Vom continua să protestăm față de:
- comasarea alegerilor, un abuz la adresa principiilor democratice.
- corupția și ineficiența în general, inclusiv din sistemul sanitar. Față de periclitarea unui sistem care funcționează: SMURD.
- ineficiența gestionării fondurilor publice și mai ales a celor europene.
- subfinanțarea educației în favoarea armatei și a serviciilor secrete.
- abuzurile politicienilor asupra mediului înconjurător: față de tăierile ilegale de copaci, a gunoielor care acoperă jumătate din țară, introducerea vânătorii în ariile protejate, s.a.
- proiectul de la Roșia Montana și a implicării Președintelui Băsescu în susținerea și promovarea fățisă a unui interes privat.
- distrugerea patrimoniului arhitectural național prin complicitatea autorităților cu interese imobiliare nelegitime.
- aroganța și disprețul clasei politice față de aplicarea legilor transparenței și împotriva blocării accesului publicului la luarea deciziilor.
- încălcarea drepturilor și libertăților categoriilor defavorizate și ale minorităților.
- abuzurile forțelor de ordine și încălcarea, în mod repetat, a dreptului la exprimarea opiniei și a dreptului de a protesta
- abuziva asumare de răspundere a Guvernului în chestiuni vitale pentru societate, care ar trebui să facă obiectul dezbaterilor amănunțite în Parlament, împotriva abundenței de ordonanțe de urgență și a lipsei dialogului social real. Față de adoptarea legislației în lipsa studiilor de impact și față de modificarea, în mod repetat, a legislației, fapt care produce haos.
- comportamentul abuziv și antidemocratic al Președintelui Băsescu și al altor lideri politici.
- inechitatea în societate, față de distanța uriașă între săracii și bogații din România, întreținută de toată clasa politică.
- tendința în creștere de ignorare a cadrului legal, al transparenței administrative și a formulării politicilor publice, care au redus majoritatea consultărilor cu societatea la gesturi pur formale, atunci când acestea nu au fost chiar eliminate cu desăvârșire.
În aceeași măsura, ne exprimăm revolta și îngrijorarea față de acțiunile liderilor politici din opoziție, complici la fenomene pentru care învinuim și puterea, cum ar fi politizarea administrației locale, nepotismul, corupția, traseismul politic și incapacitatea de a reforma partidele din care fac parte.
Organizații nonguvernamentale semnatare ale petiției:
- Oana Preda, Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
- Ioan Tănase, Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni – ANBCC
- Diana-Olivia Hatneanu, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
- Costel Popa, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
- Liviu Mihaiu, Asociația Salvați Dunarea și Delta
- Lavinia Andrei, Terra Mileniul III
- Alina Mungiu Pippidi, Societatea Academică din România
- Payer Maria Magdalena, Asociația Heidenroslein
- Georgiana Iorgulescu, Centrul de Resurse Juridice
- Ioana Avădani, Centrul pentru Jurnalism Independent
- Violeta Alexandru, Institutul pentru Politici Publice – IPP
- Mihai Bumbeș, Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
- Ionuț Sibian, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
- Claudia Pamfil, Grupul pentru Dezvoltare Locala
- Mircea Toma, Agenția de Monitorizare a Presei Active Watch
- Miruna Ralea, Asociația Alma-Ro
- Christian Mititelu, Alianța Civică
- Viorel Micescu, CENTRAS
- Cristian Pîrvulescu, Asociația Pro Democrația
- Mădălina Mocan, Centrul Rațiu pentru Democrație
- Ruxandra Sasu, Fundația PACT
- Mircea Ilie, Viitor Plus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă
- Doru Mitrana, Asociația Mai Mult Verde
- Delia Ariciuc – Asociatia Pentru Suceava
- Ștefana Bianu, RPER-Fr “Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie”
- Vasile Ernu, Critic Atac
- Voicu Rădescu, Green Hours
- Eleonora Mircescu, Ecotop Oradea
- Nicușor Dan, Asociația Salvați Bucureștiul
- Doru Trasca, Asociatia “Ecologie-Sport-Turism”
- Dragoș Pătraru, Asociația altPHel
- Cosmin Pacuraru, Asociatia PUBLICMEDIA
- Liana Buzea, Asociaţia EcoAssist
- Bako Mihaly, Fundaţia Strawberrynet
- Viviana Anghel, Asociaţia Pro Democratia Club Bucureşti
- Vlad Tocaciu, Fundaţia Speranţa Sf. Ştefan
- Dan-Călin Tocaciu, Asociaţia “Valea Soarelui”
- Codru Vrabie, Asociaţia EPAS
- Sorin Dumitraşcu, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
- Raluca Dan, Asociaţia Re.Generation
- Anca Gheorghică, Asociaţia Mai Bine
- Nicoleta Robciuc, Clubul Ecologic Origini Verzi Suceava
- Felicia Ienculescu-Popovici, Asociaţia Greenitiative
- Claudiu Cristea, președinte Mișcarea Arădeană
- Horatiu Ariciuc – Asociatia Gandeste