Nu vreau sa fiu călăul unei ţări,
Nu vreau să stau şi să privesc pe geam
Cum suntem spulberaţi în patru zări.
Nu vreau sa tac, s-aştept şi să înghit
Vânzări batjocoriri şi nesimţire
Nu vreau să mai ascult stereotip
Poveşti despre promisa fericire.
M-am săturat să tac şi să privesc
Călcâiul ce striveşte un gândac
Am glas să ţip şi să mă răzvrătesc
Am glas ca să vorbesc şi nu să tac.
Nu vreau să mă complic din plictiseală
Dar nici să fiu complice unor hoţi
Tăcerea ce ucide ca o boală
Ne face hoţi şi criminali pe toţi.
Nu vreau să lâncezesc o viaţă iar
Să mă cuprindă lenea ca o moarte
Dacă va trebui să mor, atunci măcar
Să mor strigându-mi dorul de dreptate.
Nu vreau să tac, nu vreau să stau şi nici
Să mai aştept umil cu mâna-ntinsă
Să vină vreun „0 seven agarici”
S-aprindă iar o candelă nestinsă.
M-am săturat să strâng şi să tot tac
Nevoile, şi grijile şi dorul
Să fierb ca ciorba-n oală sub capac
La foc arzând cu încetinitorul.
Nu vreau, nu pot să mai suport
Atâta delăsare criminală
A celor ce vor tot, fără efort.
Nu vreau să mai bolborosesc în oală.
Nu vreau să fiu părtaş al celor care
Îmi vând pământul şi mă vând pe mine
De astăzi mă ridic iar în picioare
Nu vreau să mai accept mersul pe vine.
Priviţi-mă, la cât arăt de mic,
Eu mă aşez cu mult deasupra voastră
Căci eu de astăzi, iată, mă ridic
Şi nu mai stau pasiv lângă fereastră.
Căci nu mai vreau şi n-am să mai accept
Să fiu călău, secure şi gropar
Cât îmi va bate inima în piept
Voi fi copac semeţ, protestatar.
de Marin Neacsu
sursa: stareanatiunii.com