Site icon gandeste.org

Noi nu cedăm!

Protestul de azi este organizat de PSD dar nu este al PSD, este al României! Ne-am  săturat ca votul să conteze doar câteva luni, iar ingineriile sociale să schimbe puterea în funcție de dorința unor oameni pe care nu-i știm, nu-i alegem și nu-i vedem.



DE CE TREBUIE SĂ MERGEM AZI ÎN PIAȚA VICTORIEI:

 

Constituția și democrația prevăd trei căi de a dărâma un guvern legitim: prin moțiune de cenzură; prin demisia primului ministru; prin retragerea încrederii primului ministru de către partidul/ coaliția de guvernare. În schimb, se încearcă dărâmarea guvernului prin metode ilegale cum ar fi plângeri penale, calomnii sau intimidări.

 

Dosare penale făcute la comandă împotriva premierilor numiți sau desemnați de PSD: Viorica Dăncilă și Sevil Shaiddeh. A urmat forțarea numirii unor premieri apropiați  sau agreați de servicii de tipul Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu.

Pentru că planul intern merge mână-n mână cu planul extern, Monica Macovei denigrează România la Bruxelles și ne acuză, pe noi toți, că suntem o țară de hoți iar ea reprezintă singura voce viabilă.

 

Statul paralel încearcă reactivarea lui Victor Ponta  și refacerea proiectului UNPR 2.0. Această idee îl mână în luptă pe Ponta împotriva fostului său partid, nu vreo dorință de schimbare.

 

Iohannis a constestat la CCR fiecare proiect legislativ al Guvernului. Practic, președintele blochează activitatea Guvernului iar acest lucru blochează țara.

 

Se încearcă inducerea ideii că România este în incapacitate de plată, că nu sunt bani de pensii și salarii sau că statul are un deficit bugetar nesustenabil. Toate aceste aberații spuse de președinte și preluate de presa aservită lovesc în credibilitatea României pe piețele externe și cresc costurile dobânzilor.

Acest protest reprezintă vocea noastră, a celor care merg la vot, care respectă legea și care s-au săturat să fie furați și mințiți de cei care vor să conducă din umbră.

Autor: Alexandru David

 

Exit mobile version