Nostalgia pe înțelesul copiilor: unde nostalgie nu e, nimic nu e

Dar ce este nostalgia? Orice om întreg la mine care a citit câteva cărți elementare – nu neapărat Marcel Proust ”In căutarea timpului pierdut” – știe un lucru banal, ceea ce ”miliția cultă” nu știe.

Nostalgia nu este un act politic ci un sentiment. Un sentiment profund uman. Un sentiment precum dragostea. Nostalgia e un sentiment care dovedește că suntem oameni. Dacă nostalgii nu ai înseamnă că ți-ai trăit viața degeaba. Unde nostalgie nu e, nimic nu e.

Dar ce este totuși nostalgia? Sentimentul acesta profund uman este legat de câteva lucruri fundamentale: de timp, loc și memorie. Nostalgia nu e despre un regim, ideologie, politică ci e despre o țară a timpului: un loc al memoriei – acele vremuri. Nu au nostalgii doar oamenii bolnavi care nu pot să rețină – care nu au memorie. În rest omul devine om în măsura în care reușește să rețină, să aibă memorie: memoria timpului, locului, evenimentelor și a oamenilor din jur. Până și DEX-ul știe ce este nostalgia: Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. Dar poliția memoriei spune: interzis.

Știm: nu există întoarcere în timp decât în forma memoriei, a nostalgiei.

Nostalgia, ne învață Proust, este o madlenă. O madlenă care declanșează amintirea, memoria – te ajută să retrăiești lucruri din trecut. E poate cel mai mare mister și putere pe care o are omul. Toată cultura umană este construită pe acest sentiment – NOSTALGIA. Ștergem nostalgia? Devenim animale – mult mai rău ca animalele. De ce? Pentru că ștergem memoria iar fără memorie omul este un mancurt. Știți povestea lui Cinghiz Aitmatov – O zi mai lungă decât veacul.

Mergi pe stradă undeva în Sarajevo, ai 50 de ani, și deodată te lovește un miros. Acel miros e atât de puternic și cunoscut. Nu știi ce e dar în tine declanșează o amintire, o retrăire puternică a ceva uitat. Îți amintește de bunica care-ți făcea ardei copți tu fiind copil. Ah acest miros de ardei copți – te face să te naști din nou. E atât de puternică amintirea din cauza acestui miros că-ți amintești și crăpăturile mâinilor bunicii tale, simți mâna ei pe creștet.

Mergi pe faleza din Odessa și te izbește un miros straniu, nu foarte plăcut dar… Îți amintești prima zi de pescuit cu frății tăi: tu aveai 6 ani, ei te duceau pe sus cu undițele în mână. Când scoteau paștele din baltă, tu-l strângeai de pe jos, era lunecos, mirosea straniu – dar erai fericit.

Vezi o eșarfă undeva în zare și-ți amintește ceva intim doar de tine cunoscut. Ce e asta? E nostalgie…

Treci prin piața din Cahul și auzi Sofia Rotaru – Melancolie, dulce melodie. Mergi prin Bârlad sau Tecuci și auzi Mirabela Dauer – Te aștept sa vii, Sa te întorci la mine, Numai aici, Ne va fi cel mai bine. Și în tine se declanșează tot – memorie, sentimente, plăcere și durere. Tot. Simți că ești om.

Gust, sunet, miros, imagine, simț – toate declanșează memorie: nostalgie. Până și mirosul acela de clor cu rahat din wc-urile publice insuportabile te răvășesc de la o vârstă. Pentru că ești ființă umană. De unde știi asta? Pentru că nostalgia îți reamintește.

Să-ți fie rușine că ești nostalgic înseamnă să-ți fi rușine că îți iubești bunica, mama, sora, fratele – înseamnă să-ți fie rușine de tine, de memoria ta, de tot ce ai trăit. Firește, în viața sunt lucruri de care te rușinezi, dar nu te poți rușina de tot ce ai trăit.

De fapt antionostalgia este un act profund politic – nu și nostalgia.

Antinostalgia vrea să te rușinezi de tine și trecutul tău. Vrea să-l șteargă. Antinostalgia vrea să controleze trecutul tău: ce ai voie și ce nu ai voie să-ți amintești. Antionostalgia vrea să spună: tot ce ai trăit până acum e de rahat, tot ce trăiești acum este perfect – nu ai voie să ai spirit critic pentru că de fapt legitimezi trecutul. Trecutul nu e al tău – e al puterii. ”Polițiștii memoriei” au grijă de asta: o să te învățăm noi ce ai voie și ce nu ai voie să memorezi. Știu ații pentru tine.

Antonostalgia este un act de legitimare a hegemoniei puterii actuale: e act de ”domesticire” – de excludere din câmpul critic al gândirii. De ce? Pentru că vrea să controleze memoria: să-ți ofere doar pastila ”bună”. Antinostalgia e un mecanism de control. A propos: nimeni nu va lupta cu ”nostalgia interbelică” – ”nostalgia” 30 e ok, ”nostalgia” 60-70 e diavolul. Oare de ce?

În realitate tu doar vrei să-ți amintești de mama, de bunici, de ardei copți, de gustul acela din copilărie, de timpul petrecut cu frații și surorile tale, de prima dragoste. Tu vrei doar să nu uiți. Da: nu am trăit în cea mai bună dintre lumile posibile – dar e trecutul nostru, e viața noastră. Renunțăm la ea – murim. Nu e voie, e periculos. Oare?

Repet: întoarcere în trecut nu există decât sub forma de memorie.

Nu vă rușinați să fiți nostalgici – e unul dintre cele mai profunde gesturi umane. Nostalgia e sentimentul care dovedește că sunteți oameni, oameni vii. Și încă aveți memorie.

Viața nu este despre salam, PIB, venituri, consum etc. Fericirea și sensul vieții nu este dat de cantitatea de salam din frigider. Firește, e bine să avem o viață în bunăstare, fără crize: dar nefericirea e mereu cu noi, în noi. Suferința și nefericirea e parte a bucuriei și fericirii noastre.

Fericirea este despre cum știi să-ți gestionezi suferința și nefericirea. Iar memoria fericirii ei este nostalgia.

Mama la a ei aproape 90 de ani îmi spune că cea mai puternică amintire a ei e de prin 47: nu mâncase de multe zile, era foamete și după zile de foame a primit o felie de pâine – acea felie de pâine e totul pentru ea: e fericirea și sensul ei. De atunci susține: ai o felie de pâine nu ai voie să fii nefericit și nemulțumit – pentru că ai totul.

Bunica orbise devreme. Dar ne identifica fără să ne vadă și audă: după miros. Ea spunea că fiecare avem mirosul nostru. Asta înseamnă memorie, nostalgie, viață.