Un scurt scenariu: agentul GRU, care a fost recrutat de britanici, prins de ruși, schimbat acum câțiva ani cu niște spioni britanici ”pescuiți” de FSB, era, în continuare, agent activ rus. Se practică acest mod de a face jocuri operative. Culmea, britanicii le-au inventat, și perfecționat, în WW II. Cu prețul sacrificării a zeci, poate sute de agenți proprii(e drept, nu britanici, ci străini, cetățeni ai țărilor ocupate de Germania nazistă), vezi cazul agenților care, prinși de Gestapo, emiteau codurile care se foloseau în momentul în care emiteau sub constrângere, și, cu toate astea, Londra fie trimeterea noi agenți(cu informații false pentru germani), fie dădea instrucțiuni care deconspirau și alți agenți ai SOE.
Omul de legătură cu Moscova este fata spionului. Agentă rusă, sau sub constrângere, iar nu contează. Britanicii se prind(poate înghițiseră o dumă, care nu le-a căzut deloc bine) și montează operațiunea ”atacul chimic ordonat de Moscova”. Cu un obiectiv secundar lichidarea trădătorului(tipul își trădase noii stăpâni), și cu acela principal de a destructura cât mai multe rețele de spionaj rusești, conduse de ofițeri de dirijare cu acoperire diplomatică. Acum se vede că a fost o acțiune coordonată cu câteva mari țări europene și, evident, cu Washingtonul.
La o analiză atentă operațiunea montată de britanici pare făcută în grabă, sunt multe scăpări, multe improvizații, multe lucruri care nu se leagă în povestea asta. Narațiunea Londrei nu a convins, și nici n-a generat valul de indignare scontat. Multe țări s-au alăturat ”valului de solidaritate” în silă, fără niciun chef. Pur și simplu n-au putut rezista presiunilor Londrei și Washingtonului. Știu că s-au făcut de râs, și asta nu dă bine la imagine. Ca să nu mai vorbim despre faptul că-și văd și ele distruse rețele de culegere de informații din Rusia, organizate la fel cum sunt organizate cele rusești din exterior, cu acoperire diplomatică pentru ofițerii de dirijare. În plus se tem pentru viața cetățenilor ruși recrutați de serviciile respective. Nu e simplu să recrutezi în Rusia, chiar dacă FSB nu e ce-a fost KGB. Nici ăștia de acum nu sunt niște tandri!
În plus, să nu uităm că rușii au o diaspora importantă, și, vorba cuiva, ”spionajul” poate fi privatizat. Adică nu mai este nevoie de ofițeri de informații de profesie, sub acoperire diplomatică. Acum pot fi onești cetățeni, care au emigrat, sau studiază, sau fac afaceri, sau se află în vizită la rude, sau, sau, sau. Dacă americanii pot urmări o sută de indivizi, potențial ofițeri de informații ruși, diaspora rusă din SUA are peste două milioane de membri. Atât!
Acum toți sunt la faza ”Ce făcurăm, mă, nene, mă?!” Adică ceea ce părea o soluție începe să producă tot mai multe probleme. Pentru toți. Cum scriam în urmă cu ceva vreme, creșterea neîncrederii este o imensă eroare a Occidentului. Putem începe un nou Război Rece, deși eu sunt ferm convins că acela vechi încă nu s-a terminat, că acum asistăm la o reanimare a lui. Ca și vechiul Război Rece, opțiunile sunt limitate: îl transformăm în război cald, sau începem destinderea, prin pomenitele măsuri de sporire a încrederii, care înseamnă dialog și respect reciproc în cazul intereselor fiecăruia dintre actorii implicați.
Deocamdată faza destinderii este departe. Confruntarea crește, în condițiile în care dialogul între cei implicați este din ce în ce mai greu de realizat. Suntem, cred eu, pe drumul care duce la o criză similară celei a ”rachetelor sovietice în amplasate în Cuba”. Ea poate fi legată fie de Ucraina, fie de Siria-Iran. Nu știu în ce măsură mai avem lideri politici capabili să gestioneze astfel de crize, și diplomații capabile să le ofere instrumente de negociere. Uitați-vă la serviciul diplomatic al SUA: condus fie de militari, fie de foști șefi ai CIA, populat cu militari și foști agenți ai CIA. Ce fel de diplomație se poate face cu tunul?
Inutil să vă puneți ceva întrebări despre România în acest context. Ea există doar ca sursă de carne de tun, în caz că noul-vechi Război Rece se transformă în război pe bune. Dumnezeu să ne aibă în paza lui! Tenerifeeeee!
Autor: Constantin Gheorghe