Viața, morala, spiritualitatea, cultura unei comunități (societăți) sunt rădăcinile. Ai tăiat rădăcinile, ai pierdut totul, ar zice un conservator. Problema este că nu poți face orice cu planta (comunitatea) cu rădăcini. Nu o poți pune cu vârful în jos, nu o poți muta când vrei tu și unde vrei tu. Are viață și repere. Are vână și ritm. Cam restrânse gradele de libertate pentru gustul unui progresist. Cum adică, nu poți să faci ce vrei tu? Cam multă identitate pentru un atlet al guvernului global. Cum să încolonezi soldățeii dacă nu-i uniformizezi? Cam multă personalitate pentru relativiștii care curg voluptos cu mainstreamul. Că nu poate fi decât prost (si anacronic) cine are rădăcini.
“Fără rădăcini” este sloganul noii civilizații occidentale, anunțat ca atare și zgomotos de câteva zeci de ani. Totul este permis acum. Aveți frustrări, aveți idei crețe, puteți contribui în vreun fel la tăierea rădăcinilor noastre, aici este locul vostru. Frustrați din interiorul și din afara măreței noastre civilizații, uniți-vă! Sunteți mai întâi bine veniți, apoi protejați și privilegiați. Inventați obiceiuri (de preferat cât mai curioase), inventați minorități. Fiți creativi. Pentru toate astea, noi vom inventa drepturi. Să vedeți ce-o să ne mai distrăm.
Să creezi un spațiu în care totul e permis cu condiția să contribuie la tăierea rădăcinilor, un spațiu în care dușmanul principal sunt tradițiile, obiceiurile, credințele băștinașilor și toate astea în numele toleranței, să amesteci culturi în același vas în numele multiculturalismului, iată cheia anihilării omului, comunității și identității în drumul spre creșterea diagonalei plasmei de pe perete. Asta se întâmplă în noua civilizație occidentală. Eu cred că s-au integrat perfect cei doi extremiști de-o parte și de alta a unei false baricade, având de fapt același dușman, rădăcinile noastre. Ambii și-au găsit în extremism mult doritul succes, unii din lipsă de talent, iar ceilalți din lipsă de noroc. Preotul care refuză să oficieze o căsătorie gay, medicul care refuză să opereze un avort și părintele care refuză să-și lase copilul la orele de educație sexuală, ei sunt cei care nu s-au integrat în noua civilizație. Ei stau în calea toleranței progresiste. Dar pentru asta există pușcării și oprobiu public (mainstream). Există corectitudine politică și caricaturiști.
La ce te poți aștepta de la bradul fără rădăcini, după cele două săptămâni de globuri strălucitoare și luminițe, decât să se usuce? Asta se întâmplă și cu civilizația noastră sub flash-ul progresist al lui “totul este permis”.
Libertatea de expresie
Partea rațională a campaniei a constat în scoaterea în față a unei valori fundamentale. Libertatea de expresie ca simbol al unui “journal irresponsable” a fost șablonul valoric în care au fost introduse emoțiile. De unde ni se vorbește despre libertate de expresie? Din vârful corectitudinii politice. Cel mai abuziv și ipocrit instrument de îngrădire a libertății de expresie. Numărul și natura temelor despre care nu avem voie să vorbim, cuvintelor care au fost interzise sau sunt interzise în timp ce noi vorbim depășesc chiar imaginația noastră din timpul comunismului. Deci se poate și mai multă încolonare și depersonalizare. Bineînțeles, sunt interzise abordările anacronice (sic!) în care libertatea există doar în măsura în care este însoțită de responsabilitate. Pentru că libertatea pentru progresist, pentru relativist înseamnă “totul e permis”. Să vorbești din vârful corectitudinii politice despre libertatea de expresie, iată încă o dovadă că totul nu este doar permis, ci și posibil. Într-o societate cu rădăcini, lucrurile astea nu s-ar fi întâmplat sau ar fi fost un accident. Accident datorită procentului mic de oameni care cred că totul e permis într-o comunitate cu rădăcini.
Ce urmează?
Ca întotdeauna, după o campanie, vin rezultatele. De obicei, cele așteptate. Mai multe nenorociri, mai puține libertăți pentru noi, majoritatea copleșitoare de bun simț, mai mult control asupra noastră, mai multe reguli, mai mulți bani pentru ăia deștepți care știu ce nu știm noi, dușmani cât mai mari și îngrozitori care trebuie puși la colț, asta urmează. În fiecare zi. Chiar nu știu de ce-mi vine în minte exemplul mafiei care-ți cerea taxă de protecție să te protejeze de ce ți-ar face chiar ea dacă n-ai plăti. Ce vremuri…
O majoritate de bun simț se descalță ascultătoare în aeroporturi din cauza unei minorități de bezmetici care se pot ascunde oriunde, ca să dau doar un exemplu mărunt. “Că ei sunt volatili. Că practică alt tip de război. Și pentru asta voi, majoritatea de bun simț, trebuie să suferiți, să renunțați, să fiți mai puțin liberi, să ne dați mai mulți bani și mai multă putere ca să vă apărăm de dușmani.” Asta ni se spune din ce în ce mai în față. În uralele febrile ale majorității de bun simț. Tragic.
Autor: Radu Cujba
Sursa: Anacronic.ro