“Săpam” pe site-ul Eurostat după informaţii şi am găsit un document recent deosebit de interesant. Am avut o revelaţie: poate că nu salariile sunt cea mai mare problemă a României, ci ANAF-ul şi Curtea de Conturi, care nu îşi fac treaba bine şi au aruncat România la coada Uniunii Europene din punct de vedere al încasărilor bugetare. Aruncaţi-vă un ochi pe tabelul de mai jos, unde sunt selectaţi de mine câţiva indicatori de execuţie bugetară dintr-un document al Eurostat:
| Ţara/indicator (% în PIB) | Venituri | Taxe | Contribuţii sociale | Cheltuieli | Compensarea angajaţilor | Beneficii sociale |
| UE | 44,00% | 25,30% | 14,20% | 50,70% | 11,20% | 21,70% |
| zona euro | 44,40% | 24,50% | 15,30% | 50,70% | 10,80% | 23,40% |
| Austria | 48,30% | 27,30% | 16,50% | 51,80% | 9,80% | 25,40% |
| Belgia | 48,20% | 28,60% | 16,70% | 54,20% | 12,80% | 25,50% |
| Bulgaria | 36,90% | 22,90% | 8,00% | 40,70% | 9,70% | 14,10% |
| Cehia | 40,30% | 18,90% | 15,40% | 46,10% | 8,10% | 19,90% |
| Cipru | 40,30% | 26,30% | 9,30% | 46,40% | 15,60% | 13,80% |
| Danemarca | 55,80% | 47,10% | 1,90% | 58,60% | 19,40% | 18,40% |
| Estonia | 43,60% | 22,60% | 13,40% | 45,40% | 12,90% | 16,10% |
| Franţa | 48,10% | 24,90% | 18,30% | 55,60% | 13,20% | 25,00% |
| Finlanda | 53,20% | 29,90% | 13,00% | 55,60% | 14,90% | 20,50% |
| Germania | 44,30% | 23,60% | 17,10% | 47,60% | 7,40% | 26,60% |
| Grecia | 36,90% | 19,30% | 12,80% | 50,40% | 12,40% | 20,60% |
| Irlanda | 34,10% | 21,50% | 7,60% | 48,40% | 12,10% | 17,40% |
| Italia | 46,60% | 29,10% | 14,10% | 51,90% | 11,30% | 22,10% |
| Letonia | 34,00% | 17,70% | 8,80% | 42,90% | 11,90% | 12,90% |
| Lituania | 34,10% | 17,30% | 12,00% | 43,00% | 12,70% | 17,00% |
| Luxemburg | 41,60% | 26,00% | 12,10% | 42,40% | 7,90% | 20,70% |
| Malta | 40,50% | 28,40% | 7,60% | 44,30% | 14,50% | 14,20% |
| Marea Britanie | 40,30% | 27,70% | 8,60% | 51,70% | 12,00% | 15,10% |
| Olanda | 46,30% | 24,10% | 14,70% | 51,60% | 10,00% | 22,60% |
| Polonia | 37,40% | 20,30% | 11,30% | 44,50% | 10,20% | 17,00% |
| Portugalia | 41,60% | 22,20% | 13,70% | 51,00% | 13,70% | 22,20% |
| România | 32,10% | 17,60% | 10,40% | 40,40% | 10,60% | 13,50% |
| Slovacia | 34,00% | 16,30% | 12,80% | 40,80% | 7,80% | 18,80% |
| Slovenia | 44,40% | 23,30% | 15,40% | 49,90% | 12,60% | 19,00% |
| Spania | 34,70% | 18,70% | 13,40% | 45,90% | 11,80% | 17,50% |
| Suedia | 55,70% | 35,90% | 11,90% | 56,50% | 15,40% | 20,10% |
| Ungaria | 45,80% | 26,10% | 13,00% | 49,80% | 11,20% | 19,00% |
Să facem un mic rezumat al datelor de mai sus: cheltuielile salariale ale statului român au fost anul trecut de 10,6% din PIB, sub media Uniunii Europene, care este de 11,2%. Aflată pe locul 9, România stă mai bine decât alte 18 ţări membre la acest capitol. Mai bine decât ţări precum Slovenia, Estonia şi Franţa. Singurele state din Uniune care alocă mai puţini bani în PIB decât România pentru plăta bugetarilor sunt, în ordine, Germania, Slovacia, Luxemburg, Cehia, Bulgaria, Austria, Olanda şi Polonia. Dar ţara noastră se află pe ultimul loc la capitolul venituri bugetare atrase, cu 32,1% din PIB, mult sub media Uniunii de 44%.
Bine, acum nu încerc deloc să iau apărarea bugetarilor. Nu vrea ca acest articol să fie perceput drept un manifest în sprijinul unui stat greoi şi ineficient. Sunt sigur că în anumite sectoare s-au realizat angajări fără nici un fel de discernământ real, exclusiv pe criterii de şpagă, nepotisme sau favoruri. După cum sunt sigur, de asemenea, că foarte mulţi din sistemul bugetar au salarii destul de mici şi că alţii trag media salarială în sus, cu venituri lunare de ordinul miilor, chiar al zecilor de mii de euro. Unii chiar merită aceşti bani, dacă sunt foarte buni în domeniul lor. Iar statul român are nevoie de aceşti oameni. Dar mă-ndoiesc că foarte mulţi cu salarii mari din sistemul bugetar se încadrează în această categorie. Aşa pare de la depărtare, o mare gaşcă de fripturişti, dacă îmi permiteţi.
Revenim la datele de mai sus: am văzut mai sus că nu stăm chiar atât de rău în comparaţie cu statele din UE la capitolul cheltuieli salariale în PIB. Dacă intrăm în detaliu, însă, vedem că o treime din banii statului român se duc pe salariile în sistemul public, faţă de un sfert cât este media la nivel european. Explicat altfel, cheltuim prea mult în comparaţie cu veniturile pe care le avem. Jeffrey Franks de la FMI a realizat o analogie bună: statul român este ca o familie care nu îşi permite acum un Mercedes, ci o Dacie. Aşadar, o ajustare a cheltuielilor în funcţie de venituri este inevitabilă, oricum s-ar face ea. Chiar dacă am văzut că problema României este legată de rata mică de colectare, măsurile pe care le-am putea lua în acest domeniu ar avea nevoie de ani pentru a da roade. Pe moment, trebuie să luăm soluţii de avarie, precum reducerea cheltuielilor salariale (care oricum ocupă o pondere mai mare în încasările bugetare decât în celelalte ţări europene).
Vreau să mut acum discuţia un pic în altă direcţie. În România s-a dovedit că nu se pot lua măsuri prociclice, cum ar fi, în cazul de faţă, majorările de taxe pentru a suplini scăderea veniturilor bugetare. După unele estimări, economia gri, nefiscalizată, ajunge la o treime din PIB-ul ţării. Probabil că în România, asemenea măsuri nu ar avea un succes deosebit în sensul atragerii de fonduri mai multe la buget. Poate ar creşte un pic încasările, dar nu cu mult şi, în plus, ar răni destul de mult companiile care plătesc taxe în mod regulat. Din nefericire, nu cred că România a evitat majorările de taxe, care ar putea veni din 2011. Dacă Guvernul României chiar făcea ceva anul trecut, acest moment nefast putea fi evitat… sau măcar majorările de taxe ar fi fost mai puţin ample.
Câteva considerente, în final:
1. România trebuie să facă absolut totul pentru a transforma Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Curtea de Conturi în două instituţii performante şi independente din toate punctele de vedere (inclusiv politic). Funcţionarea statului şi, pe ansamblu, a economiei depind de funcţionarea la turaţie maximă a acestor două instituţii.
2. Acest punct mi se pare cel mai important. România trebuie să plafoneze anumite cateogorii de cheltuieli bugetare ca pondere în PIB şi ca pondere în veniturile bugetare. Aceste două ancore solide ar opri derapajele bugetare viitoare ale României. De asemenea cred că ar fi bine să facem precum Germania, care şi-a introdus aceste ancore în constituţie pentru ca nici un partid să nu le poată schimba fără referendum naţional.
3. Dacă România nu face reformele şi ajustările necesare nici acum, în ceasul al 12-lea, mai rămân doar două soluţii după mine: fie dăm faliment şi sperăm că acest lucru va epura clasa politică din România, fie ne pierdem “suveranitatea”, adică o să avem un Executiv-marionetă, condus, probabil, de la Bruxelles. Dacă s-ar ajunge aici, aş prefera, sincer, a doua variantă. Nu de alta, dar va durea mai puţin.
4. Legat de punctul trei, aduc aminte de o afirmaţie a celor de la Moody’s, pe care au introdus-o în ultimele rapoarte de ţară pentru România: “Rating-urile ar creşte, cel mai probabil, dacă puterea instituţională s-ar îmbunătăţi pe fondul unor reforme structurare urmărite cu o mai mare consecvenţă şi rigoare. Implementarea susţinută a unei politici fiscale mai prudentă, adică îmbunătăţirea puterii financiare a Guvernului, ar aduce, de asemenea, presiuni de creştere pe rating-uri. Asemenea schimbări sunt puţin probabile fără o schimbare majoră în mediul politic.”
Silviu Pop
sursa: standard.ro