UE Vest – UE Est, față în față
Din nefericire, mulți vest-europeni se simt bine cu integrarea actuală, seculară, liberal-tehnocrată, ce a diluat identitatea lor națională. În sens contrar, est-europenilor le plac oportunitățile economice și prosperitatea aduse de integrare – și plătite fair play, întreit, cu muncă, disciplină și salarii mici – dar țin la identitatea lor națională. În 1989 n-au știut nici ei și nici vesticii că cei 50 de ani de opoziție necontenită făcută anterior unui sistem totalitar, colectivist, integraționist, i-au modificat ”genetic”, ca să spunem așa, în sensul că le-a adus o deprindere politică nouă, nebănuită: o rezistență acută, neobișnuită, la integrări și comenzi de la ”centru”, rezistență apărută astăzi împotriva acelorași dogme, de data asta listate în menu-ul capitalismului.
Criza migranților islamici a fost catalizatorul ce a declanșat în 2015 conflictul intracomunitar deschis între integrarea impusă din Vest și identitățile naționale din Est. Odată cu veneticii apăruți pe drumurile Balcanilor, totul s-a dat peste cap. Grupul Vișegrad, aproape adormit sau, să spunem, dezactivat de la intrarea în UE încoace, s-a trezit. Sub impulsul unui lider de marcă de la Budapesta, fostul liberal anticomunist devenit național-conservator și populist, Viktor Orbán, V4 s-a mobilizat, prima oară, pentru a asista Ungaria să-și protejeze frontierele. La granițe s-au ridicat bariere și într-un singur glas grupul a refuzat cotele de migranți dorite de Bruxelles. Experimentat, Orbán a jucat permanent la limita a ceea ce Bruxellesul putea tolera, în același timp a făcut concesii în alte subiecte decât imigrarea, pentru a crea o senzație de compensare. Formula se dovedește și azi a fi câștigătoare: el are sistematic inițiativa, și impune bruxellocraților jocul său. În paralel, menține o stare de veghe în Ungaria, adversarii sunt arătați cine anume sunt, imigrarea, Bruxellesul, George Soros. Populația este chemată să susțină aceste cauze, iar succesul politic – respingerea migranților, întărirea grupului V4, performanțe economice – îi conferă lui Orbán o poziție și prestigiu cum, poate, n-a mai avut-o niciun conducător maghiar, de secole.
Și Polonia, întărită după succesul PiS la alegerile din toamna 2015, unde problema migrației a fost în centrul atenției, s-a angajat pe calea iliberalismului pusă în mișcare de către Orbán. Metoda sa a fost adoptată de eminența cenușie poloneză Jaroslaw Kaczyncki, anul trecut un sondaj național a indicat că 57% dintre polonezi preferă să iasă din UE decât să primească migranți de altă religie. Și astăzi, pentru prima oară după perioada interbelică, Polonia redevine un motor regional, atât pe plan economic, cât și politic.
Duo-ul Ungaria-Polonia a fost, deci, inițiatorul reactivării și reîntăririi grupului Vișegrad. În Slovacia social-democratul, dar și populistul Fico, până recent prim-ministru, s-a aliniat la cele mai multe teme, în special migrația, iar în Cehia, venirea lui Andrej Babis ca prim-ministru și realegerea lui Milos Zeman ca președinte solidifică și definitivează turnura pro – Europa Centrală a țării.
Ceea ce se întâmplă astăzi nu este nimic mai puțin decât schimbarea grupului Vișegrad dintr-o înțelegere formală într-o alianță politică, economică, financiară, militară și chiar culturală. De la exercițiile comune ale armatelor V4, la multiplicarea evenimentelor culturale comune, liderii V4 pun la punct împreună o politică de coeziune regională fără precedent. Ei înțeleg, de asemenea, să demonstreze care anume model îl urmăresc și speră, încă, – fără a fi bănuiți de duplicitate – să vadă o uniune a țărilor europene unde există libertatea fiecăruia într-un cadru lipsit de forțe dominante, bazat pe voința de cooperare a membrilor ei, cu respectarea intereselor și a suveranității fiecăruia.
La sfârșitul lui ianuarie trecut șefii de guverne ai V4 s-au întrunit la Budapesta pentru a discuta, îndeosebi, crearea unei bănci regionale de dezvoltare. Anticipând o posibilă secăturire a fondurilor europene, din motive politice, V4 le vine în întâmpinare și, în egală măsură, vrea să marcheze începutul unei noi etape pe calea luării destinului său în propriile mâini, și a independenței. “Avem cuvintele-cheie care ne unesc: Dumnezeu, patrie, familie, securitate, muncă, onoare, bun simț, suveranitate, libertate“, prin aceste cuvinte rostite la reuniune Viktor Orbán, vorbind în numele V4, a stabilit liniile directoare urmate de Vișegrad, ca un grup dizident în cadrul UE. Este vorba de un grup uriaș, de 65 milioane de europeni, cât o Franță ca teritoriu și populație, care resping viziunea neoliberală și libertariană, imigraționistă, laică și globalistă. O altă Europă este posibilă, iar V4 înțelege prea bine să o aducă la viață.
Altminteri, V4 nu își ascunde intențiile: așa precum a spus recent Babis al Cehiei, UE trebuie reformată, astfel încât să evolueze către ceva care să semene mai mult cu V4. Premierul ceh ar dori “depolitizarea Comisiei Europene“ și să se ajungă la hotărâri mai consensuale, mai colegiale, a guvernelor europene. Bineînțeles, așa ceva sună puțin realist, așa cum stau lucrurile în momentul de față. Dar faptele arată că astăzi Junker trebuie să negocieze cu V4. Grupul Vișegrad a reușit să se impună ca un actor politic major în Europa, cu idei care trebuie luate în seamă.
Cine are dreptate, cine va controla viitorul? Tot ce știm acum este, că populația Europei de Vest a îmbătrânit mult și că apatia electoratului acolo s-a cronicizat, în timp ce în Est partidul Lege și Justiție al lui Jaroslaw Kaczynski, naționalist, creștin, tradiționalist și ultra eurosceptic a câștigat ultimele alegeri cu grupul de votanți de 18-29 de ani, ieșiți în număr impresionant la urne. Și mai știm ceva. În august 2017, înalți responsabili ai UE admiteau că Uniunea nu dispune de instrumentele necesare pentru a forța un stat membru să facă ceva anume, dacă a hotărât să ignore ceea ce Bruxellesul consideră că reprezintă valori fundamentale ale construcției europene. Și adăuga un alt înalt diplomat al Uniunii: ”Situația în Polonia se deteriorează rapid, ne îndreptăm către declanșarea fazei I-a a articolului 7 (privind ridicarea dreptului de vot al țării în dispută, n.n.). Dar, la sfârșitul zilei, îi putem forța? Nu, desigur. Mijloacele noastre sunt limitate”. În egală măsură, la aceeași discuție, alți politicieni de la Bruxelles s-au arătat îngrijorați de faptul că întețirea presiunilor asupra Varșoviei ar putea stârni în toate țările V4 un val de nemulțumiri anti-UE similar cu cel care a culminat în 2016 cu votul Marii Britanii, de a părăsi Uniunea.
Autor: Radu Toma
Sursa: Flux.md