea respectivilor aditivi. Pentru a evita falimentul, Senomyx a fost vândută către Firmenich, o companie elveţiană specializată în arome şi parfumuri care, probabil, aprovizionează din plin şi industria alimentară, alături de cea cosmetică. De aceea, pe lângă probabilitatea de a mânca vreo celulă provenită de la un fetus avortat, există probabilitatea foarte mare de a o lua prin intermediul mirosului. Aţi auzit de marketingul bazat pe mirosuri? Ştiţi de ce într-un anume lanţ fast food miroase peste tot la fel? E vorba de un parfum, produs la fel de artificial şi care vă păcăleşte simţurile. Foloseşte acelaşi „extract magic”? Nu ştiu, dar nu-i exclus.
Dacă veţi căuta după cele pe care vi le-am scris aici, fact check-erii vă vor întoarce o groază de decizii de fals bazându-se pe o retorică şchiopă. Spun ei că celulele utilizate de către firmele similare Senomyx n-au cum să provină de la fetuşii avortaţi deoarece acele celule sunt crescute în laborator şi că, la origine, au fost recoltate acum mai bine de 40 de ani. Adică dacă ai recoltat o celulă pe care apoi ai reprodus-o în mod artificial înseamnă că acea celulă nu provine de la un fetus avortat? Să fim serioşi!
În final, reîntorcându-ne la subiect, vă voi mai spune că într-adevăr, decizia Curţii Supreme a SUA e una istorică, menită a provoca o întoarcere de proporţii către normalitate. Se va petrece asta? Greu de crezut. După ce-ai călcat strâmb, calea strâmbă pare cea mai dreaptă.
Autor: Dan Diaconu