Nicolae Iorga, considerat de mulți drept cel mai mare intelectual român din istorie, este ținta unui volum publicat de Editura Humanitas, denumit „Nicolae Iorga şi seducţia fascismului italian” semnat de istoricul Georgiana Ţăranu.
Volumul a fost lăudat de către istoricul britanic Dennis Delletant, un susținător ca și patronul editurii Humanitas, al lui Nicușor Dan.
Potrivit acestuia, cartea „face un serviciu public atrăgând atenţia cititorilor asupra unui aspect adeseori trecut cu vederea din activitatea lui Nicolae Iorga: admiraţia şi susţinerea sa pentru Mussolini”.
„Ea îşi plasează demersul în contextul mult mai larg al discuţiei despre Iorga «istoricul» şi Iorga «politicianul», reamintindu-ne că, până la sfârşitul vieţii, catedra universitară pe care o ocupa, ca şi publicistica sau funcţiile deţinute în parlament şi guvern i-au permis lui Iorga să exercite o influenţă uriaşă asupra generaţiei sale”, explică Deletant pe coperta a doua a volumului publicat la Humanitas.
Profesorul Anghel a lăudat cartea, afirmând că Iorga a fost „un instrument mediocru şi ridicol utilizat la nevoie de fascismul Italian pentru obţinerea de avantaje la Bucureşti”, în opinia vorbitorului.
„Astăzi, în limbaj colocvial, el ar putea fi desemnat drept un idiot util al Romei fasciste şi al lui Benito Mussolini”, a declarat istoricul Florin Anghel, citat de Presshub.
Gabriel Liiceanu, patronul editurii Humanitas, a îndemnat românii să-l voteze pe Nicușor Dan, pe motiv că acesta îl va numi premier pe Ilie Bolojan.
Evident, cartea a fost lansată recent, tocmai când susținătorii lui Nicușor Dan afirmă că luptă „împotriva fascismului” ce ar fi reprezentat de Călin Georgescu și George Simion.

