Site icon gandeste.org

O guvernare strivita de realitate

Romania risca sa devina un focar de nemultumiri sociale. Neajunsurile si problemele cu care se confrunta populatia se inmultesc pe zi ce trece. Profesorii sunt umiliti. Si cercetatorii. Minerii sunt aruncati in somaj ca niste masele stricate. Ceferistii sunt priviti ca o masa inutila ce trebuie redusa semnificativ.

Nimic nu pare a merge in tara asta. Guvernantii se joaca de-a guvernarea. Depasiti de situatie, incapabili sa identifice solutiile iesirii din criza, ei… vorbesc. In frunte cu Boc. Cer populatiei sa suporte austeritatea. Sustin ca, fara reduceri bugetare, va fi greu. Pana la un punct, teoria este corecta. Dar de ce, oare, aceasta austeritate blestemata ii ocoleste pe liderii din Modrogan si pe toti cei care se afla sub protectia politica a acestora? De ce, oare, banii sunt insuficienti pentru profesori, medici si agricultori, dar exista din plin pentru oamenii de casa din agentiile guvernamentale? Tocmai din aceste motive, actualul guvern a demonstrat ca este unul nu numai incompetent, dar si misel. Folosirea dublului standard nu reprezinta decat o diversiune de doi bani la care apeleaza liderii din Modrogan.

Animati de flacara violet, dar si de un fantastic tupeu portocaliu, guvernantii se amagesc ca majoritatea din Parlament le asigura un viitor fara griji. Si le garanteaza continuitatea jafului national. O grava eroare, cat timp cetatenii au ajuns pe culmile disperarii. Sfidati si umiliti, romanii au obosit sa mai astepte ipotetica bunastare conferita de simpla apartenenta la un regim democratic. Vor competenta, responsabilitate, din partea unor alesi care au obraznicia de spune ca situatia nu este chiar atat de grea.
In mod cert, pentru Berceanu, Udrea, Blaga, Videanu si alte cateva zeci de mii de profitori ai Puterii, dar pentru uriasa majoritate a populatiei realitatea nu este cu adevarat ingrijoratoare. Lipsa unui loc de munca provoaca veritabile drame. Aproape 800.000 de romani se afla in somaj. Alti peste un milion se afla in aceeasi situatie, desi nu se regasesc in statisticile oficiale. Patru milioane de romani se afla la limita subzistentei. Lipsa fondurilor reduce numarul paturilor din spitale. Ingroasa randurile disponibilizatilor. Obliga patronii sa isi inchida portile. Fiscalitatea excesiva calca totul in picioare. Nivelul de trai scade, de la o zi la alta. In tot acest timp, guvernantii tin cu dintii de Putere. Si vorbesc despre necesitatea austeritatii.

Iulian Badea

sursa: cronicaromana.ro

Exit mobile version