Site icon gandeste.org

Nu poți guverna fără acordul Bruxelles-ului?!

Premierul tehnocrat desemnat de președintele Italiei este aproape de a renunța la mandatul primit. Carlo Cottarelli, fost înalt funcționar FMI, are șanse minime de a fi învestit de parlament, scrie presa italiană. Nu doar partidele populiste Liga și Miscarea de 5 Stele, a căror propunere pentru formarea guvernului a fost refuzată de președintele Sergio Mattarella, își doresc cât mai repede organizarea anticipatelor, ci și Partidul Democrat, proeuropean, care conduce guvernul interimar.



Premierul desemnat nu a reușit să prezinte o listă completă a miniștrilor săi și, potrivit unor surse citate de Reuters, a cerut un răgaz pentru a-și completa echipa tehnocrată, însa aceleași surse arată că nu va renunța la mandat la întâlnirea decisivă de miercuri cu președintele. Jurnaliștii italieni consideră însă că alegerile anticipate ar putea avea loc pe 29 iulie sau pe 5 august.

”Piețele îi vor învăța pe italieni cum să voteze”

În acest context dificil, comisarul european pentru Buget, Gunther Oettinger, a fost pus de șeful său Jean-Claude Juncker să își ceară scuze pentru o declarație care poate da mari bătăi de cap partidelor proeuropene din Italia. Oettinger a făcut următoare remarcă în timpul unui interviu pentru Deutsche Welle: ”Piețele îi vor face pe italieni să nu mai voteze cu populiștii”, sugerând că vor urma unele dintre cele mai grave consecințe financiare pentru o țară care va avea un guvern antisistem și eurosceptic. ”Cuvintele lui sunt de o gravitate fără precedent și sunt dovada manipulărilor clare la care a fost supusă democrația italiană în ultimele zile”, a spus di Maio. ”Nu mai au nicio rușine la Bruxelles. Acest comisar, germanul Gunther Oettinger, spune că piețele îi vor învăța pe italieni să voteze cu cine trebuie”, a scris pe Twitter Salvini.

Votați până când câștigă cine trebuie

Nici președintele Consiliului European, Donald Tusk, nu a fost blând cu germanul. ”Apelul meu către instituțiile europene este vă rog să respectați alegătorii: suntem aici în slujba lor, nu pentru a le da lecții”. Președintele Comisiei Europene a transmis prin purtătorul de cuvânt că ”doar italienii pot decide viitorul țării lor, nimeni altcineva”. După ce comisarul Oettinger, care patronează de ani buni Forumul European de la Lech, comparat cu un mini-Davos sau mini-Bilderberg, a fost pus la punct de fațadă de șefii săi de la Bruxelles, se pare că italienii vor avea libertatea democratică de a vota până când va câștiga cine trebuie.

Sondaje dezastruoase pentru proeuropeni

Este de înțeles de ce această agitație la Bruxelles și de ce partidele populiste își doresc anticipate. Sondajele sunt dezastruoase pentru forțele proeuropene, în timp ce Liga a explodat comparativ cu procentul obținut la alegerile de pe 4 martie (24% față de 17%), iar Mișcarea de 5 Stele rămâne în continuare cel mai popular partid, cu un procent stabil, la circa 32%. Electoratul nu a penalizat stângăciile liderilor Luigi di Maio și Matteo Salvini din procesul de formare a coaliției, în schimb a penalizat mișcările partidelor tradiționale și ale președintelui de a bloca ajungerea la putere a partidelor antisistem.

Euro, o ”cușcă germană”

Impasul a plecat de la propunerea populiștilor pentru portofoliul Economiei – Paolo Savona, 81 de ani, fost ministru al Industriei și un eurosceptic notoriu. Pentru el euro este o ”cușcă germană” și ”trebuie să ne pregătim un plan B pentru a ieși din euro, cealaltă alternativă fiind să sfârșim ca Grecia”. Președintele Mattarella, ales de fostul parlament dominat de Partidul Democrat, de centru-stânga, proeuropean, a refuzat numirea lui Savona, de teama organizării unui referendum pentru ieșirea din euro, fapt stipulat și în programul coalitiei populiste. ”În Italia avem o problemă cu democrația. În țara aceasta poți fi condamnat pentru infracțiuni, pentru fraudă fiscală, poți fi sub investigație pentru corupție și poti fi, cu toate astea, ministru. Însă dacă critici Europa, nu poți fi ministru al Economiei în Italia”, a spus di Maio. ”Nu poate fi format un guvern fără acordul Berlinului, Parisului sau Bruxellesului. E o nebunie. Vreau ca Italia să redevină o țară liberă”, a spus Salvini.

Autor: Călin Marchievici

Sursa: Cotidianul

Exit mobile version